CAR dă sume de bani nerambursabile pensionarilor săraci/ Vezi aici cum sunt ajutaţi bătrânii să ducă un trai decent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paraschiva Mocanu dă banii de la CAR pe medicamente
Paraschiva Mocanu dă banii de la CAR pe medicamente

Pensionarii cu venituri mai mici de 600 de lei, care cu greu pot face faţă cheltuielilor lunare, găsesc un sprijin la Casa de Ajutor Reciproc „Milcov".

Pentru a-i ajuta să ducă un trai decent, reprezentanţii instituţiei au luat decizia de a le oferi sume de bani nerambursabile, care de obicei nu depăşesc 50 de lei de persoană, totodată asigurându-le 40% din valoarea biletului de tratament celor care îşi doresc să plece în staţiuni.

„Se presupune că membrii cu pensii sub 600 de lei nu au din ce trăi, aşa că ori de câte ori avem posibilitate îi ajutăm. Chiar de Ziua Vârstinicilor le-am dat câte 50 de lei. De asemenea, mai dăm ajutoare ocazionale celor care au nevoi mari, de exemplu dacă le-a luat casa foc sau un membru al familiei este grav bolnav", declară Sandu Ploscaru, preşedintele CAR „Milcov".

„O iniţiativă nemaipomenită"

Pentru Paraschiva Mocanu (60 ani), din Câmpineanca, banii nermabursabili de la CAR sunt mană cerească, de vreme ce mai bine de jumătate din pensia de 600 de lei se duce pe medicamente.

„Este o iniţiativă nemaipomenită care ne mai îndulceşte viaţa. Nu aş putea supravieţui fără sprijinul CAR, unde, în urmă cu trei luni, chiar am făcut un împrumut de 1.500 de lei pentru a-mi cumpăra lemne. Am ajuns să stau cu teama că pot rămâne fără bani de medicamentele care mă ţin în viaţă", spune femeia.

Numărul membrilor CAR a crescut cu aproximativ 15% de la începtul acestui an, în baza de date a instituţiei figurând 1.800 de pensionari.

„Majoritatea ia împrumuturi ce variază între 500 şi 2.000 de lei, dar nu lipsesc nici cei care nu iau mai mult de 200, sau, din contră, împrumută suma maximă de 4.000 de lei", mai spune Sandu Ploscaru.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite