Autorităţile locale ezită să se împrumute la Ministerul Finanţelor | adevarul.ro

Autorităţile locale ezită să se împrumute la Ministerul Finanţelor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Edilii se plâng că nu au în portofoliu firme cu datorii la bugetul statului pentru a se putea încadra în condiţiile de creditare ale Ordonanţei 51/2010. Doar o singură autoritate locală, cea din Panciu, a profitat de oportunitate pentru a-şi mai plăti din datorii.

Ordonanţa de Urgenţă 51 a fost emisă anul trecut, pe timpul acesta, în scopul de a ajuta autorităţile publice locale să-şi reducă datoriile către firmele care execută lucrări de interes public şi care, la rândul lor, au datorii către stat.

Prin urmare, unităţile administrativ teritoriale aveau posibilitatea de a solicita Ministerului Finaţelor Publice credite cu dobândă mică, de 6,25%, cu termen de rambursare de cinci ani, doar pentru plata arieratelor.


Cu toate acestea, la nivelul judeţului Vrancea doar o singură primărie a apelat la ajutorul statului pentru obţinerea unui împrumut.

Este vorba despre Primăria Panciu, care s-a văzut nevoită să accepte un credit cu mult mai mic decât nevoile primăriei.

„Am luat 100000 de lei, ceea ce este aproape nesemnificativ la datoriile pe care le avem. Aş fi vrut mai mult, dar condiţiile impuse de Ordonanţă nu ne ajută, pentru că se cere ca firmele la care primăriile au arierate să figureze la rândul lor cu datorii către bugetul de stat. Ori din lista noastră de furnizori am găsit doar trei astfel de firme", spune primarul oraşului Panciu, Ion Petre.

Finanţiştii spun că e avantajos

La rândul lor, edilii localităţilor spun că statul ar fi trebuit să acorde împrumuturi pentru dezvoltare şi nu pentru plata datoriilor.

„Chiar dacă plătim o parte din datorii, cele care rămân se transformă tot în arierate. Durerea mare cu această Ordonanţă este că nu se găsesc firme care să lucreze cu noi şi care să fie cu datorii la stat. Dacă ar avea datorii, atunci nu ar mai putea participa la licitaţii. Mai de ajutor ar fi fost un împrumut pentru investiţii", precizează Ştefan Moscu, primarul comunei Cîrligele.

Reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Vrancea recunosc că autorităţile locale nu au o atracţie spre acest tip de credit oferit de stat, deşi consideră că ar fi în avantajul loc să acceseze un astfel de împrumut.

„Decât să se ajungă la litigii în instanţe, cu blocări de conturi, este mai avantajos pentru autorităţi să se împrumute la Ministerul Finanţelor pentru plata arieratelor. Deocamdată constat că primarii nu au motivaţie, deşi, repet, împrumutul este extrem de avantajos", ne-a declarat Gabriel Păvăloaie, şeful serviciu în cadrul Direcţiei de Finanţe Vrancea.

Top articole

Partenerii noștri