A doua moarte a Orchestrei de Cameră "Unirea". Cum au pus autorităţile cruce unui brand cultural al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra de Cameră "Unirea"
Orchestra de Cameră "Unirea"

Orchestra de cameră Unirea, înfiinţată în urmă cu zece ani, nu a mai concertat de câteva luni, Ateneul Popular neavând bani să mai susţină activitatea.

De zece ani încoace, de când s-a înfiinţat, Orchestra de Cameră "Unirea" din Focşani îşi obişnuia publicul, pe data de 1 Decembrie, cu concertul tradiţional dedicat Zilei Naţionale a României.

În 2019 nu se va mai întâmpla acest lucru, întrucât noua conducere a Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia, sub egida căruia a funcţionat timp de un deceniu orchestra, spune că nu îşi mai permite susţinerea financiară a acestui brand al oraşului. Aşa cum menţionam, Orchestra "Unirea" s-a înfiinţat în anul 2009, graţie directorului de atunci al Ateneului Popular, Valentin Gheorghiţă, care a beneficiat de o finanţare  de la Administraţia Fondului Cultural Naţional, prin proiectul "Rinascimento Musici".

Proiectul urma să se deruleze pe parcursul unui an, dar managerul Ateneului a găsit înţelegere la fosta administraţie locală să-l continue, cu bani de la bugetul oraşului. Se dorea practic o reluare a unei vechi tradiţii a Focşaniului, după ce în 1962 comuniştii au desfiinţat în mod abuziv Filarmonica de Stat "Unirea".

Din anul 2009 şi până astăzi, Orchestra "Unirea", ansamblu care a reunit de fiecare dată în jur de 30 de instrumentişti, a susţinut peste 100 de spectacole, marea majoritate la Focşani, dar şi în alte oraşe culturale precum Iaşi, Bucureşti, Galaţi. Poate cea mai ferventă activitate a fost anul trecut, când a avut loc turneul internaţional "Orchestra Unirea leagă oraşele Unirii", proiectul finanţat de Ministerul Culturii având rolul de a celebra Centenarul Marii Uniri printr-un itinerariu cultural în oraşele-simbol care şi-au legat numele de unirea tuturor provinciilor româneşti, respectiv Focşani, Iaşi, Chişinău, Cernăuţi, Bucureşti, Alba Iulia. Din nefericire, din cel puţin zece evenimente pe an s-a ajuns ca în 2019 să fie organizate doar trei evenimente, toate în prima jumătate a anului.

“Ni s-a spus că nu mai există buget pentru concertele noastre. În trecut frecvenţa era cam de un concert pe lună. În cei zece ani de când funcţionăm, am format o echipă performantă de instrumentişti, veniţi în special de la Bacău şi Bucureşti, unii chiar studenţi. Acum doi ani, domnul primar ne spunea că o să facă o orchestră permanentă aici, dar acum, din păcate, nu mai este nici măcar acel concert lunar”, ne-a spus Vincent Gruger, dirijorul de origine germană al Orchestrei Unirea.

orchestra unirea

Acesta colaborează în prezent cu o orchestră care susţine concerte în judeţul vecin, Buzău, unde se pare că există mai mult interes pentru acest gen de spectacole.

Actualul director al Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia nu vede o rezolvare a situaţiei prea curând, fiind de părere că oraşul nu are un public format pentru acest gen de muzică. Are şi o propunere în sensul acesta.

“Orchestra era finanţată de la bugetul local. Pe noi ne costă 25.000 de lei pe lună susţinerea orchestrei, aşa că am luat decizia realizării unui program minimal, cu patru concerte pe an. Ne se vindeau bilete, nici abonamentele nu s-au vândut, nu s-a creat un apetit al populaţiei pentru aşa ceva. De aceea am preferat câteva evenimente, în aer liber, cu cvartete, cvintete. Mă gândesc la un proiect prin care să se meargă în scoli să se facă o educaţie instrumentală în instituţiile de învăţământ”, ne spune Marlena Şerbănuţ, directorul Ateneului, care nu ştie la momentul acesta dacă se va organiza concertul tradiţional de Crăciun, indicând faptul că există suficiente evenimente în această perioadă a sărbătorilor pe care le găzduiesc celelalte instituţii de cultură.

Dacă pentru Orchestra "Unirea" nu s-au găsit bani, în schimb anul acesta, în urmă cu doar câteva zile, un alt festival de tradiţie al oraşului, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară "Florentin Delmar", a beneficiat de un buget extrem de generos, triplu faţă de anul trecut. Primăria Focşani a alocat 170.000 de lei iar Ateneul Popular nu a pus în vânzare nici un bilet, spectacolele fiind oferite gratis. Chiar şi aşa, au fost multe scaune goale în sală.

Cât priveşte Orchestra "Unirea", la acest moment nu există o perspectivă a continuării colaborării în formula actuală. Directorul Ateneului nu este mulţumit nici de prestaţia profesională a instrumentiştilor, astfel că este posibil ca un proiect care a crescut frumos timp de zece ani să fie lăsat să moară.

 Aşa cum a murit şi promisiunea primarului municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, care în octombrie 2017 venea cu planuri măreţe: “Înfiinţăm Orchestra de Cameră Unirea, cu doisprezece angajaţi permanenţi. În acest moment, acest proiect se derulează printr-o finanţare pe bază de programe, că atât are voie să facă Ateneul Popular, să facă nişte contracte pe bază de drepturi de autor cu diverşi artişti, cu diverşi interpreţi şi ne furnizează spectacole de orchestră doar lunea. Dacă ar fi angajaţi, putem să facem spectacole, ori de câte ori avem noi nevoie şi ori de câte ori vrem. Putem să facem spectacole ca să vină focşănenii în weekend nu să vină lunea la spectacole, pentru că toată lumea lunea munceşte. Suntem un oraş plin de oameni ai muncii, nu suntem un oraş turistic în care fiecare să-şi permită să vină lunea la spectacole”.

orchestra unirea
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite