Foto Târgul de Paște de la Craiova. Orașul se transformă într-o lume de poveste: spectacol pe lac și activități pentru întreaga familie
0Chiar dacă Târgul de Paște nu s-a deschis oficial și vremea a fost ploioasă, Craiova a început să prindă viață. Autocarele cu vizitatori sosesc deja în oraș, iar hotelurile se umplu rapid.













„Lume multă în Târgul de Paște, chiar dacă nu s-a deschis oficial și a plouat… Autocarele au început să sosească, hotelurile să se umple”, a transmis primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.
Duminică, la ora 20:00, începe spectacolul pe lac, care promite să fascineze vizitatorii. Vor fi artificii, arteziene și holograme. „Pentru că anul trecut hologramele puteau fi văzute doar din stânga Restaurantului Debarcader, anul acesta am pus două proiecții: unde au fost anul trecut și în dreapta Debarcaderului, aproape de pod. Ne asigurăm astfel că proiecțiile vor putea fi urmărite simultan din mai multe părți ale lacului”, explică primarul.
Pe lângă proiecții, organizatorii au montat arteziene cu jocuri de jeturi și culori, care se schimbă odată cu ora, după amiaza. După lăsarea întunericului, artiștii de la Filarmonica Oltenia și Opera Română Craiova vor urca pe pontoane plutitoare pentru un spectacol live, însoțiți de păpuși uriașe care introduc publicul în atmosfera de poveste.
Activități pentru copii și adulți
Întregul parc este animat de activități pentru toate vârstele. Vizitatorii vor găsi căsuțe cu bunătăți și suveniruri, iar seara se pot plimba prin pădurea fermecată, prin Poiana Insectelor sau printre zecile de scene de butaforie de Paște.
„Lalelele nu au înflorit încă, dar zilele următoare vă veți putea bucura și de covoarele colorate cu zeci de mii de flori. Nu uitați că puteți face călătorii cu balonul și că vă puteți plimba printre animale sălbatice în Valea Ciutelor! Cu siguranță nu o să vă plictisiți și cu siguranță lumea de poveste de la Craiova nu o veți mai găsi nicăieri! Vă așteptăm cu drag, mâine, la marea deschidere!”, a adăugat Olguța Vasilescu.






















































