Studenţii din Bănie, chemaţi să-şi găsească busola! Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor şi un membru al Consiliului Naţional de Integritate îi ajută să o găsească
0Studenţii Facultăţii de Drept din Bănie sunt invitaţi astăzi la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” nu pentru a urmări o piesă ci pentru a asculta poveţele unor oameni consacraţi din domeniu.
Conferinţa „Despre valori în cariera ta” este organizată de asociaţia Liderjust în cadrul proiectului „Busolă în carieră”, un program de orientare profesională pentru studenţii de la facultăţile de drept.
Liderjust este asociaţia absolvenţilor programului „Lideri pentru justiţie”, un program de leadership pentru tinerii jurişti români derulat de Fundaţia Konrad Adenauer. Unul dintre proiectele promovate de către membrii acestei asociaţii este „Busolă în carieră”, care presupune organizarea de conferinţe, internshipuri şi sesiuni de mentorat pentru orientarea profesională a studenţilor de la facultăţile de drept. Proiectul este finantat de Ambasada Statelor Unite ale Americii.
Prima conferinţă din cadrul acestui proiect propune un dialog liber între invitaţi şi studenţi, în vederea motivării şi ghidării acestora pentru alegerea conştientă a carierei în domeniul juridic. Invitaţii, respectiv conf. univ. dr. Dan Ştefan Spânu – Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România şi prof. univ. dr. Ion Turculeanu – Decanul Baroului Dolj, alături de domnul Codru Vrabie – membru în Consiliul National de Integritate, vor vorbi despre „cheia succesului” în cariera lor, despre valorile care îi motivează şi modalităţile de a depăşi obstacolele care se ivesc.
Evenimentul va avea loc la sala I.D. Sîrbu, astăzi, începând cu ora 14.00