Video Patru copii, sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul a tras cu pistolul spre polițiști
0Incident grav într-o comună din Dolj, unde patru copii au fost sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul și-a amenințat soția și a tras cu pistolul asupra polițiștilor chemați să intervină.
Scandalul a pornit miercuri, 25 iunie. Polițiștii Secţiei 1 Poliție Rurală Melineşti au fost sesizați la 112, de către o femeie, de 36 de ani, din comuna Șimnicu de Sus, cu privire la faptul că a fost amenințată de soțul său, care a rămas în locuință cu cei patru copii minori ai acestora.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melineşti împreună cu apelanta, pătrunzând în curtea imobilului prin escaladarea gardului împrejmuitor.
„La vederea polițiștilor, bărbatul a ieşit din locuință, cu o armă în mână și ar fi adresat amenințări poliţiştilor. Având în vedere acest aspect, deși polițiștii au efectuat somațiile legale, barbatul nu s-a conformat, fiind efectuate două focuri de avertisment în plan vertical. Bărbatul a continuat acțiunile, trăgând cu arma în direcția polițiștilor, după care a intrat în locuinţă”, a transmis IPJ Dolj.
Ulterior, bărbatul a ieșit din locuință, continuând să adreseze amenințări la adresa poliţiştilor.
„La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, bărbatul fiind imobilizat și condus la sediul Poliției, pentru cercetări. În urma folosirii armamentului de către polițiști, nu au rezultat victime omeneşti sau pagube materiale”, a precizat Poliția.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și uz de armă neletală.
Totodată, a fost informat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
„Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, pe numele bărbatului fiind astfel emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile”, a mai precizat IPJ Dolj.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând a fi dispuse măsuri legale.