Scandal între doi bărbaţi şi o femeie, care s-au luat la bătaie cu sabia, cuţitul şi o rangă, pe o stradă din Ploiești
0Un conflict violent a avut loc marți seară pe o stradă din Ploiești. Mai mulți localnici au sunat la 112 și au anunțat că trei persoane se ceartă și se lovesc folosind arme albe și obiecte periculoase, printre care o sabie, un cuţit şi o rangă.

La fața locului au intervenit rapid jandarmii din cadrul Grupării Mobile Ploiești. Aceștia au găsit doi bărbați și o femeie implicați în scandal. Se pare că totul a pornit din cauza consumului de alcool.
„Aflaţi în zonă ca urmare a unei sesizări privind tulburarea ordinii publice, colegii noştri au fost alertaţi de mai mulţi cetăţeni să intervină în vecinătate unde are loc un conflict spontan între mai multe persoane care ar folosi arme albe şi alte obiecte contondente. S-au deplasat de îndată la locul indicat unde au constat că cele sesizate se confirmă. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului, izbucnit pe fondul consumului de alcool, i-au imobilizat pe cei implicaţi, fiind vorba de o femeie (47) şi doi bărbaţi (48 şi 49 ani)”, informează oficialii Grupării Mobile de jandarmi Ploieşti, conform News.ro.
În timpul controlului, asupra celor trei au fost descoperite o sabie artizanală de 90 de centimetri, o țeavă metalică de 120 de centimetri și un cuțit tip briceag.
Unul dintre bărbați a spus că se simte rău, iar jandarmii au chemat o ambulanță. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Toți cei implicați au fost imobilizați și duși la secția de poliție. Jandarmii au întocmit actele necesare pentru ca poliția să continue ancheta, iar armele găsite au fost ridicate ca probe în vederea continuării cercetărilor.