Morţii cu viii, zicala care dă vecinătatea ideală la Sineasca

Proprietarii caselor de lângă cimitir spun că zona e perfectă: aici au liniştea asigurată. Craioveni din curţile cărora se văd crucile şi cavourile nu şi-ar da locuinţele pentru unele în centrul gălăgios al Băniei.

Nuţi Ochioiu, în vârstă de 71 de ani, locuieşte de cinci decenii la o aruncătură de piatră de cimitirul Sineasca. Alţii n-ar şti cum să se mute mai repede de aici. Pentru ea, este zona ideală. „Morţii nu fac gălăgie, nu te trezesc noaptea cu muzică ori cu distracţie. Sunt cei mai cuminţi, cei mai liniştiţi“, spune tanti Nuţi, care a lucrat ca ospătăriţă la un restaurant din Craiova. Faptul că locuinţa ei se-nvecinează cu Sineasca n-a deranjat-o niciodată, nu i-a fost teamă, nici urât. Se consideră chiar privilegiată şi spune că n-ar renunţa pentru nimic în lume la liniştea de care are parte aici ca să se mute în centrul zgomotos al oraşului. „Dacă ai vecin vreun om, mai strigă la poartă şi te mai necăjeşte, se mai găseşte câte unul mai gălăgios, care nu-ţi dă pace. Aşa, mortul intră în pământ şi de-acolo nu mai iese“, explică bătrâna, privind crucile care se înalţă dincolo de gardul înalt, de ciment, ce separă casa ei de cimitir. „Capela se vede din cameră, de zici că ajunge până la cer. Parcă este palat“, şopteşte femeia.

De pe scaunul proptit în pragul casei, Marin Ochioiu (foto sus), soţul, în vârstă de 85 de ani, vorbeşte despre traiul tihnit pe care l-a avut în zona de care mulţi craioveni se feresc. „Cine crede că aici e rău nu ştie ce spune! De 50 de ani nu m-am sculat o dată din somn de frică sau să zic că am auzit zgomote de fantome. Ce strigoi? De lucrurile astea vorbesc oamenii, da’ aşa ceva nu există. Ascultaţi-mă, că ştiu ce zic! Am dormit lângă morţi o viaţă, vorba ceea“, ne lămureşte nea Marin, care a lucrat în cadrul armatei, după care a fost strungar. Lângă cimitir, cu morţii vecini, şi-a trăit şi tinereţea şi nu poate spune că a dus-o rău. „Am avut nevasta şi copilul lângă mine. În rest, fiecare cu treaba lui: morţii cu morţii, viii cu viii“, dă glas bătrânul vechii zicale.

În urmă cu câţiva ani, soţii Ochioiu au avut şansa să-şi vândă locuinţa şi să se mute în centrul Craiovei, dar au refuzat. „Nu dădeam eu casa asta pentru nimic în lume! Ce, în mijlocul oraşului nu crapă tot aşa blocurile, dacă dă vreun cutremur? Aici n-a fost vreodată un zgomot care să mă supere. Doar când vine alaiul cu câte-un mort se aude mai tare, că sunt oameni care jelesc“, povesteşte nea Marin. El şi soţia şi-au luat loc de veci la 50 de metri de casă. „Când om muri, nu ne mai plimbă dricul pe străzi. Or să ne ducă direct la groapa de lângă noi“, spune tanti Nuţi.

Nici pe Alexandru Marin, de 32 de ani, nu l-au încercat până acum stări de teamă ori de tristeţe, deşi de la cimitir până la blocul în care stă din 2009, împreună cu soţia sa, sunt vreo 10 metri. „Am stat mai mult cu grija câinelui, să nu scape prin cimitir şi să se întoarcă cu vreun os de la vreun mort. Altfel, nu m-am stresat, pentru că nici nu cred în strigoi. Astea sunt poveşti!“, ne-a mărturisit bărbatul.

„Oamenii sunt gălăgioşi, morţii nu te supără“

Mihaela Radu, de 50 de ani, e văduvă şi locuieşte singură, dar asta n-a făcut-o vreodată să-şi dorească să se mute de lângă cimitir. „Soţul meu a decedat şi este îngropat chiar aici. Îmi este mai uşor aşa, pentru că sunt aproape şi pot să mă duc în fiecare zi să-i aprind o lumânare. Şi apoi, aici e linişte. Oamenii sunt mai gălăgioşi, când beau fac urât. Morţii nu te supără“, încheie femeia.