Managerii unităţilor de învăţământ preuniversitar, traşi la răspundere pentru abandonul şcolar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 1.400 de de elevi doljeni au părăsit sistemul în perioada 15 septembrie –  1decembrie 2010. Alina Stănculescu, coordonatorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) Dolj care a realizat studiul privind abandonul şcolar în judeţ, atrage atenţia că  fenomenul este în creştere.

„Procentual, 1.397 de elevi care au abandonat forma de învăţământ frecventată reprezintă 2,66 la sută din totalul celor 52.428 elevi înscrişi, înregistrandu-se o creştere de  0,28 la sută faţă de anul şcolar 2009-2010 când ponderea elevilor care au părăsit şcoala reprezenta 2,38 la sută (1.199) din totalul celor înscrişi în unităţile şcolare investigate, respectiv 50. 216 elevi. Realitatea e că fenomenul este în creştere“, a declarat Alina Stănculescu. 

Cele mai multe cazuri, aproximativ 600, s-au înregistrat la gimnaziu, urmează clasele primare şi apoi liceul. Directorii din învăţământul preuniversitar din Dolj au fost atenţionaţi ieri, în şedinţa cu inspectorii şcolari, că trebuie să ia urgent măsuri pentru reducerea absenteismului şi abandonului şcolar.

„Fiecare trebuie să găsească soluţii pentru şcoala pe care o conduce. Directorii răspund de ce se întâmplă în şcoală şi în jurul ei. E foarte grav şi ştiţi că sunt elevi care nu vin la şcoală. Ca să nu lipsească elevii, trebuie să nu lipsească nici colegii noştri“, le-a precizat în şedinţă Mihaela Moţăţeanu, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Potrivit acesteia, în perioada următoare vor fi monitorizate toate măsurile pe care le va lua fiecare şcoală în parte.

 „Momentan plecăm de la premiza că se vor implica şi vor avea soluţii, nu putem vorbi de sancţiuni. Vor apărea şi metodologii care să reglementeze situaţiile cu rezultate nesatisfăcătoare“, a declarat Moţăţeanu.  În intervalul 15 septembrie – 1 decembrie 2010, studiul CJAP Dolj, arată că rata abandonului şcolar a fost mai ridicată în mediul rural, „populaţia fiind expusă riscului marginalizării şi excluziunii, 417 cazuri în gimnaziu şi 263 cazuri clasele I - IV. La liceu şi profesională renunţă în special elevii de la oraş.

Liceul, campion la absenţe

Mai bine de 1.900 de elevi din Dolj din aproape 52.500 înscrişi au avut frecvenţă redusă în acelaşi interval de timp, septembrie – decembrie 2010. Cel mai mare număr s-a întergistrat la liceu, unde au dat rar pe la şcoală peste 800 de elevi. 

„Monitorizarea absenţelor trebuie să fie obligaţia profesorului, prevăzută în fişa postului. Este obligatoriu să existe contact săptămânal cu părinţii, să se ia legătura cu medicii de familie în cazurile cu multe scutiri“, a precizat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct.

Psihopedagogii avertiează că rândurile celor care abandonează şcoala este îngroşat de elevii cu foarte multe absenţe. Migraţia în străinătate a familiei apare drept cauză principală a renunţării la şcoală.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite