Craiovenii prosperi fac Revelionul în Paradis

0
0
Cazarea în bungalow-urile pe apă costă cu 20% mai mult decât la hoteluri
Cazarea în bungalow-urile pe apă costă cu 20% mai mult decât la hoteluri

Excursii cu catamaranul sau croaziere romantice în Caraibe sau Pacific sunt câteva dintre atracţiile pregătite pentru craiovenii care au ales să petreacă exotic de Revelion. O vacanţă de două săptămâni în Bora Bora costă aproape 5.000 euro de persoană.

Chiar dacă e criză, operatorii din turism nu se pot plânge de lipsă de clienţi, nici măcar în colţuri exotice de lume. Reprezentanţii agenţiilor de turism din Bănie spun că pachetele în Republica Dominicană, Bora Bora şi Thailanda au fost la mare căutare în acest sfârşit de an. La mii de kilometri depărtare de Craiova, cu briza adiind la 35 de grade, turiştii au parte de plimbări cu catamaranul, croaziere, scufundări, totul într-un peisaj pe care cei mai mulţi dintre noi îl vor vedea doar în vederi. Un pachet de şapte nopţi în Republica Dominicană costă în jur de 1.500 de euro cu totul inclus, iar la agenţia Touropa 15 craioveni şi-au rezervat deja bilete pentru a petrece noaptea dintre ani în stil exotic. „Nu au fost alese decât hoteluri de cinci stele şi camerele au fost, în general, de lux. E vorba de resort-uri care se întind pe zeci de hectare, unde turiştii au parte de SPA, pot să practice tot felul de sporturi”, a spus Cristina Zăvadă, reprezentantul Touropa.

Plajă la umbra palmierilor şi vedere din Anzi

Dacă Marea Caraibelor nu a fost o destinaţie suficient de exotică pentru dumneavoastră,  operatorii au avut oferte şi mai neobişnuite pentru craiovenii excentrici, dornici de aventură. În Bora Bora, un paradis în Polinezia Franceză, turiştii pot face scufundări în zona barierei de corali, pot vedea fermele de perle şi pot admira apusul inconfundabil din cea mai faimoasă insulă a Pacificului. Pachetul turistic de 15 nopţi oferit de agenţia Mapamond include şi o „evadare” în Chile şi Argentina, unde turiştii sunt invitaţi să descopere tradiţiile populaţiei locale, gauchos. Tot sejurul în Paradis costă 4.300 de euro plus 600 de dolari, în care sunt incluse zborul cu avionul, mesele şi cina festivă de Revelion. Dacă nici Pacificul nu vă face cu ochiul, puteţi să visaţi la Thailanda sau Singapore. Un Revelion în mijlocul culturii asiatice costă în jur de 1.800 euro plus 390 lei, în care nu e inclusă decât cazarea cu mic dejun.

Crăciun acasă la Moşul

Craiovenii pentru care România sau Europa nu mai reprezintă nicio provocare au putut pleca anul acesta de Crăciun chiar în ţara Moşului, în Laponia. Pachetul de şase nopţi, care a inclus cazarea, cina de Revelion şi masa în regim demipensiune, a costat peste 1.000 de euro de persoană, iar turiştii au avut ocazia să meargă chiar acasă la Moş Crăciun.

Mai multe - Craiova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite