Craiova: VIDEO / Trotuarul şi strada, una cu balta
0
Capcane la tot pasul pe strada care leagă cartierul Valea Roşie de centrul Craiovei. O plimbare pe Împăratul Traian, la câteva săptămâni de la amplasarea noilor guri de canal, transformă mersul pe jos într-o aventură cu pantofii plini cu apă.
Fără cizme de cauciuc nu-i este indicat niciunui craiovean să pornească pe acest drum spre centru, atunci când plouă.

În urma ultimelor lucrări, trotuarele captează atâta apă încât e nevoie de pricepere la slalom pentru a putea păcăli gropile. Iar unde nu sunt gropi şi crezi că scapi de apă, e mocirlă.

Aşa ajungi să mergi pe stradă şi să stai cu ochii în patru ca nu cumva să dea peste tine o maşină sau să te stropească din cap până-n picioare.

Aproape de centrul Craiovei, la intersecţia cu strada Macedonski, trecerea de pietoni dispare sub o baltă mare care uneşte trotuarul cu strada. Te apropii de intrarea în inima târgului, dar cărările dau semne că sunt de undeva de la marginea lui.