Craiova: Ştiinţa a câştigat: Bornescu a fost suspendat şi amendat (UPDATE)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ştiinţa a câştigat: Bornescu a fost suspendat şi amendat (UPDATE)
Craiova: Ştiinţa a câştigat: Bornescu a fost suspendat şi amendat (UPDATE)

Comisia de Disciplină a LPF a ratificat astăzi decizia clubului Universitatea Craiova de a-l suspenda pentru trei luni pe Mircea Bornescu. GALERIE FOTO

Portarul oltean a fost şi penalizat cu 25 la sută din valoarea contractului pe sezonul 2009-2010, ultimul al lui la Ştiinţa. După ce au amânat cu o săptămână judecarea cazului, lăsând timp avocatului jucătorului să-şi pregătească apărarea, membrii comisiei au dat dreptate Craiovei.

Pentru abateri disciplinare foarte grave“, după cum susţine clubul, făcând referire la neprezentarea jucătorului la pregătirile echipei, Comisia de Disciplină a ratificat decizia Consiliului Director al Ştiinţei luată în data de 13 iulie: suspendarea pe trei luni şi penalizarea cu 25 la sută din contract.

Bornescu mai pierde astfel aproape 50.000 de euro, după ce nu a reuşit nici în tentativa sa de a deveni jucător liber de contract. Portarul a invocat neplata unor drepturi financiare (20.000 de euro), dar Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor a considerat nefondat memoriul său.

Liga nu se poate pune rău cu preşedinţii de cluburi, iar Universitatea nu a pierdut niciodată un proces cu jucătorii“, afirma Mircea Bornescu după ce a aflat prima sentinţa în cazul său, acea de a nu-l declara liber de contract.

Mitica Dragomir nu ştia noul regulament

După ce Consiliu Director lua, pe 13 iulie, decizia suspendării şi amendării lui Bornescu, Dumitru Dragomir avea să declare pentru Adevărul: „Cine credeţi domne' că ratifică o astfel de decizie? Nimeni, vă spun eu! Ei pot să dea ce sancţiune vor, pot să-i ceară şi două milioane, nu unul, pot să-l mute şi pe lună, atâta timp cât nu este în spiritul legii, nu pot să-i facă nimic. Nici nu au dreptul să-l sancţioneze cu mai mult de 10 la sută din salariu“.

„Regulamentul s-a schimbat, iar domnul Dragomir probabil că nu aflase atunci de acest lucru. Era o chestiune de câteva zile. Acum jucătorii pot fi penalizaţi cu până la 25 la sută din contract, drept dovadă că membrii comisiei au ratificat decizia clubului“, a precizat administratorul delegat al Universităţii, Dan Idita, care a reprezentat clubul la proces.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite