Craiova: Răsfăţ cultural şi „protest“ împotriva dulcegăriilor de Valentine’s Day, în weekend
0Teatru, concert, film, toate sunt la discreţie şi libera alegere a craiovenilor pentru acest sfârşit de săptămână.
„Se caută un tenor“ la TNC
Craiovenii au ocazia să urmărească în această seară, începând cu ora 18.30, în Sala mare a Teatrului Naţional din Craiova, piesa „Se caută un tenor“, în regia lui Mircea Cornişteanu. Spectacolul, ce durează 120 de minute, îi are în rolurile principale pe Angel Rababoc, Ştefan Cepoi şi Gabriela Baciu. Comedia a fost jucată prima oară pe scena Naţionalului din Bănie în 2008. Preţul unui bilet variază între 12 şi 30 de lei, în funcţie de locul ales în sală.
Anti-Valentine’s Day, în Play
Tinerii sunt invitaţi sâmbătă, 12 februarie, la un concert inedit al trupei Ţapinarii. Sub titlul Anti-Valentine’s, cei doi membri ai formaţiei îi invită pe olteni la mijlocului weekend-ului, începând cu ora 21.00, la un spectacol care se vrea a fi o replică la Ziua Îndrăgostiţilor. Preţul unui bilet pentru a intra la concertul care a ajuns deja la a X-a ediţie este 10 lei.
„Mănâncă, roagă-te, iubeşte“, la Patria
Pentru tinerii îndrăgostiţi craioveni o seară de duminică anterioară sărbătorii dragostei nu poate fi petrecută mai frumos decât la cinema. Oltenii sunt invitaţi în ziua de 13 februarie la cinema Patria pentru a urmări comedia-dramă „Eat pray Love“, cu Julia Roberts în rolul principal. Filmul poate fi urmărit începând cu ora 19.00 şi 21.15. Alternativă la poveste emoţionantă de la Patria este pelicula de animaţie „Monster House“ de la cinema Modern.