Craiova: Dosar penal pentru pentru că a rupt buletinele de vot
Un bărbat de peste 40 de ani din oraşul Filiaşi s-a ales cu dosar după ce a rupt nişte buletine de vot, de supărare că membrii secţiei de votare nu l-au lăsat să intre în cabină cu prietena lui de 18 ani.
Bărbatul s-a prezentat la o secţie de votare din Filiaşi cu prietena sa alături de care a vrut să intre în cabina de vot. Pentru că membrii secţiei de votare l-au avertizat că nu are voie, nervos, bărbatul a rupt în bucăţi câteva buletine de vot.
Fapta acestuia a fost încadrată la împiedicare prin orice mijloace a dreptului de a alege şi de a fi ales.



















































