Craiova: Claudia Chelan: „Am învăţat că viaţa merge înainte cu sau fără cancer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După cinci luni de chinuri pe patul spitalului vienez, tânăra a revenit pentru câteva zile acasă. Ar vrea să-i vadă pe toţi cei dragi, să poată fi puţin cu fiecare dintre ei.

Deşi slăbită de lungi perioade de chimio şi radioterapie, Claudia Chelan (24 ani ) îşi uimeşte apropiaţii cu forţa cu care duce lupta cu boala. Cu voce caldă şi ochi senini, poate doar puţin obosiţi, dar nu într-atât încât să pună pe cineva pe gânduri, tânăra mărturiseşte că şi-a asumat acest capitol din existenţa sa, ca pe ceva prescris de soartă să se întâmple.

A convenit că este firesc să nu înceteze să se bucure de tot ce este frumos. Se simte norocoasă că are familia aproape, prieteni care o respectă şi ţin foarte mult la ea, atât de mult încât nu au ezitat o clipă să se mobilizeze pentru a strânge cei 150.000 de euro, fără de care nu ar fi putut merge la tratament în Austria. După cinci luni în grija medicilor Spitalului Universitar de la Viena, spune că a făcut alegerea potrivită.

Au un sistem mai bun de îngrijire a pacienţilor, mai multe resurse, toate medicamentele care le trebuie, mai mult personal. Când le spui că nu te simţi bine sunt imediat lângă tine“, povesteşte studenta Facultăţii de Medicină a Universităţii din Craiova.

„Durerile, parte din viaţa mea“

N-au fost însă deloc uşoare lunile trăite la Viena. Curele de chimioterapie agresivă, apoi şedinţele de radioterapie au supus-o la grele încercări. Spune că durerile le acceptă, devenind parte din viaţa ei. De Paşti nu a putut mânca pentru că nu putea înghiţi. „Nu ştiu cum trecea timpul. Număram câte zile mai am până se termină. Socoteam şedinţele şi mă gândeam la ce mă aşteaptă“, creionează Claudia un portret al zilelor în care le-a declarat război celulelor cancerose. După a doua cură de chimioterapie chiar le numea cu haz, „încăpăţânate“, pentru că nu cedau în faţa tratamentului.

Cunoştinţele căpătate în anii de studenţie la Medicină au ajutat-o să înţeleagă ce i se întâmplă, dar în acelaşi timp au împiedicat-o să îşi facă speranţe deşarte. A primit cu luciditate rezultatele deloc mulţumitoare ale chimioterapiei, ştiind că organismul fiecăruia reacţionează diferit la acelaşi tratament. Găseşte chiar puterea de a le recomanda persoanelor diagnosticate cu cancer să nu se descurajeze. Speră doar ca toţi să aibă şansa ei de a fi fost dăruită cu prieteni care nu stau pe gânduri când vine vorba să dea o mână de ajutor. „Mulţi oameni au plătit ca eu să mă fac bine. Ştiu că lucrurile ar fi stat altfel fără ei, toţi, cunoscuţi sau necunoscuţi. Îmi pare foarte rău de cei care nu au susţinere, cei singuri“, se confesează în semn de mulţumire Claudia Chelan.  

„Încerc să nu-mi fac planuri pe termen lung“

Pe 3 mai, Claudia Chelan este programată la o nouă tomografie cu emisie de pozitroni, la Viena. Rezultatul examenului PET – CT îl va afla în cinci zile de la acea dată. Speră să fie negativ sau, în cel mai rău caz, să apară semne minime de celule tumorale, pentru ca transplantul să aibă cât mai multe şanse de reuşită. „Vreau doar să ştiu că sunt bine. Încerc să îmi fac cât mai puţine planuri pe termen lung, încerc să-mi reiau viaţa“, mărturiseşte tânăra de 24 de ani, diagnosticată cu limfon în februarie 2009.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite