Adolescentă găsită spânzurată de o grindă. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
0O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost găsită spânzurată de o grindă, într-o anexă a unei locuinţe din judeţul Dolj. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Polițiștii Secţiei nr. 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizați, sâmbătă, de un localnic cu privire la faptul că o persoană a fost găsită spânzurată într-o anexă a unei locuințe, potrivit publicației online Craiova Forum, care notează că tragedia ar fi avut loc sâmbătă.
„La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, care au identificat victima, fiind vorba despre o minoră în vârstă de 17 ani, domiciliată în aceeași localitate. De asemenea, un echipaj de ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul tinerei”, a precizat IPJ Dolj.
Trupul neînsuflețit al fetei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei morții.
O anchetă va stabili împrejurările exacte în care adolescenta şi-a pierdut viaţa
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet competentă.
Amintim că, în luna august a acestui an, o adolescentă în vârstă de 13 ani, din Sibiu, a fost găsită spânzurată în casă.
În iunie, o adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat,. Mama fetei a declarat că fiica sa era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.