Ziua minorităţilor naţionale: ce spun specialiştii despre „puritatea rasei“ de român - „Etniile au altoit viţa străbună“

Publicat: 18.12.2015 16:07

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:19

În România trăiesc zeci de minorităţi. Dintre acestea, 20 sunt considerate principale având un număr semnificativ de cetăţeni (peste 1.000 persoane declarate). Sub acest prag există în România un procent de 0,1% cetăţeni care, în Recensământul populaţiei efectuat de Institutul Naţional de Statistică, intră la categoria „Altă etnie“.

România sărbătoreşte la 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale, adoptată de ţara noastră în anul 1998. Ziua este celebrată la nivel internaţional ca urmare a proclamării în 18 decembrie 1992 de către Adunarea Generală a ONU a Declaraţiei cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase (47/135).

În România trăiesc zeci de minorităţi. Dintre acestea, 20 sunt considerate principale având un număr semnificativ de cetăţeni (peste 1.000 persoane declarate). Sub acest prag există în România un procent de 0,1% cetăţeni, care în Recensământul populaţiei efectuat de Institutul Naţional de Statistică intră la categoria „Altă etnie“.

Astfel, pe lângă români trăiesc maghiari, romi, ucraineni, germani, turci, ruşi-lipoveni, tătari, sârbi, slovaci, bulgari, croaţi, greci, italieni, evrei, cehi, polonezi, chinezi, armeni, ceangăi şi macedoneni - ei formând grupuri etnice de peste 1.000 persoane. În grupuri mai mici de 1.000 persoane trăiesc ruteni, albanezi, caraşoveni, găgăuzi, precum şi persoane venite din afara României.

Majoritatea acestora se regăsesc în Dobrogea. Din judeţele Constanţa şi Tulcea lipsesc, spre exemplu, doar croaţi sau cehi.

„Este firesc ca în Dobrogea să fie aşa. Dobrogea este o zonă specială, care a fost din cele mai vechi timpuri un pământ unde foarte multe naţii au venit, au plecat. Asta e şi frumuseţea locului, sinteza culturală care se regăseşte între Dunăre şi Marea Neagră“, arată dr. Paula Popoiu, managerul Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti.

Tătarii - sărbătoarea etniei 13 Decembrie Constanţa Dobrogea Sursă foto UDTTMR

Paula Popoiu este originară din Teleorman şi a absolvit în anul 1981 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu (actuala Academie de Arte Frumoase) din Bucureşti, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei Muzeologice. Este singura specialistă care a realizat un tratat de „Antropologia Dobrogei“, scos sub egida Muzeului Satului (2010). Şi nu întâmplător, tema tezei de doctorat a istoricului de artă a fost Dobrogea. Cercetătoarea se declară fascinată de spaţiul danubiano-pontic, unde melanjul etnic face ca Dobrogea să fie un studiu de caz mereu atractiv şi viu.

„Mă vedeţi, eu sunt blondă cu ochi albaştri, din Teleorman. Dar în familia mea au existat strămoşi de altă etnie. Un stră-strămoş de-al meu a coborât de la munte şi a venit cu turma în Dobrogea, aşa cum făceau odinioară românii păstori. Aici s-a îndrăgostit de o localnică cu care s-a însurat, astfel că am o stră-strămoaşă turcoaică. N-aţi zice, nu?“, râde dr. Popoiu.

Aceasta este, de fapt, un eşantion de genealogie românească. Trăind laolaltă, sute de ani, cu oameni din alte popoare, viţa de român s-a altoit cu soiuri străine. „Traversând războaie, când numărul femeilor devenea mai mare decât al bărbaţilor, era inevitabil ca rudeniile şi căsătoriile să nu fie amestecate. S-au deschis astfel până şi comunităţile etnice care voiau să păstreze tradiţia şi să nu încheie uniuni în afara grupului. Mi s-a întâmplat ca la Ciucurova, în nordul Dobrogei, să găsesc în registrul de căsătorie un cuplu format dintr-un şvab şi o turcoaică. Ei au depăşit inclusiv bariera confesională, el era reformat, ea - musulmancă. Asta şi face din Dobrogea un loc cu atât mai interesant!“, consideră istoricul Paula Popoiu.

„Cine mai este român pur?“

Altă lucrare de referinţă, Atlasul antropologic al Dobrogei, editat de Academia Română - Centrul de cercetări antropologice Fr. I. Rainer (2010), cuprinde date amănunţite despre tipologia dobrogenilor. Volumul coordonat de Elena Radu revelă că „prin poziţia sa unică, Dobrogea a adunat în miezul fiinţei sale, ceea ce drumurile din cele patru puncte cardinale, trecute prin cele două continente, Europa şi Asia, au adus şi au depus aici, într-un intens proces de deplasări umane, în timp de veacuri. Ea a rămas, aşa cum spune Constantin Brătescu, o Europă şi o Asie în miniatură, un uriaş muzeu etnografic viu“.

Cazinoul din Constanţa - imagini de arhivă

Dobrogea a fost populată de-a lungul timpului de Imperiul Otoman cu tătari din Crimeea şi cu turci din Anatolia. La rândul lor, românii care aveau turme bogate au trecut Dunărea venind în Dobrogea pentru climatul mediteranean. Astfel s-au stabilit aici transilvăneni din Săcele, Siliştea, Tilişca, Galeş, Răşinari, Poiana, Rod, Jina, Făgăraş etc.

Antropologii au constatat că pe întreaga populaţie a Dobrogei corespunde un model clasic pentru populaţia europeană. Dobrogencele au în majoritate ochi de culoare căprui deschis, iar dobrogenii - căprui închis. Cei mai mulţi dobrogeni cu ochi căprui închis se găsesc la Cobadin, iar cel mai adesea ochi albaştri au femeile din Topolog şi Pecineaga şi bărbaţii din Dăeni şi Peştera.

Citește și: Românii care vor să călătorească prin Japonia mai puţin de 90 de zile nu vor mai avea nevoie de viză

Sunt dobrogenii români în toată puterea cuvântului sau sunt rezultatul unui mix de naţiuni? „Dar cine mai este român pur? Culturile nu sunt prin esenţa lor pure. Dacă mergi în metropole europene, spre exemplu, vei găsi altceva decât te-ai aşteptat: aşa avem Londra indiană, Parisul magrebian etc. Pentru zonele deschise este şi un avantaj, şi un dezavantaj. Avantajul este că mereu se schimbă influenţele, dezavantajul este că tradiţiile se pierd foarte uşor. Dar după anul 1990 asistăm la o renaştere a tradiţiilor. Oricum, în cazul Dobrogei «tradiţiile» trebuie reanalizate, regiunea fiind un caz aparte tocmai ca urmare a acestui mozaic etnic. Dar cât de români sunt dobrogenii? Dobrogenii sunt români şi chiar foarte interesanţi“, are convingerea dr. Paula Popoiu.