Ziua în care România a rămas fără rege: „Am plecat cu moartea-n suflet“

Regele Mihai

La 30 decembrie 1947 Regele Mihai I era forţat să abdice de către noua orânduire comunistă. După mulţi ani, fostul suveran şi-a explicat gestul de renunţare la tron.

La 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a spus, atunci când a abdicat, că renunţă la tron atât pentru el, cât şi pentru urmaşii săi. „Abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei de la Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat“. La o lună de la abdicare, regele Mihai I a recunoscut, din Anglia, faptul că a fost obligat să abdice. 

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), la sfârşitul anului 1947, România se afla în pragul instaurării depline a regimului comunist. Pluralismul politic dispăruse de jure prin scoaterea în afara legii a principalului oponent democratic, Partidul Naţional Ţărănesc, şi autodizolvarea sau subordonarea celorlalte partide. Mai mult decât atât, după înscenarea de la Tămădău, liderii ţărănişti fuseseră arestaţi şi, în toamna anului 1947, condamnaţi la ani grei de închisoare. Parlamentul format după alegerile fraudate din noiembrie 1946 era dominat într-o proporţie covârşitoare de membri ai partidului comunist şi ai sateliţilor acestuia. Instituţiile de forţă (Armata, Poliţia şi Serviciile Secrete) trecuseră prin epurări masive, în urma cărora persoanele bănuite de atitudini anticomuniste fuseseră eliminate din rândul cadrelor active. Întreaga societate românească intrase pe drumul comunizării şi sovietizării.

Cu toate că eşecul grevei regale (august 1945-ianuarie 1946) dovedise faptul că liderii comunişti puteau guverna şi fără suveran, Regele Mihai I era văzut de majoritatea românilor drept ultimul simbol al democraţiei, dar şi al opoziţiei la cursul politic dictat de la Moscova.

Popularitatea sa de necontestat i-a determinat pe decidenţii comunişti să nu încerce abolirea monarhiei printr-un referendum (aşa cum s-a petrecut în Bulgaria în 1946), ci să caute o altă metodă de schimbare a formei de guvernământ. Iar prilejul a părut să se ivească în noiembrie 1947, când Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au fost invitaţi să participe la Londra la căsătoria principesei Elisabeta a Marii Britanii (actuala Regină Elisabeta a II-a) cu prinţul Filip. Membrii guvernului comunist i-au condus cu multă bunăvoinţă şi solicitudine pe cei doi la aeroportul Băneasa, de unde au plecat spre Anglia, mizând pe faptul că suveranul nu se va mai întoarce în ţară. Un eveniment notabil al săptămânilor petrecute în Regatul Unit este întâlnirea dintre Regele Mihai I şi principesa Ana de Bourbon-Parma, pe care suveranul român a cerut-o în căsătorie.

Planurile liderilor comunişti români au fost date peste cap de întoarcerea Regelui în ţară, în decembrie 1947. Primirea a fost una deosebit de rece, ajungându-se până la gesturi neprotocolare, precum cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care a refuzat să îl salute pe Suveran. În după-amiaza zilei de 29 decembrie, pe când se afla la Castelul Peleş, Regele Mihai a fost informat că Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, îi cere o audienţă la Bucureşti, a doua zi. Cu toate că solicitarea nu respecta protocolul regal (în mod tradiţional, Suveranului i se solicita o întâlnire, urmând ca acesta să decidă dacă acceptă şi să comunice data şi ora stabilite, şi nu să fie pus să accepte condiţiile solicitantului), Regele a acceptat, bănuind că este vorba despre discuţiile privitoare la viitoarea căsătorie cu principesa Ana.

Conform IICCMER, pe 30 decembrie 1947, la Palatul Elisabeta (reşedinţa folosită de suveran la acea dată, din cauză că Palatul Regal nu fusese refăcut după bombardamentele din august 1944) s-a prezentat Petru Groza, însoţit de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ceea ce constituia o altă încălcare a protocolului regal privind audienţele. În paralel, garda palatului a fost înlocuită de soldaţi din Divizia Tudor Vladimirescu, formată din foşti prizonieri români trecuţi de partea puterii sovietice, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. 

La întrevederea din salonul palatului, Petru Groza i-a spus Suveranului că venise momentul unui „divorţ amiabil între ţară şi monarhie”, înmânându-i apoi o mapă ce conţinea actul de abdicare pe care trebuia să îl semneze. Regele a refuzat acest act, motivând că o asemenea măsură poate fi decisă numai de popor, prin intermediul unui referendum, însă Groza a replicat că nu ar fi timp pentru astfel de detalii instituţionale. Cerând un răgaz să se gândească, Regele s-a retras în anticamera salonului, unde a aflat că Palatul este izolat şi, mai mult de atât, pe şoseaua Kiseleff tancurile Armatei Roşii făceau o demonstraţie de forţă. 

Revenit în salon, Regele a continuat să refuze semnarea actului. Pentru a-l intimida, Petru Groza i-a arătat că are asupra sa un revolver, afirmând că este pregătit să nu i se întâmple acelaşi lucru ca mareşalului Antonescu pe 23 august 1944. Într-un ultim efort de a-l determina pe Rege să semneze actul, Groza i-a spus că dacă nu va abdica, atunci aproximativ o mie de tineri arestaţi de către autorităţi vor fi ucişi. În faţa acestei ameninţări, Regele Mihai I a fost nevoit să semneze actul de abdicare. În seara aceleiaşi zile, a fost întrunită Adunarea Deputaţilor, fără a se respecta regulamentul de funcţionare şi chiar numărul minim necesar de participanţi. Prezidată de Mihail Sadoveanu, aceasta a proclamat abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare România.

Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena au petrecut ultimele zile în ţară la Castelul Peleş, de unde, pe 3 ianuarie 1948, au plecat cu trenul spre Occident. Contrar propagandei comuniste care afirma că familia regală ar fi părăsit ţara cu o mare parte a averii, Suveranul a plecat cu numai câteva valize ce au fost minuţios inspectate de o comisie de inventariere trimisă de la Bucureşti. Pentru a-l umili pe Rege, pe peronul gării din Sinaia, membrii gărzii de onoare au fost dispuşi pe două rânduri, cu spatele către trenul în care urma să se îmbarce familia regală. Cu toate acestea, unul dintre ofiţeri a avut curajul să întoarcă privirea, iar Regele a putut observa că acesta plângea, semn că loialitatea faţă de Coroană rămăsese una puternică, în pofida măsurilor luate de noua putere.

Regele, în dosarele Securităţii? „Străinul“, „Leon“ sau „Rex“

După abdicarea Regelui Mihai I în 1947, ziua de 30 decembrie a devenit simbolul luptei şi condamnării „regimului burghezo-moşieresc” şi ziua proclamării Republicii Populare Române. Autorităţile comuniste au serbat această zi în fiecare an, până în 1989, organizând manifestări ample şi spectacole. După abdicarea şi exilul impuse de comunişti, M.S.R. Mihai I al României a devenit subiect al urmăririi informative coordonată de poliţia politică. De-a lungul anilor, Securitatea l-a numit „Străinul”, „Leon” sau „Rex” (nume conspirative ataşate supravegherii informativ-operative), iar măsurile întreprinse împotriva Familiei Regale se subsumau „Acţiunii Coroana”. 

Materialele de arhivă oferă imaginea celui mai sărac dintre monarhii europeni, proprietar, la începutul anilor ’50, al unei mici ferme de păsări în Anglia, apoi angajat pe un post de pilot de încercare, devenit patronul unei mici întreprinderi de aparatură de zbor în Elveţia şi broker la bursă în S.U.A., alături de demersurile Majestăţii Sale de a condamna procesul brutal de comunizare a ţării (audierea în cadrul Comisiei Kersten a Senatului American în 1954), rapoartele trimise O.N.U., preşedinţilor de state sau de guverne din ţările occidentale etc.