Vot penal pentru aleşii Constanţei. Demnitarii locali merg la urnă cu spaima dosarelor în care sunt cercetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 găsesc primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni într-o stare de incertitudine privind viitorul lor pe funcţie şi chiar în libertate. Mare parte din aleşii locali din judeţul Constanţa au probleme cu legea, iar momentul electoral le poate decide soarta, atât lor, cât şi proiectelor lor.

Aceasta este opinia exprimată chiar de Radu Mazăre, primarul Constanţei, care mizează că situaţia se va reglementa dacă ţara va fi condusă la cel mai înalt nivel de PSD.

„Dacă nu va câştiga Ponta, nu mai vedem înapoi acţiunile de la Portul Constanţa, nici vorbă de cele 13% în plus la care speram. Să vedem cine câştigă alegerile, dacă mai există voinţă politică, dacă mai recuperăm cele 20%“, a declarat Radu Mazăre, primarul aflat sub control judiciar.

Lupta dintre primarul Constanţei şi organele de anchetă s-a înteţit din acest an, când Mazăre a fost ridicat de procurorii DNA şi a petrecut o noapte în arest. El este cercetat pentru retrocedările făcute în Constanţa, oraş în care foştii proprietari de drept nu-şi primesc drepturile, dar în care apar peste noapte moştenitori, cumpărători de drepturi litigioase, terenuri retrocedate în locuri de pe domeniul public şi privat care au altă destinaţie decât cea imobiliară, imobile fără autorizaţie etc.

Totuşi, Mazăre se consideră o victimă a statului român şi a anunţat că-şi caută dreptatea la CEDO. El reclamă faptul că există două anchete DNA în legătură cu vânzarea unui teren din Mamaia şi că acuzaţiile care i se aduc în cele două dosare se bat cap în cap.

Din aceste motive, Radu Mazăre a recunoscut că se teme să mai dea dispoziţii subalternilor, nu mai iniţiază proiecte de consiliu local şi a mărturisit, nu o dată, că se gândeşte chiar să renunţe la primărie pentru a nu mai fi investigat de către procurorii DNA.

Tot din cauza DNA, tovarăşul său Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, stă de câteva luni în Statele Unite ale Americii. Plecat să urmeze un tratament medical pentru cancer la prostată, Constantinescu şi-a prelungit viza de şedere dincolo de cele 6 luni primite, ce au expirat la data de 8 octombrie. El a scăpat de arest în România doar datorită actelor medicale ce atestau starea sa de sănătate.

Nicuşor Constantinescu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, deoarece a instituit regimul propriu de gestionare a judeţului, întocmai unui prim-secretar de partid. Avizele de funcţionare erau acordate numai dacă şi când dorea el, deşi era obligat de instanţă prin hotărâri definitive şi irevocabile. Controalele Curţii de Conturi erau blocate la ordinul lui Constantinescu, care nu permitea acţiunea inspectorilor în instituţiile subordonate Consiliul Judeţean Constanţa. „Tremură carnea pe el să vină acasă“, a spus Mazăre despre Constantinescu, pentru a întări ideea că acesta nu stă în America de frica DNA.

În tot spectrul politic al aleşilor locali din Constanţa bântuie molima incompatibilităţii, de care s-a ocupat Agenţia Naţională de Integritate. Majoritatea politicienilor cu funcţii administrative sunt declaraţi incompatibili, începând cu Nicuşor Constantinescu.

La Constanţa, motivul este RAJA, furnizorul regional de apă în al cări consiliu de administraţie au fost cooptaţi primarii din judeţ, viceprimarii de la Constanţa şi vicepreşedinţii de Consiliu Judeţean. Problema a fost expusă pe larg demnitarilor de la Centru, care au promis că lucrează la o lege care să dezincrimineze dubla calitate a unor administratori. Aceasta nu va funcţiona însă retroactiv, astfel că instanţa va avea ultimul cuvânt în privinţa suspendării şi demiterii primarilor – ceea ce s-a şi întâmplat pe alocuri în localităţi din judeţul Constanţa.

Vă mai recomandăm

2014, anul DNA pentru Mazăre şi Constantinescu

Radu Mazăre: “Sunt o victimă a statului român. Merg la CEDO”. Primarul reclamă că este anchetat de DNA de două ori pentru o singură faptă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite