UPDATE Fostul director al Oil Terminal Constanţa, reţinut pentru trafic de influenţă

0
0

Ştefan Ene a fost reţinut ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie  (DNA) şi este suspectat că ar fi primit 43.000 de euro mită pentru a intermedia o afacere cu reziduuri petroliere. Alţi trei complici au fost reţinuţi.

UPDATE Judecătorii au admis cererea procurorilor şi au emis pe numele celor patru bărbaţi mandate de arestare pentru 29 de zile. Sentinţa dată astăzi de magistraţi poate fi atacată cu recurs, la in

UPDATE
Cei patru au fost aduşi în faţa magistraţilor constănţeni. Chiar în acest moment, se judecă cererea de arestare preventivă.  Preşedintele completului de judecată este Cristian Deliorga.

UPDATE
Procurorii DNA au stabilit şi rolul celor doi intermediari, Nanu şi Toma. Octavian Iulian Natu este fost director al societăţii Petrotrans, în prezent pensionar. Anchetatorii spun că „în sarcina lui s-a reţinut complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă“. Cel de-al doilea intermediar este Marian Toma, director de producţie la societatea NAC Industrii, firma care ar fi trebuit să fie beneficiara contractului cu Oil Terminal Constanţa.

UPDATE
Legătura dintre reprezentantul societăţii din Bucureşti şi fostul director a fost intermediată de Octavian Iulian Natu şi Marian Toma. Cei doi au fost reţinuţi pentru complicitate la infracţiunile de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă.

„Relaţia apropiată pe care inclupaţii Natu şi Marian o aveau cu Ştefan Ene le permitea verificarea şi impulsionarea acestuia din urmă în vederea îndeplinirii scopului vizat“, se mai arată în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa.

UPDATE
Cel de-al doilea bărbat reţinut este Mihai Moise, reprezentantul societăţii Nac Industrii, din Capitală. Bărbatul este cel care i-a oferit mita fostului director al Oil Terminal. Cei 43.000 de euro primiţi de Ene erau doar un avans. „Suma de bani reprezenta o primă tranşă, aproximativ 80 la sută din suma totală de 50.000 de euro convenită cuu inculpatul Ene Ştefan“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Procurorii  DNA au reţinut patru bărbaţi suspectaţi că fac trafic de influenţă. Primul dintre ei este Ştefan Ene, fostul director al Oil Terminal. Bărbatul ocupă funcţia de consilier al actualului director Oil Terminal Constanţa.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ştefan Ene a primit 43.000 de euro pentru a interveni pe lângă directorul companiei petroliere. Ştefan ar fi trebuit să-l convingă pe actualul director să încheie un contract prin care urma să livreze reziduuri petroliere unei societăţi din Bucureşti. Mita era primită din partea lui Moise Mihai, reprezentant al societăţii din Capitală.


Vom reveni cu detalii!

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri