Un teolog îi răspunde lui ÎPS Teodosie. „Mântuitorul scandalizează continuu: de la faptul că stă la masă cu păcătoasele, la delegarea lor de a duce vestea Învierii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeie în Biserica FOTO Shutterstock
Femeie în Biserica FOTO Shutterstock

Cunoscutul teolog Radu Preda crede că este revoltătoare maniera în care unele medii bisericeşti se raportează la femeie, referindu-se la ultimele declaraţii ale lui ÎPS Teodosie, care a afirmat recent  că în perioada „neputinţei lunare“, femeia nu poate lua nici aghiasmă, nici anafură, menţionând că poate lua apa sfinţită trei zile după această perioadă.

Preotul-profesor Radu Preda, fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, este de părere că este „revoltătoare maniera în care unele medii bisericeşti se raportează la femeie”. 

„Iarăşi, citesc şi aud că un ierarh al Bisericii mele reproduce, de altfel fidel, o regulă valabilă încă despre ce să şi să nu facă o femeie în zilele “slăbiciunilor” lunare. Ca de obicei, mai ales că este zilele acestea în criză de ştiri, media preia şi face din ţânţar armăsar. Mai ales că persoana care utilizează acest citat este văzută de multă vreme drept un fel de dizident, ceea ce bisericeşte reprezintă o absurditate. Poţi avea alte idei, viziuni sau interpretări, în numele binecuvântatei libertăţi, dar câtă vreme ele se înscriu pe o linie generală a pastoraţiei, nu avem niciun motiv să ne revoltăm”, a mărturisit Radu Preda pentru Adevărul. 

„Revoltătoare însă apare, de bună seamă, maniera în care unele medii bisericeşti se raportează la femeie. Iarăşi, generic şi concret deopotrivă. Nu vreau să scuz pe nimeni şi nici să încurajez deviaţionismul, fratele mai mic al populismului. Departe de mine! Iau doar cele spuse şi mai ales cele simţite la auzirea lor drept motiv întemeiat de a reflecta asupra antropologiei, a felului sau halului în care vedem şi tratăm femeia, raportul carnal“, a mai spus teologul.

Radu Preda

Radu Preda Arhiva personală

Mai înainte de toate, spune teologul, „cred că unora dintre slujitorii Bisericii, adică fraţilor mei, indiferent de rang şi ascultare, nu le este încă limpede că temele zise interne pot ajunge, pe internet sau altfel, rapid şi externe. Ceea ce nu este, principial, nici măcar rău”. 

„Biserica lui Hristos este o realitate exoterică, nu ezoterică, adică vizitată de Mister, fără a deveni automat misterioasă, opacă, închisă şi duşmănoasă. Acum, publicul larg, aşa zicând, este la rândul lor format din cei care intră regulat în lăcaşul de cult şi din cei care vin ocazional, spre deloc, aşa cum există şi categoriile celor care au alte credinţe sau niciuna. Asta înseamnă, pe cale de consecinţă, că avem obligaţia de a explica, de a contextualiza, de a fi logici şi oneşti, de a comunica permanent. La urma urmelor, la propovăduire, sub orice formă, ne cheamă de la bun început Domnul, atrăgându-ne atenţia asupra obstacolelor pe care o să le întâlnim. Iată, le avem din plin“, a mai afirmat Radu Preda.

Creştinismul, explică el, preia în bună parte modul de raportare la femeie din lumea iudaică, specific, şi orientală, în general. 

„Cum ştim, pe tema aceasta Mântuitorul scandalizează continuu: de la faptul că stă la masă sau vorbeşte cu femeile, păcătoase sau de alt neam, la delegarea lor de a duce vestea Învierii bărbaţilor, Sfinţilor Apostoli, închişi în casă de frică. Spre a nu mai aminti despre rolul discret şi autoritatea enormă a Maicii Domnului. Puţin mai târziu, prin Sfântul Apostol Pavel, se precizează clar că în trupul lui Hristos, în Biserică, nu se face o distincţie – ceea ce nu înseamnă confuzie!!! – între partea bărbătească şi cea femeiască, aşa cum nu contează dacă eşti evreu sau grec, sclav sau liber. Teoretic, toate acestea ar trebui să fie ştiute. Măcar de cei minim catehizaţi. Sau pur şi simplu informaţi“, susţine Preda.

Cine au fost diaconiţele 

Tot de la început, Biserica a acordat o atenţie deosebită fecioarelor şi văduvelor, tocmai pentru că era conştientă de mentalitatea şi practicile din epocă. 

„În chip consecvent, a fost încurajată inclusiv o formă de slujire, intermediară, între Altar şi comunitate, prin diaconiţe, prin cele care, spre deosebire de diaconatul masculin, nu doar că nu aveau un rol liturgic major, dar nu reprezentau o treaptă clericală, ci “doar” o categorie de slujire. Diaconiţele, precum Sfânta Febe amintită de Pavel, erau o realitate marianică, asigurând, asemeni Maicii Domnului la nunta din Cana, de pildă, legătura între autoritatea harică, întrupată acum de diaconi, preoţi şi episcopi, şi poporul lui Dumnezeu, adică a celor chemaţi, fără deosebire, să moştenească Împărăţia“, afirmă teologul. 

Apoi, completează Radu Preda, raportarea la sex, goliciune, plăcere şi celelalte din meniu, puse în discuţie radical de creştinism, va duce, treptat, la o anumită obsesie. 

„Când ai şi când nu ai voie, cu cine şi cu câţi/câte, se poate şi îmbrăcat sau doar epistolar? Asemenea întrebări au preocupat, oricât de stupide sunt unele, moraliştii lumii, alimentând poziţiile liberale – de la libertatea de a fi prost sau, după caz, pervers –, dar asupra cărora revin spre final. În orice caz, după ce s-a încercat, secole, tragerea perdelei, din sfântă pudoare, modernitatea o înlătură cu tot cu galerie. Invazia nudităţii în pictura renascentistă este doar un exemplu. Să le faci pe toate ale firii căzute şi pe toate cele ale lui Hristos în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate, în acelaşi trup şi cu acelaşi suflet: iată un pariu pe care, după câte ştiu, nu l-a câştigat nimeni până acum. În schimb, cunosc istorii de convertiţi“.

Maica Domnului

„Este greu, în trup, să fii icoana Celui înălţat“ 

Chestiunea trupului în creştinism avea să preocupe aşadar în continuare. Din punctul său de vedere, se formează, respectiv, reactivează, două tendinţe: una a vieţii de familie şi alta a castităţii, a ascezei exprimate nu doar prin mâncare, haine, număr de ore de somn, dar şi prin renunţarea voluntară la contactele trupeşti. 

„Cele două abordări ne urmăresc, cum spuneam, până azi: de la celibatul catolic la monahism, de la clerul căsătorit la călugării-episcopi care îl conduc. Nu este în consecinţă nicio uimire că trecerile, mai mult sau mai puţin clandestine, într-o parte sau alta, de la carnea trupului celeilalte/celuilalt la fleica din Post, au alimentat, pe lângă aspectele politice sau băneşti, critica anti-creştină. De multe ori, pe bună dreptate. Mă repet: este greu, în trup, să fii icoana Celui înălţat. Merită însă, în orice caz, încercat“, crede teologul.

Pe acest fundal s-a concretizat şi un tablou al femeii în Biserică, amestecându-se firescul cu exagerarea. 

„Astfel, femeia trebuie să fie respectuoasă, asemeni bărbatului de fapt, să nu se machieze excesiv, să nu bârfească sau să judece etc. Tuşa groasă: în momentele acelea “lunare”, despre care aflăm detalii în Vechiul Testament, trebuie să fie ca şi inexistentă (sic!), aşa cum, după ce naşte darul vieţii, puiul de om, trebuie să se “cureţe” ritualic, până atunci neavând voie să intre în lăcaşul de cult. Iarăşi se intersectează elemente orientale cu principii creştine universale, apucături şi practici, neînţelegeri şi prostii. Nu este, tot ca efect, surprinzător faptul că problematica egalităţii între bărbat şi femeie în Biserică, generic, a devenit calul actual, deja bătrân, al milenarei critici anti-creştine”, declară Radu Preda. 

„Confesional, în funcţie de lungimea firului de contact cu priza adevărului, după cât s-au lăsat prinşi de modă şi tendinţe, încercând probabil să îşi justifice propriile alunecări,  unii au mers până la o aşa-zisă preoţie feminină, alţii au dezgropat chestia cu diaconiţele, în vreme ce alţii, cei mai furioşi, vor să facă din Biserică, tot generic, un fel de saună la grămadă. Fără reguli, fără diferenţe, primind pe oricine care se poate transforma, inclusiv corporal, în oricine. Cunoaştem lirica noii lumi pe portativ sexual. Dezacordul provine dintr-o anumită rezistenţă a firescului, parte naturală a credinţei. Soluţia: insistă, insinuează, amestecă planurile, schimbă legi şi forţează nota, doar-doar ar face din păcat virtute. Vestea “bună”: nici partea hetero nu stă mereu cuminte…”, mai spune acesta.

„După această scurtă-lungă istorie, ce facem cu declaraţia de la care a pornit, la noi, cel mai recent, cum am văzut: pe fond milenar, scandal? Este evident că nu pot propune ceva revoluţionar, să contest, să protestez, să torn lacrimi false pe altarul drepturilor omului. Ceea ce însă aş face, dacă tot am fost întrebat, ar fi să îndemn la revenirea la fragilitatea, graţia şi inefabilul temei, lăsând aspectele concrete ale acesteia în grija dialogului dintre soţi sau parteneri, la nevoie a părintelui duhovnic (nu trebuie să îl smintim!) şi, dacă situaţia deraiază, a psihologului. Intimitatea este, fără exagerare, un atribut al chipului lui Dumnezeu din om. De aceea, unii au dormitor, iar alţii chilie. În rest, afară, vântoase ideologice, spurcături şi multă, la tonă, substanţă de bârfe, calomnii şi fantasme. Creştinismul ne invită să îi (re)descoperim, iară şi iară, o calitate fondatoare: realismul“, încheie Radu Preda. 

Maria Magdalena FOTO Pictură realizată de Agnolo Bronzino

Lipsa obiectelor de igienă, una dintre explicaţii

Un preot, care nu doreşte să-şi dezvăluie identitatea întrucât, spune el, nu vrea să intre în polemică, spune că: „Problema de la care a plecat această interdicţie aplicată femeii în perioada lunară vine şi din raţiuni practice, şi anume din aceea că, pe vremuri, nu existau obiecte de igienă suficient de sigure şi se întâmpla uneori ca o femeie să păteze cu sânge prin biserică. În zilele noastre, această problemă e foarte uşor de rezolvat“.

Un altul explică faptul că Biserica nu alungă femeia, drept dovadă fiind Maica Domnului de deasupra mesei din lăcaşul de cult. 

„Dumnezeu a aşezat femeia la loc de cinste şi aşa trebuie păstrată. Nu trebuie să fim habotnici. Trebuie să tratăm cu inima şi cu sufletul. Problema nu e să schimbăm dogmele, ci problema este la noi şi la felul cum comunicăm. Dogmele nu ne încurcă cu nimic, însă noi suntem oameni şi mai greşim uneori. Depinde de fiecare duhovnic şi de cel din faţă lui. Nu există interdicţii, totul  ţine de noi. Să presupunem că o femeie cu probleme lunare este în fază terminală. O poţi lasă să moară neîmpărtăşită? Dacă ea mâine moare? Aştepţi să îi treacă?“, se întreabă preotul. 

„Trebuie să fim raţionali, să gândim şi cu sufletul şi cu inima, că şi când ar fi mama noastră, sora noastră. De aceea duhovnicul are puterea de a lega şi dezlega. Că dacă îi spui omului NU nici nu mai vine în Biserică. Important e să îl faci să vină cu inima deschisă. Oamenii de rând nu sunt teologi, sunt doar oameni. Uneori ne pierdem în detalii şi apoi ne plângem că sunt bisericile goale. De ce? Pentru că noi suntem problema. Dumnezeu, până şi lui Adam şi Eva le-a zis ce e bine şi ce nu. Fiecare are libertatea de a alege“, este de părere slujitorul Domnului. 

Un alt teolog a explicat, pentru Adevărul, faptul că, în concepţia iudaică, femeia a fost asociată deseori cu impuritatea însăşi, iar menstruaţia lunară a femeii, un fenomen fiziologic cu care s-a născut, aşa cum sunt şi poluţiile în cazul bărbaţilor, a fost privit cu dispreţ şi calificat ca impuritate. Aceeaşi atitudine era şi în cazul femeii care a născut.Odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu şi cu predicarea Evangheliei, femeia a dobândit un nou statut, fiindu-i recunoscută demnitatea umană şi egalitatea în plan spiritual şi social cu bărbatul.

Vă recomandăm şi:

A fost sau nu Maria Magdalena iubita lui Iisus Hristos? Cine era femeia din care Mântuitorul a scos şapte demoni

Cum au căzut în păcat Adam şi Eva. ÎPS Teodosie: „Femeile sunt mai curioase“ VIDEO

Cel mai mare mister al creştinătăţii: cum a rămas Maica Domnului fecioară, deşi l-a născut pe Iisus Hristos. Miracolul explicat de preoţi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite