Un tânăr a murit și alți trei sunt în stare gravă după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp și s-a rupt în două

0
Publicat:

Patru tineri au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Hotelului Malibu. Unul dintre ei a murit la scurt timp.

Doi dintre tineri au fost găsiți în stare de inconștient, iar ceilalți doi, conștienți, dar și ei în stare critică, potrivit ISU Dobrogea.  

Cei patru au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța. Din păcate unul dintre tinerii aflați în stare foarte gravă, în vârstă de 25 de ani, a murit.

O tânără, de aceeași vârstă, se află în comă, iar celelalte două victime au politraumatisme.

 Mașina s-a rupt în două. FOTO captură YouTube Ziua de Constanța.
Mașina s-a rupt în două. FOTO captură YouTube Ziua de Constanța.

 Șoferul consumase alcool

Șoferul autoturismului implicat în accident, în vârstă de 22 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice, scrie Ziua de Constanța.

În urma testării, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în stâlpul unui indicator rutier.  

La locul accidentului a mai fost găsită o vicitimă conștientă, cooperantă, care însă a refuzat asistența medicală. 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite