Ultimii supravieţuitori ai organizaţiei religioase „Rugul Aprins“ vin la Constanţa
0Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu, doi mărturisitori ai Rugului Aprins, vor fi prezenţi la Constanţa pentru a împărtăşi povestea vieţii lor.
Vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 12.00, în Sala Senatului a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (Zona Campus A), se va desfăşura simpozionul „Rugul Aprins şi Patriarhul Justinian”.
Data desfăşurării simpozionului nu este una întâmplătoare, pentru că în această zi, acum 55 de ani, murea părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul, organizatorul şi catalizatorul Rugului Aprins.
În prezent, mai trăiesc doar doi mărturisitori ai Rugului Aprins: Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu, care vor dezvălui celor prezenţi povestea vieţii lor.
Pe parcursul anului 1958, mari duhovnici ai României, intelectuali şi studenţi au fost arestaţi fiind acuzaţi că fac parte dintr-o grupare „subversivă şi contrarevoluţionară“. Era vorba de mişcarea „Rugul Aprins“, o organizaţie culturală al cărui suflet era părintele Daniil Sandu Tudor. În boxa acuzaţilor au intrat preoţii Daniil Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), stareţul schitului Rarău, Benedict Ghiuş, Adrian Făgeţeanu, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, profesorul Alexandru Mironescu, medicul şi scriitorul Vasile Voiculescu, medicul Gheorghe Dabija.
Alături de ei, au căzut victime ale prigoanei comuniste şi patru studenţi: Şerban Mironescu, student la Facultatea de Filologie, George Văsîi, absolvent anul 5 la Institutul de Arhitectură, Nicolae Rădulescu, absolvent anul 5 la Institutul de Arhitectură, Emanoil Mihăilescu, absolvent anul 4 la Institutul de Arhitectură şi un funcţionar - Dan Grigore Pistol.
Ce a reprezentat mişcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului“
Mişcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului“ a fost o organizaţie religioasă, în cadrul căreia monahii şi intelectualii laici îşi propuneau păstrarea valorilor ortodoxe, care a funcţionat legal, între 1946 şi 1948, în cadrul Mănăstirii Antim din Bucureşti. Sufletul mişcării a fost părintele Daniil Sandu Tudor, cel care aflase de „Rugăciunea Inimii“ atunci când a fost la Muntele Athos. Tot de acolo, el adusese o icoană veche dedicată Rugului Aprins. Potrivit mărturiei părintelui Sofian Boghiu „practica rugăciunii inimii a ajuns la membrii Rugului Aprins prin părintele Ivan Kulîghin, duhovnic isihast de tradiţie veche spirituală, rusească, a cărui chemare a Numelui Domnului reuşise să coboare din minte în inimă astfel încât se ruga şi când vorbea şi când slujea, când mânca şi când mergea. Rugăciunea devenise pentru el ca şi respiraţia. Mai mult, şi în somn se ruga. Pelerinul rus le-a transmis această învăţătură, alături de o binecuvântare specială, de unde deducem atât că aceasta nu putea fi practicată decât sub călăuzirea unui părinte duhovnicesc, cât şi că rugăciunea trebuia integrată contextului liturgic“.
Regula hirotesiei pentru rugăciunea inimii, introdusă de pelerinul rus, consta într-un ritual cu punerea mâinilor pe cap şi rostirea binecuvântării pentru începerea ei. Sigur că oamenii Securităţii au văzut în practica rugăciunii inimii o „activitate cu caracter duşmănos“, o formă de „misticism desăvârşit“ care-i sustragea pe oameni de la împlinirea îndatoririlor profesionale şi social-politice, aceştia fiind preocupaţi, în viziunea lor, permanent cu rugăciunea“, spune lect. univ. dr. Carmen Ciornea, cea care a studiat dosarele întocmite de fosta Securitatea membrilor grupului „Rugul Aprins“. Faptul că la conferinţe participau atât monahi de seamă ai vremii cât şi intelectuali de marcă îi conferă acestui grup un caracter unicat în ortodoxie. Deşi nu era ucenic al părintelui Daniil Sandu Tudor, ci doar pelerin, studentul la Arhitectură Emanoil Mihăilescu a fost judecat în procesul celebru numit „Alexandru Teodorescu şi alţii“.
În cadrul evenimentului va avea loc şi lansarea cărţii „Sandu Tudor şi asociaţiile studenţeşti creştine din România interbelică”, ce poartă semnătura lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Alături de Nicolae Rădulescu şi Emanoil Mihăilescu vor mai fi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, lect. univ. dr. Carmen Ciornea, protos. asist. univ. dr. Maxim Vlad, prof. univ. dr. Răzvan Ionescu, prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan, dr. Nicolae Georgescu şi Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului.
Simpozionul face parte din proiectul „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre şi Mare în timpul comunismului” şi este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Cultural-Educaţional, Editura Eikon şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa.
Emanoil Mihăilescu
Nicolae Rădulescu
Inima „Rugului aprins“ şi securistul
O figură aparte în temniţele comuniste a fost părintele Daniil Sandu Tudor, fondatorul grupului „Rugul aprins“ pe numele său de mirean Alexandru Teodorescu. Urmărit de Siguranţă încă din perioada interbelică, el a cunoscut de două ori sistemul opresiv al închisorilor, care i-a adus şi sfârşitul, într-un final.
În timpul anchetei lotului „Rugului Aprins“, în anul 1958, spune lector univ. dr. Carmen Ciornea, care a studiat dosarele mai multor preoţi în arhivele CNSAS, i-a fost introdus un securist, care să-l determine să-şi mărturisească păcate inventate.
Iată una dintre consemnările anchetatorului în dosarul părintelui: „ Este foarte revoltat pentru că a observat la ultima anchetă că nu există motive temeinice care să justifice arestarea lui. I se cere să vorbească despre activitatea lui subversivă, iar când cere să i se spună în ce constă aceasta, i se răspunde că va fi demascat la timp, dar până atunci să vorbească singur despre ea. Aceasta îl face să creadă că nu există nicio probă serioasă contra lui şi că acum se încearcă a se născoci ceva. Nu va admite să se umble cu înscenări şi chiar dacă ar fi să sufere o condamnare, speră să scape cu viaţă şi ştie şi el cum să procedeze ca să vă tragă la răspundere pentru nedreptatea ce i s-a făcut. Se merge până acolo încât toţi cei ce merg la el să se spovedească şi să-i îndrume pe calea adevărului, sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară al cărei cap este el. Nu-şi poate închipui cum anchetatorul său, deşi un om tânăr, îşi permite să-l înjure şi să-l ameninţe. Îi este milă de el căci este un rătăcit care şi-a vândut sufletul şi conştiinţa. Păcat de el căci pare să fie un om inteligent. Este mulţumit totuşi că prin comportarea şi atitudinea luată, i-a impus acestuia buna cuviinţă în faţa sa.
Pentru viitor, şi-a stabilit o linie de conduită care să oblige pe anchetator săi acorde respectul cuvenit ca reprezentant al bisericii. În niciun caz nu va admite să fie călcat în picioare şi batjocorit. Dacă se intenţionează să fie condamnat cu orice preţ, să i se spună cu frumosul acest lucru şi este dispus să semneze orice i se cere. El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea Domnului şi în puşcărie. Nu-l înspăimântă singurătatea. În niciun caz nu va accepta să tragă după el şi alţi oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveşte pe el personal“, Declaraţia apare în dosarul penal al părintelui acuzat de crime de război pentru că descoperise doi militari care furaseră din magazia unităţii. Aceştia, după 23 August 1944, s-au răzbunat pe el, precizând şi faptul că ei doreau să fugă în spaţiul sovietic. „Declaraţiile informatorului introdus în celulă sunt edificatoare cu privire la faţa ascunsă a anchetei desfăşurată asupra Părintelui Daniil Sandu Tudor. Pe de altă parte, aceste note informative ne arată şi constituţia morală a părintelui Daniil, care a refuzat orice compromis în fata anchetatorilor“, precizează Carmen Ciornea.
De unde venea această putere a monahului Agaton? El fusese în trecut la Muntele Athos, acolo unde învăţase „Rugăciunea Inimii“. „Ei reuşeau să se roage chiar şi în somn. Existau tehnici ale respiraţiei astfel încât această rugăciune să nu mai fie controlată de conştient. Ca să poţi să te rogi continuu, când vorbeşti cu cineva, când citeşti ceva, inclusiv în somn. Este o practică pe care doar călugării cu multă experienţă o săvârşesc“, spune Carmen Ciornea.
Despre cum s-a comportat pe timpul calvarului de la Canal părintele Daniil Sandu Tudor (monahul Agathon de atunci) există mărturia lui Virgil Maxim, în „Imn pentru crucea purtată“. „Cu Părintele Agaton, în timpul acestor alergări pe Golgota, când se simţea mai bine, şedeam de vorbă, întărindu-ne nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Sfinţia sa cu orice prilej îmi tâlcuia înţelesurile sfinte din învăţăturile Sfinţilor Părinţi, ale martirilor şi mai ales despre rugăciunea isihastă despre care eram foarte dornic să aflu cât mai mult, fiind ca mierea pentru sufletul meu”, spune el.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
