Trucuri pentru masa de Sărbători. Pilula de înainte sau de după excesul alimentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă masa românilor este caracterizată de abundenţă, există un ingredient care nu trebuie să lipsească din meniul de Crăciun: cumpătarea. Pentru a savura toate bucatele delicioase, trebuie să avem măsură în consumul de alimente şi băuturi. Ca să ne priască Sărbătorile, excesul n-are ce căuta la masa noastră.

Gospodinele s-au pregătit îndelung pentru ziua festivă şi nu le putem refuza atunci când ne îmbie cu preparatele la care au muncit zile în şir. De aceea, specialiştii ne învaţă mici trucuri de nutriţie pentru a gusta din toate felurile de mâncare, în aşa fel încât să nu ne pască o indigestie.

Înainte de a ne aşeza la masă, trebuie să facem puţin „loc“ în stomac. O plimbare scurtă în aer liber este ideală pentru a mai arde din calorii. Pentru constănţeni, remediul este foarte la îndemână: plimbarea pe malul mării. Nu mâncaţi dulciuri înainte de mesele principale, mai ales înainte de cea consistentă de Crăciun.

Preventiv, puteţi lua o pastilă care conţine supliment de enzime digestive, pentru a uşura procesul de asimilare a alimentelor. Când începe festinul este important să nu vă „aruncaţi“ asupra mâncării. Indiferent dacă aţi ţinut post sau nu, preparatele din carne, cu condimente din belşug şi „asezonate“ cu alcool, sunt un cocteil Molotov care se va detona în organism.

Alegeţi câte puţin din preparate, făcând mai degrabă un slalom printre platouri, cât să nu se supere gospodina. Nu mâncaţi cu poftă şi mestecaţi bine! Nu beţi alcool mai mult decât ştiţi că vă este limita! Consumaţi cu moderaţie, spre deloc, băuturile acidulate care, pe lângă faptul că sunt nerecomandate, sporesc senzaţia de balonare.

După masă este indicat să ne ridicăm şi să facem, din nou, puţină mişcare. Un sfert de oră este numai bun pentru a îndepărta disconfortul gastric care începe să se instaleze, după atâtea feluri de mâncare. Circulaţia sanguină este stimulată, mişcările intestinale se accelerează, iar respiraţia devine mai uşoară. Abdomenul poate fi masat uşor cu mişcări circulare în zona buricului. Cea mai mare greşeală este să ne întindem „puţin“ în pat, cuprinşi de toropeală. Poziţia orizontală nu ne va ajuta deloc metabolismul.

Dacă nu aţi luat înainte de masă o pastilă pentru digestie, trebuie să luaţi după masă imediat un medicament antiacid, care absoarbe acidul stomacal în exces. Ca să nu vă cuprindă greaţa, naturiştii recomandă un ceai din plante (mentă, rozmarin, oregano, coriandru, salvie şi busuioc), care stimulează digestia si uşurează stomacul, fără să permită acumularea de gaze în intestine. Infuzia de ghimbir sau sucul de lămâie sunt ideale pentru a combate indigestia. Apa este medicamentul natural care ajută corpul să elimine toxinele şi să refacă echilibrul din organism, pe care alcoolul îl deshitratează.

Atenţie, însă, la simptome! Dacă indigestia persistă şi este însoţită de transpiraţii reci, respiraţie foarte greoaie, dureri în stern sau braţul stâng, consultaţi de urgenţă un medic. Poate fi debutul unei afecţiuni cardiace grave.

Dacă treceţi cu bine de masa de Crăciun, acordaţi-vă un răgaz la masa următoare. Sărbătorile înseamnă bucurie, nu suferinţă.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Ruladă de purcel de lapte, o reţetă a unui constănţean maestru în arta culinară

Crăciunul gospodinei moderne cu mâncare de catering se face. Cât costă o masă de Crăciun livrată direct la uşă

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite