Teodosie Tomitanul, sancționat de Patriarhul Daniel. Interdicția privind slujbele care i s-a impus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a emis un document destinat tuturor eparhiilor prin care li se aduce la cunoștință o serie de sancțiuni luate împotriva IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Documentul este semnat de Patriarhul Daniel, scrie Dobrogea Live.

IPS Teodosie (dreapta) este sancționat de Patriarhul Daniel/FOTO: Arhivă
IPS Teodosie (dreapta) este sancționat de Patriarhul Daniel/FOTO: Arhivă

Cancelaria Sfântului Sinod îl acuză pe IPS Teodosie de „nerespectare a hotărârilor sinodale”, deoarece  în cadrul Sfintei Liturghii, în timpul pregătirii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii sau după, recită pe de rost slujba Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare.

„Astfel, nu doar că se creează o stare de tulburare a slujbei Sfintei Liturghii, care pune în dificultate mai ales pe ierarhii co-slujitori (care de altfel i-au şi semnalat ierarhului tomitan că ceea ce face este necanonic), dar se şi încalcă flagrant practica euharistică panortodoxă, precum şi punctul 7 al hotărârii sinodale nr. 630 din 17 februarie 2011”, arată Sinodul.

Potrivit Hotărârii IPS și PS chirarhi vor cere clerului să respecte „rânduiala citirii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post”. Citirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică întâlnită mai ales în sudul țării, dar care nu este aprobată de Sinod

„Pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unității liturgice, săvârşite cu ostentație sau din motive pecuniare, ÎPS și PS chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor.

În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori”, mai explică Sinodul.

De aceea, Patriarhul Daniel și Sfântul Sinod au decis ca Teodosie să nu mai fie invitat să oficieze Liturghia în alte eparhii. Nici ierarhii BOR vor mai putea accepta invitația lui teodosie de a sluji la Constanța. Măsura va fi pusă în practică până la momentul în care arhiepiscopul Tomisului va respecta Hotărârea 630/2011.

Deși hotărârea a fost luată, Teodosie ignoră în continuare decizia Sinodului și citește în continuare Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite