Tânăr urmărit internaţional, arestat în Constanţa. A furat bijuterii în valoare de 5 milioane de euro

0
0

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au arestat un bărbat  urmărit internaţional pentru infracţiuni de furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat, fapte comise în Spania.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa au arestat marţi, 24 iulie, un tâner de 29 de ani din oraşul Constanţa pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile spaniole.
    
„Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat, acesta sustrăgând dintr-un magazin, din Spania, mai multe obiecte de lux, precum ceasuri şi bijuterii, în valoare de 4.700.000 de euro.
    
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, transmite IPJ Constanţa.
    
Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care a emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul poliţiei. În acţiune au fost angrenaţi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Accident rutier la intrare în Constanţa. Şapte maşini implicate

O maşină cu volan pe dreapta, implicată într-un accident rutier în zona staţiunii Costineşti. Două victime primesc ajutor


 

Mai multe - Constanţa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite