Şefii crimei organizate din Balcani au „descins“ la hotelul lui Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nume „grele“ ale structurilor de combatare ale criminalităţii organizate din Balcani se află în acest moment în hotelul Iaki, din staţiunea Mamaia, într-o întâlnire la care mass-media nu are acces.

Hotelul găzduieşte cea de-a şaptea reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de sud-est. Lucrările au debutat în prezenţa procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, a ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. La întrunire mai participă secretarul de stat, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, adjunctul directorului SIE, Silviu Predoiu şi reprezentanţi SRI, SIE, DGIPI şi DGIA.

Evenimentul reuneşte şefi ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa, ataşaţi de afaceri interne, ofiţeri de legătură acreditaţi la Bucureşti, specialişti în domeniul aplicării legii şi se constituie într-un forum care dezbate aspecte de interes regional şi internaţional legate de combaterea criminalităţii organizate în zonă.

Parteneri internaţionali
Participanţii sunt din Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Moldova, Germania, Austria, Spania, Olanda, Grecia, Turcia şi Statele Unite ale Americii.
Întrunirea din acest an are ca temă combaterea traficului de droguri. Pe harta internaţională a  traficului cu droguri România figurează ca o ţară de tranzit, aflându-se la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient şi Vestul Europei: „ruta balcanică“ (Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală), prelungirea „căii africane“  (Egipt – Iran şi Irak – Turcia), „drumul asiatic“ (China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România-Europa Occidentală), „calea Americii de Sud“ (de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Marea Mediterană şi pe cale aeriană, prin aeroporturi internaţionale).

Operaţiunea „Rio“

Locul de întâlnire, Constanţa, nu a fost ales întâmplător când s-a stabilit locaţia acestei reuniuni. În anul 2009, în Portul Constanţa au fost confiscate 1.200 de kilograme de cocaină, iar în urma schimbului de informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din SUA şi Brazilia, au fost capturate alte 3.800 kilograme, într-un port din Brazilia. Cocaina confiscată în urma operaţiunii „Rio” reprezintă una dintre cele mai mari capturi de anul trecut.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite