Primele amintiri ale Regelui Mihai. Când şi-a văzut pentru prima oară tatăl
0Regele Mihai a povestit în interviul acordat la începutul anilor 1990 lui Mircea Ciobanu care sunt primele sale amintiri din copilărie cu membrii familiei. Suveranul-copil a crescut fără tată, el cunoscându-l pe Carol al II-lea abia când trecuse de vârsta de 8 ani.
Prima amintire a Regelui Mihai cu tatăl său, Regele Carol al II-lea, datează din anul 1930, când suveranul care renunţase la tron s-a întors în ţară. Mihai avea pe atunci 7 ani.
„Mama se retrăsese lângă o fereastră şi plângea. În zilele dinaintea întâlnirii cu el, toţi erau neliniştiţi. În casă era o atsmoferă aproape insuportabilă. Îmi era greu să pricep de ce, tocmai pentru că mama nu voia să spună nimic neplăcut despre tatăl meu, nici faţă de mine, nici faţă de alţii. De fapt, niciodată n-a vorbit urât despre el, deşi ar fi avut destule motive. Aceasta este prima amintire cu tatăl meu. Mi s-a părut că e vesel, şi că e vesel datorită mie. Unii spun că era o natură puternică. Pe atunci nu mă gândeam la toate astea. N-aş putea spune că a fost o natură puternică, dimpotrivă. Chiar dacă a fost un om înzestrat, partea lui vulnerabilă a făcut ca multe dintre calităţile lui să nu iasă suficient în relief, ba chiar să le şi anuleze. Cred că mai degrabă era o natură slabă, care n-a fost în stare să-şi domine pasiunile“.
Cu bunicul său Regele Ferdinand, Mihai avea o singură amintire. Lângă pelişor era o grădină mici, un platou, şi întinseseră un cort foarte încăpător. Şi Regele, foarte bolnav, către sfârşitul vieţii, stătea acolo, într-un şezlong. O imagine vagă. Atât mi-a mai rămas“.
Prima amintire cu mama sa, Regina Elena, este cu ea rugându-se. „Era probabil o duminică la Patriarhie, în capelă, acolo unde mama mă ducea cu ea mereu. Ţin minte foarte precis, imaginea asta mi-a rămas nealterată. Am întors capul şi am văzut-o plângând. Mai târziu n-am îndrăznit s-o întreb de ce plângea. Ştiam, mai mult sau mai puţin, despre ce e vorba...“
Despre amintirile din timpul regenţei, Regele Mihai spunea că sunt estompate de perioada aceea tulbure şi îndepărtată: „Sunt puţine, foarte puţine şi tulburi. Când s-a recurs la regenţă aveam 5 ani, aproape 6 ani. Mi s-au arătat de curând nişte fotografii de când regenţa a depus jurământul în Parlament. Nu mai ţin minte aproape nimic de atunci, doar vag figura Reginei Maria, nu ştiu de ce tocmai ea. De Principele Nicolae, cel din timpul regenţei, nu-mi aduc aminte nimic. De cel mai târziu, da. Avea un fel anumit de a se ocupa de persoana lui care nu-i lăsa timp să se ocupe şi de alţii, nu mai spun de mine“.
Prima durere, prima dezamăgire
În interviul-reper acordat în anii 1991-1992 publicistului Mircea Ciobanu (1940-1966), care a apărut la Editura Humanitas în colecţia „Casa Regală“, Regele Mihai de România mărturiseşte cât de mult a suferit din copilărie pentru că relaţiile familiale se degradaseră iremediabil.
Prima durere a fost pricinuită chiar de tatăl său, Carol al II-lea, care intrase sub influenţa nefastă a Elenei Magda Lupescu. Spunând că nu-i face nicio plăcere să vorbească despre ea, Mihai a povestit: „Aflasem că această persoană există şi că ea este cauza despărţirii mele de mama. Într-o dimineaţă veneam din palatul mare unde aveam şi şcoala, şi am ieşit în grădină ca să mă duc în casa nouă din spatele palatului. Când am ieşit eu pe uşă, din casa nouă, a ieşit şi Magda Lupescu pe uşă - şi a dat să urce în maşină. Când m-a văzut, s-a retras repede. Am auzit cum a trântit uşa“.
Trădat de prietenul de la şcoală
Supărat şi îndurerat de prezenţa femeii în casă, Mihai a povestit a doua zi la şcoală unui coleg, pe care-l credea mai apropiat, cele întâmplate. Ce n-a ştiut, însă, era că părinţii lui Mavrus erau prietenii Elenei Lupescu. Spusele lui Mihai au ajuns la urechile Duduii, care i-a povestit lui Carol al II-lea. Acesta a luat decizia să-I pună pe cei doi faţă-n faţă. L-a chemat pe Mihai şi i-a prezentat-o pe Elena Magda Lupescu.
„La început am fost mâhnit de ideea că trebuie s-o întâlnesc. Cu timpul mi-am dat seama că e o persoană vulgară, nu ştiu cum să spun, o natură ţipătoare, stridentă. N-am găsit-o niciodată frumoasă. Răspândea în jurul ei un fel de nelinişte, ceva rău. Alături de ea nu puteai să scapi de o anumită stinghereală. Chiar şi atunci când voia să-ţi intre în voie o făcea într-un fel agresiv. Era destul să intre pe uşă şi atmosfera se răcea din cauza ei. O prezenţă incomodă e prea puţin zis“, a recunoscut Mihai.
El fixează în memoria afectivă şi momentul în care relaţia cu tatăl său s-a stricat pentru vecie, fără să mai ştie exact anul în care s-a întâmplat. „Sfârşitul oricăror bune relaţii pe care le-aş fi putut nutri faţă de tatăl meu a fost ziua în care mi-a comunicat că pot să mă adresez doamnei Magda Lupescu ca propriei mele mame. Eram adolescent - şi unui adolescent nu i se recomandă o altă mamă cu atâta uşurătate, cu atâta dispreţ faţă de un anumit simţ al dreptăţii…“, a mărturisit regele.
Dincolo de motivele personale, Mihai a văzut ce trafic de influenţă exercita Lupeasca în preajma regelui Carol al II-lea, cu consecinţe negative.
„Îmi dădeam seama cât rău face. Avea putere la Palat şi prin interpuşi, în viaţa politică. Avea o pricepere a ei anume, de a da drumul la robinetul lacrimilor ori de câte ori o cereau împrejurările. Provoca scene uneori de un penibil insuportabil. De cele mai multe ori obţinea tot ce voia. De multe ori cererile ei reprezentau interese străine de ţară“.
Marele regret
Marele regret al Regelui Mihai în plan personal este relaţia eşuată cu tatăl său care nu i-a fost niciodată aproape cu adevărat. Despre el spunea: „A fost omul epocii sale. În mare măsură a fost însă omul propriilor sale porniri şi patime“.
„Cu el n-a fost chip să trăiesc într-o relaţie firească de la tată la fiu. Între noi a fost întotdeauna o tensiune care, mai ales în copilărie şi adolescenţă, îmi făcea rău. Tensiunea aceasta n-am întreţinut-o eu, e de la sine înţeles. Era un bărbat deosebit, cu o cultură remarcabilă - şi totuşi n-a priceput că în anii aceia aş fi avut nevoie de el. Fără dubiu că Magda Lupescu a avut o influenţă nefastă asupra lui“.
Mihai, de la începuturi
În biografia autorizată intitulată „Regina-mamă Elena a României“, apărută la Editura Humanitas în Colecţia Casa Regală, autorul Arthur Gould Lee, prieten al familiei exilate, descrie perioada dificilă în care a venit pe lume Regele Mihai.
În vârstă de 25 ani, Elena devenise la 10 martie 1921 soţia Principelui moştenitor Carol. A rămas însărcinată la scurt timp, iar când sarcina a avansat, ea a chemat-o la Bucureşti pe fosta bonă a mamei sale, de la Atena - domnişoara St. John, să-i fie sprijin.
Naştere prematură
Naşterea s-a declanşat înainte de termen, au fost complicaţii, astfel că un timp s-a crezut că nici mama, nici copilul nu vor supravieţui. Norocul a fost profesorul Louros, medicul familiei regale a Elenei care era fiica Regelui Constantin al Greciei şi a Reginei Sofia.
„Din fericire, mama aranjase ca dragul nostru profesor Louros, care o asistase şi pe ea la naşterea mea, să vină la Sinaia, căci dacă nu era el, n-aş fi fost salvată nici eu, nici copilul. Înainte de a veni el, în timpul fazelor critice, Rosa mi-a fost sprijin de nădejde. Regina Maria s-a întors din călătoriile ei exact înainte de naştere, dar mama, deşi călătorise pe traseul cel mai scurt, şi-a văut nepotul abia când a împlinit 8 zile“, consemna Elena în jurnalul său.
Familia suverană a României era încântată că succesiunea era asigurată prin naşterea unui băiat. Numele lui, Mihai, era dat în cinstea voievodului Mihai Viteazul, considerat de monarhi cel mai mare erou din istoria României. Copilul se născuse la Foişor, o vilă de pe domeniul Peleş din Sinaia.
Coincidenţa nefericită
Dar bucuria lăuzei era umbrită de un amănunt dureros: copilul venise pe lume exact la un an după pierderea fratelui ei Alexandru, ajuns pe tronul Greciei. Acesta murise la Atena, la numai 27 ani, în urma unui accident stupid petrecut la 2 octombrie 1920, care avusese consecinţe neînchipuit de grave. În timp ce se plimba prin grădina palatului regal de vară de la Tatoi, câinele lui Alexandru a fost atacat de maimuţa unui grădinar. Sărind să despartă animalele, regele fusese muşcat de maimuţă. Rana a fost fatală, iar Alexandru a murit în chinuri, la 25 octombrie 1920, din cauza septicemiei, pentru că medicii au ezitat să-i amputeze piciorul infectat.
Elena se rugase ca venirea pe lume a lui Mihai să nu coincidă cu moartea fratelui său drag. Tânăra regină pleacă să fie alături de familia ei care se strânsese în jurul tatălui suferind şi rămâne 4 luni în Grecia, până când la Bucureşti i se pregătea casa din zona Kiseleff, în care avea să locuiască proaspăta familie.
Dar la întoarcerea din Grecia, Elena avea să simtă că relaţia cu soţul ei se răcise. La urechi i-a ajuns zvonul că acesta avea deja o amantă, pe soţia unui ofiţer, Tâmpeanu. Era chiar femeia care avea să schimbe destinul monarhiei din România: Elena Magda Lupescu, pe care Carol al II-lea o alinta „Duduia“.
Copilărie marcată de drama familială
Mihai a crescut într-o atmosferă tensionată, silit să se supună unor rigori absurde şi crude pentru un copil care avea nevoie de o familie unită, nu dezbinată. Cei care l-au cunoscut spun că regele a dezvoltat din copilărie capacitatea de a nu îşi arăta niciodată emoţiile. Nu a plâns niciodată în public şi a respins tot ce însemna stridenţă şi violenţă în viaţa lui.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
