Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne după gratii în dosarul de corupție deschis de DNA
0Tribunalul Constanța a decis ca primarul suspendat al municipiului Mangalia, Cristian Radu, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, să rămână în arest preventiv.

Cristian Radu, primarul suspendat al municipiului Mangalia, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanța a decis, joi, 15 ianuarie, menținerea acestei măsuri. Hotărârea instanței nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
Judecătorii au respins solicitările formulate de avocații edilului, care au cerut înlocuirea arestului cu o măsură preventivă mai ușoară şi au apreciat că măsura arestului preventiv este în continuare justificată, stabilind că aceasta rămâne în vigoare pentru următoarele 30 de zile, urmând să fie verificată cel târziu la data de 13 februarie 2026, potrivit minutei Tribunalului Constanţa.
Vă reamintim că primarul din Mangalia, suspendat la scurt timp după izbucnirea scandalului, în vara anului 2025, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în luna decembrie, fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și spălare de bani.
Ce acuzaţii i se aduc
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022-2025, Cristian Radu ar fi primit sume care depășesc 600.000 de euro, în schimbul unor favoruri acordate în exercitarea funcției.
DNA susține că o parte din bani ar fi fost ceruți pentru emiterea unor documente urbanistice sau pentru inițierea unor hotărâri de Consiliu Local menite să avantajeze anumite persoane.
În unul dintre cazuri, primarul ar fi pretins 80.000 de euro pentru a permite desfășurarea de activități comerciale pe plajă sau în zona Portului Turistic Mangalia fără intervenția Poliției Locale. Din această sumă, ar fi primit, prin intermediari, peste 42.000 de euro, sub forma unor articole vestimentare de lux.
În anul 2023, susțin procurorii, Cristian Radu ar fi obținut echivalentul a aproximativ 500.000 de euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, în schimbul cesionării unor contracte de închiriere pentru terenuri din Portul Turistic Mangalia, şi tot în acelaşi an ar fi cerut 50.000 de euro pentru ca două persoane să nu fie supuse controalelor efectuate de funcționarii Primăriei Mangalia în timpul construirii unui imobil din stațiunea Neptun. În final, ar fi primit 30.000 de euro.
Lista acuzaţiilor aduse de procurori este mai lungă, aceştia arătând că o mare parte din sumele obținute ar fi fost ascunse prin cumpărarea, în 2023, a unui hotel din stațiunea Cap Aurora. În acest context, procurorii anticorupție cer instanței confiscarea a peste două milioane de lei, sumă despre care susțin că nu ar fi fost obținută legal.
Cristian Radu se află în arest preventiv din luna august, când a fost reținut pentru luare de mită, a doua zi după arestare, el fiind suspendat din funcția de primar al municipiului Mangalia.























































