Povestea ziarului clandestin gândit în 1988 de Petre Mihai Băcanu: „Aproape  jumătate de an am stat singur în celulă, de mi-am pierdut vocea“

0
0
Petre Mihai Băcanu FOTO Expres Magazin
Petre Mihai Băcanu FOTO Expres Magazin

Într-un apartament din Bucureşti, în anul 1988, câţiva ziarişti şi un inginer au încercat să scoată un ziar clandestin intitulat „România“. În momentul în care căutau distribuitori, Securitatea i-a prins, după ce un medic din Piteşti i-a trădat.

Petre Mihai Băcanu (79 de ani) este singurul ziarist român care a avut curajul, cu doar un an înainte de Revoluţie, să scoată un ziar clandestin şi să arate românilor ce înseamnă să faci presă liberă. El a povestit pentru „Adevărul“ cum i-a venit ideea, cât de greu a fost să se ascundă de Securitate şi cum a fost prins şi anchetat vreme de aproape un an. 

„Ideea mi-a venit prin anul 1997, când presa era în totalitate controlată de aparatul de stat, iar micile noastre libertăţi, minime, au dispărut şi acelea. Spre exemplu, «România Liberă» avea pe ultima pagină o rubrică de întâmplări deosebite de pe Mapamond. Ştiam cu toţii că era cea mai citită rubrică din ziar, care nici măcar nu avea titlu. Colegii mei de la secţia externă făceau această rubrică din informaţii din revistele străine şi din ştiri venite de la agenţii. A venit însă o zi când nici acea rubrică nu s-a mai putut face pentru că se suprimaseră toate abonamentele la revistele de peste hotare şi, culmea a fost că nu a mai putut face abonament nici măcar la «Pravda». Era ceva groaznic“, îşi aminteşte jurnalistul care la acea vreme era reporter special la „România Liberă“.

Apoi, spune Petre Mihai Băcanu, a simţit nevoia să ia atitudine după ce a văzut lupta Doinei Cornea şi a citit poeziile Anei Blandiana, care circulau printre români fie scrise la mână fie la maşinile de scris. „Şi atunci mi-am zis că dacă o fiinţă delicată, aşa cum este Ana Blandiana, are puterea să se lupte şi nu a cedat deloc la toate presiunile, noi, bărbaţii, suntem nişte cârpe dacă nu acţionăm şi noi“. Şi aşa a creat gruparea «Alianţa Naţională R pentru restructurare, reconstrucţie şi redeşteptare». Printre activităţile „ostile“ pe care urma să le desfăşoare era şi redactarea, tipărirea şi difuzarea unei publicaţii clandestine „cu conţinut duşmănos“, intitulată „România“. 

Trădaţi de un medic din Piteşti

„În organizaţie erau persoane pe care eu le ştiam că nu suportă regimul. Dovadă este că au fost atât de mulţi alături de noi şi nici unul nu a trădat. Într-un final, ne-a trădat un doctor de la Piteşti, căruia îi făcusem numai bine“, spune el. apoi, şi-a zis că dacă ştiu atât de bine să mânuiască condeiul, de ce să nu scoată şi o publicaţie. „Am vrut să facem ziarul în aşa fel încât regimul să vadă că este făcut de nişte profesionişti, nu să scoatem un simplu afiş. Aşa s-a născut „România“. Iniţial am vrut să-i zicem «România Liberă», dar am zis că ne descoperă mult mai repede şi i-am spus simplu «România»“, rememorează el.

Literă cu literă

Urma cea mai grea parte: cum să-l tipărească. În organizaţie a fost atras chiar pe şeful secţiei linotip, pe Alexandru Chivoiu. „El ne-a spus că o soluţie ar fi să facem rost de litere şi să le culegem. Dar în acea perioadă, La Casa Scânteii a dat cineva foc la magazia de difuzare şi s-a înteţit controlul, mişuna Securitatea peste tot şi atunci ne-am aplicat spre o altă formulă. Ştiam şi de noi de culegea pe calculator şi am zis să procedăm şi noi la fel. Am apelat la o cunoştinţă de-a noastră care lucra la Institutul de Calculatoare. Ştefan Niculescu Maier ne-a zis că este posibil, dar analizând mai atent situaţia ne-a spus că ăsta e un drum minat pentru că Securitatea putea să depisteze şi calculatorul la care se culegea textul, exact ca la maşinile de scris care erau înregistrate la Miliţie şi am renunţat şi la această idee“. 

Când credeau că şansele sunt irosite, Alexandru Chivoiu a venit cu soluţia salvatoare, dezvăluind faptul că a la zeţărie era o ladă plină cu litere de diferite tipuri, pe care zeţarii le aruncau acolo. „Şi aşa se face că el ne aducea zilnic, într-un apartament din Bucureşti unde era redacţia noastră clandestină, un teanc de ziare în care ascundea o cutie de chibrituri plină cu litere. Ce era rău era că erau litere de diferite mărimi şi corpuri: şi nouă ne-a luat destul de mult timp să le aranjăm: corp 6, corp 8, corp 10, drepte, aldine...“ 

Alexandru Chivoiu a povestit în „Analele Sighet“ cum a reuşit să scoată literele: „Eu am contribuit mai mult cu latura tehnică la organizaţia „R“ – procurarea literelor, a cernelii şi a altor ustensile de lucru. Lucram la combinatul Casa Scânteii, unde se tipărea şi România liberă, şi Scânteia. Am procurat toate materialele necesare realizării unui ziar împotriva orânduirii socialiste. Iar în ceea ce priveşte conţinutul, de asta se ocupau domnii Băcanu, Creangă, Uncu şi Ştefan Niculescu-Maier. Am scos kilograme de litere. Dl Băcanu a spus „în cutii de chibrituri“. Un an de zile a trebuit să scot aceste materiale. Nu puteam altfel. Nu era posibil. Şi eu n-am luat, spre exemplu, 10 de „a“, 10 de „b“, ca să pot să formez cuvinte. Le-am luat amestecate şi pe urmă au fost selectate manual, abia când a început culegerea ziarului“.

După ce-şi terminau programul, cu toţii se adunau în apartament şi sortau literele pentru a forma cuvinte, propoziţii, fraze. Cum nu aveau litere suficient de mari, titlul ziarului a fost sculptat pe o bucată de lemn neted.

Aşa s-a născut prima pagină a unui ziar liber din România comunistă. Uncu Anton a scris articolul „Am crezut“, Creangă Mihai articolul „Am ales România“, iar Niculescu Maier articolul „Trandafirii nu cresc în pustiu“– toate cu conţinut duşmănos politicii partidului şi statului. Petre Mihai Băcanu explica, tot pe prima pagină, în articolul „Ce vrem noi“, crezul organizaţiei „R“. Publicaţia mai cuprindea citate din Mihai Eminescu şi Panait Istrati.

Cum prima pagină era gata, ziariştii au început să se preocupe de problemele de difuzare în toată ţara. A fost momentul în care Securitatea i-a descoperit, după ce au fost trădaţi. „Este vorba de un medic din Piteşti, pe care noi l-am contactat pentru a ne ajuta cu difuzarea. El fusese cândva arestat pentru o întrerupere de sarcină şi cred că în închisoare a fost recrutat. Şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să se ducă la Securitate“, povesteşte Băcanu. 

ziarul romania

Arhivă Memorialul Sighet

Petre Mihai Băcanu, ridicat noaptea de 15 securişti 

 

Din acel moment, a început urmărirea. Unii dintre ei şi-au dat seama că sunt spionaţi şi timp de câteva zile au oprit orice activitate clandestină şi apoi au încercat să mute tiparniţa. Dar era prea târziu. Petre Mihai Băcanu a fost arestat primul, în ianuarie 1989, şi apoi şi restul. Au recunoscut tot. Nu era cazul să se ascundă.

„În noaptea arestării, în micul meu apartament din Pajura au năvălit 15 securişti. În aceeaşi noapte, în curtea Direcţiei a 6-a s-a „turnat“ un film – cum scoteam din portbagajul Daciei matriţa ziarului. Aveam să aflu mai târziu de la Burloi că filmul a ajuns chiar la „tovarăşul“. Citez din procesul verbal al percheziţiei, executată cu mare precizie de celebrul torţionar Marin Pârvulescu: „…au fost descoperite următoarele: … Una matriţă confecţionată din metal, cu ramă de 40×30 cm, prevăzută cu 4 (patru) perechi de prindere şi 4 (patru) şuruburi de fixare (câte două pe latură) a literelor care sunt dispuse pe două coloane de circa 27/19 cm, precum şi un dispozitiv de ataşat la matriţă, cu prindere sistem balamale, iar pentru rulare doi rulmenţi pe care se află inscripţionat Poland 6200 şi respectiv BM3-HP6-6200. Matriţa a fost împachetată într-o hârtie de ambalaj şi s-a aflat în portbagajul autoturismului“. Aceleaşi meticuloase descrieri şi despre plăcuţele zincate, celebrul Vingaloc, culegătorul de litere, cu nr. 890, pungile cu litere, sortate şi nesortate, şpalturi corectate şi necorectate“, a povestit el.

A împărţit celula cu un păianjen 

Anchetele au fost foarte dure. „Când te afli în beciurile Securităţii, după chinuri de tot felul, după torturi medievale de o cruzime extrasă din experimentul Piteşti, eşti în stare să declari orice dictează anchetatorul sau, pur şi simplu, să pui pixul pe masă şi să nu scrii nimic“, spune el. Birourile de anchetă ale Securităţii se aflau chiar deasupra închisorii din Calea Rahovei. „Zi şi noapte auzeam răcnetele celor torturaţi. La început am crezut că ţipetele se aud de la anchetele IGM, cei arestaţi fiind torturaţi să spună unde ţin aurul. Când auzeam însă „Spune cum a ajuns scrisoarea la Europa liberă“, era limpede cine erau anchetaţi. Mi se sfâşia inima când auzeam scâncete şi răcnete. Mai ceva ca propriile torturi. Eram intrigat şi când răcnetele ieşite din torturi se întretăiau cu glasurile cristaline ale copiilor de la o grădiniţă aflată chiar lângă curtea închisorii. Sunt convins că la început copiii au întrebat-o pe „tovarăşa“ ce se întâmplă, după care s-au obişnuit şi ei cu acele „zgomote“. În Calea Rahovei, aproape o jumătate de an am stat singur în celulă, de mi-am pierdut vocea – o am şi acum voalată. Singura fiinţă cu care am împărţit celula a fost un păianjen, asta când şobolanii nu reuşeau să iasă din apa unei toalete de tip turcesc. Ca să-mi treacă timpul am început să număr. Uneori mă trezeam reluând numărătoarea – 701, 702, 703.

Am realizat că pot să-mi pierd minţile. Am găsit altceva. Am refăcut, mental, de astă dată cu încetinitorul, desele mele peripluri pe stâncile montane sau am compus, tot în minte, careuri de cuvinte încrucişate“, a dezvăluit el într-un interviu publicat pe platforma online a Memorialului Sighet.

La un moment dat, colonelul Gheorghe Burloi, anchetatorul său, i-a comunicat că vor fi acuzaţie de complot, pedepsit cu închisoare de la 15 ani la execuţie. „A făcut gestul pistolului cu degetul: „glonţul!“. N-am fost nici buimăcit, nici deznădăjduit“. 

„Cred că din clipa asta o să puteţi să scrieţi ce vreţi“

Dar a venit şi Revoluţia. Petre Mihai Băcanu spune că era ţinut într-o izolare totală şi nu ştia ce se întâmpla în Europa şi în România. A realizat însă că se întâmplă ceva după ce arestul de la Rahova a devenit arhiplin. La ora 13.45, a venit la el Pătru Murariu, şeful Direcţiei a VI-a de Cercetări Penale şi i-a întins mâna şi i-a spus: „Domnule Băcanu, cred că din clipa asta o să puteţi să scrieţi ce vreţi“. Nicolae Ceauşescu fugise.

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite