Povestea cămilelor dobrogene, animale cu aspect apocaliptic, şi a proprietarului, fost căpitan de război
0
Profesorul R.I Călinescu, care a cutreierat Dobrogea la începutul secolului al XX-lea, ne-a lăsat o inedită descriere a cămilelor cu două cocoaşe care au existat pe aceste ţinuturi.
În reportajul „Cămilele dela Duranlar“, apărut în publicaţia Analele Dobrogei din anul 1934, R.I. Călinescu descrie cum a descoperit animalele mari, de povară, o apariţie inedită pe tărâmul dobrogean.
„După ce ieşim dintre zidurile cenuşii şi scunde ale Cavarnei şi apucăm spre apus, câmpul se-ntinde neted, cât vedem cu ochii, fiind acoperit de vegetaţie sărăcăcioasă, arsă de soare, formată mai ales din scaeţi. Cam după două ceasuri de drum cu trăsura de la Cavarna, apare în fine Duranlar, un sătuleţ atât atât de mic şi tot atât de umilit, ascuns, din cauza vântului, într-o vâlcea largă, arsă de soare“, scrie autorul.
Duranlar este, în prezent, un sat în Kavarva, regiunea Dobrici, din Bulgaria. Între anii 1913-1940 a făcut parte din plasa Casim a judeţului Caliacra, pământ românesc. Majoritatea locuitorilor erau români.
Holevici, proprietarul cămilelor, a luptat la Mărăşeşti
Probabil, la acea dată, a fost organizată o expediţie inedită a mai multor personalităţi de la Bucureşti, care să vină şi să vadă cămilele în mediul lor natural. „Multe automobile, mai mult sau mai puţin luxoase, au oprit în satul Duranlar şi multe feţe distinse, adesea de miniştri ai agriculturii, cari au promis dar n-au făcut nimic, au coborât din maşină în această neînsemnată localitate, pentru a vedea un lucru unic în România: cămilele bactriane.
Într-adevăr, în această localitate trăiesc câteva cămile cu două cocoaşe (bactriane), domestice, fiind proprietatea d-lui Zaharia Holevici, ce posedă aci şi câteva hectare de pământ arabil, pe care le lucrează mai ales cu aceste animale. Domnul Holevici este o persoană în vârstă şi poartă barbă ca exţarul Ferdinand al Bulgariei. Este un om cult, modest, muncitor şi plin de energie. Are vederi politice înalte, fără să mai facă politică militantă ca altădată. A luptat la Mărăşeşti, în calitate de căpitan român de rezervă. Băiatul său cel mare e avocat la Cavarna şi director al liceului bulgar din această localitate“, continuă autorul.
Au oprit trăsura la oarecare distanţă, pentru ca „aceste ciudate fiinţe, cu aspect de animale apocaliptice, să nu se sperie de cai. Armaţi cu aparatele fotografice în mâini, ne apropiem de ele. Sunt cinci în total: un bărbat tânăr, un pui de sex masculin şi trei femei, dintre care una bătrână şi chioară. Sunt masive, înalte ori scunde pe picioare, având câte o pernă de lână în partea de sus a picioarelor; culoarea lor e cenuşie-gălbue; gâtul lor lung este îndoit în sus; au două cocoaşe. Pasc liniştite şi cu vădită plăcere scaeţii câmpului, fiind păzite de un turculeţ cu fes, ascuns după nişte tufe de mărăcini.
Masculul e frumos şi voinic, iar cocoaşele sale sunt pline şi stau drept în sus, cea dinainte aplecată puţin spre dreapta. El singur îndeplineşte acum, de bine de rău, obligaţiile de bărbat, faţă de cele trei femele, dintre care una e chiar mama lui, iar celelalte rude de aproape şi care au aşteptat trei ani pentru ca acesta să se facă mare“, descrie el cele văzute.
„În acest peisaj de stepă, presărat cu scaeţi, în faţa acestor animale de stepă şi pustiu, care pasc liniştite şi indiferente printre mărăcini, impresia că suntem în Asia devine din ce în ce mai puternică. Pe aici au păscut, nu de mult, exemplare mult mai numeroase, atingând chiar şi cifra de 25 de capete“, scrie el.
Se pare că aceste animale au trăit şi în ţinuturi mai reci decât Dobrogea şi chiar în Siberia, unde au fost folosite ca animale de povară de către tătari, mongoli şi chinezii.
Cât de bine s-au aclimatizat la iernile din Dobrogea, aflăm din povestirea proprietarului. „Proprietarul ne povesteşte dealtfel că într-o iarnă, fugindu-i cămilele de acasă, acestea n-au mai venit câteva zile sub şopronul lor, ieşind într-o bună zi la câmp, d-l Holevici a observat la oarecare distanţă o movilă de zăpadă, cu o gaură la mijloc, prin care ieşeau aburi. Ducându-se să vadă această minune, nu mică i-a fost surprinderea când a constatat că sub zăpadă erau chiar cămilele sale, strânse cu toate bot la bot şi având puii sub lâna de sub gât, aşezaţi la căldură“.
Cămilele cu două cocoaşe erau deosebit de utile la munca câmpului, bactrianele trăgând la plug mai bine ca bivolii şi fiind mai răbdătoare şi mai rezistente decât aceştia din urmă, scria dr. R.I Călinescu în „Cămilele dela Duranlar“.
Vă mai recomandăm:
Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav
FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
Se încarcă comentariile...
