Peste 100 de hoteluri de la mare, pregătite să primească turişti de Paşte şi 1 Mai. Cât costă o vacanţă
0Unităţile de cazare din staţiunile autohtone de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea oficială a sezonului estival la data de 1 Mai, care, în acest an, coincide cu sărbătorile pascale, peste 100 de hoteluri urmând să primească primii turişti în această minivacanţă, anunţă Litoralulromanesc.ro.
Hotelurile se vor redeschide cu respectarea restricţiilor în vigoare care prevăd funcţionarea la o capacitate de cazare de 70%, servirea meselor pe terase, dezinfectarea şi igienizarea tuturor spaţiilor, purtarea măştilor. „În această perioadă, atât hotelierii, cât şi proprietarii de terase şi magazine de pe litoral lucrează intens şi se pregătesc de deschidere: spaţiile verzi sunt amenajate, se fac lucrări de cosmetizare, curăţenie şi igienizare. E un entuziasm general şi toată lumea aşteaptă cu bucurie şi nerăbdare primii turişti din sezon cu atât mai mult cu cât anul trecut litoralul a fost închis pe perioada sărbătorilor de Paşte şi 1 Mai”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Ca noutate faţă de sezonul 2020, pentru aceste sărbători este deja instituită măsura care prevede limitarea cazărilor la 70% din capacitatea hotelurilor. Pentru servirea meselor, hotelierii vor deschide terasele şi vor pregăti încălzitoare pentru confortul turiştilor. Majoritatea hotelurilor sau restaurantelor de pe litoral deţin terase spaţioase. În plus, se vor deschide si unităţile de alimentaţie publică ce nu aparţin de hoteluri, astfel încât turiştii să aibă mai multe opţiuni.
Oferte pentru mini-vacanţă
Întrucât Paştele şi 1 Mai coincid anul acesta, numeroşi hotelieri au venit în întâmpinarea românilor care vor să petreacă sărbătorile pascale la mare cu pachete care includ, pe lângă cazare, mesele complete servite sub formă de bufet suedez, cina în seara de Înviere, prânz festiv, diverse activităţi pentru copii, spectacole cu muzică live, sesiuni de masaj. De exemplu, un hotel de 4 stele din Mamaia propune un pachet de Paşte care include surprize dulci pentru copii, acces la Delfinariu şi Microrezervaţie, primirea oaspeţilor în noaptea de Înviere cu cozonac, pască şi ouă roşii, dejun pascal tradiţional. Un alt hotel de 3 stele din Venus oferă, pe lângă cazare şi mese, transport gratuit către Vama Veche. O unitate de cazare de 3 stele din Neptun le oferă turiştilor transport în noaptea de Înviere la biserică. Pentru cei care nu vor să achiziţioneze pachete turistice cu servicii complete incluse, există numeroase hoteluri care oferă doar cazare şi, opţional, mese.
În ceea ce priveşte preţurile, un sejur de 3 nopţi de cazare pentru două persoane, fără mic dejun, costă de la 345 de lei la un hotel de 2 stele din Mamaia. La 3 stele în aceeaşi staţiune şi în aceleaşi condiţii, costul se ridică la 627 de lei. În sudul litoralului, tarifele pornesc de la 258 de lei pentru 3 nopţi de cazare în hoteluri de 2 şi 3 nopţi din Eforie Nord. Cei care optează pentru pachete complexe (toate mesele şi alte servicii) trebuie să achite pentru un sejur de 3 nopţi la 3 stele în Mamaia de la 915 lei, iar la 4 stele de la 1.008 lei. În sudul litoralului, la 3 stele, cu pensiune completă şi tratament, un sejur de 3 nopţi costă 1.338 lei pentru două persoane, iar un sejur cu all inclusive costă aproape 1.800 lei.
Guvernul a anunţat că este prelungită circulaţia în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20.00 - 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.
Şi în perioada 8 mai - 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 - 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan. De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.
Structurile turistice din staţiunile de pe Litoralul Mării Negre îşi vor putea desfăşura activitatea cu cel mult 70% din capacitatea maximă de cazare, cu respectarea normelor de protecţie sanitară pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Situaţie actualizată la nivelul judeţului Constanţa
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate 41.188 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 1.091 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
În acest moment, sunt 379 de persoane internate, dintre care 354 din judeţul Constanţa şi 25 din alte judeţe. Facem menţiunea că persoanele din alte judeţe, dar internate în Constanţa, sunt raportate în situaţiile din judeţele de provenienţă.
De asemenea, la nivelul judeţului sunt 1.915 persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacţi direcţi ai celor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, un număr total de 1.730 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.
La nivelul judeţului Constanţa, paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (140 – 90 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 87 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 76 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 85 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 25 ocupate) şi Secţia Exterioară Agigea (55 – 16 ocupate).
Vă recomandăm şi:
Peste 260 de hectare de plajă vor fi pregătite pentru sezonul estival 2021