Părintele Eugen Tănăsescu: „Viaţa trebuie împlinită cu fapte bune, ca să sperăm «La mulţi şi binecuvântaţi ani!»“
0Părintele Eugen Tănăsescu, preotul-blogger Adevărul, ne dă câteva sfaturi despre cum să reuşim să trecem în 2014 cu capul sus şi inima mulţumită. „Românul înţelept are un proverb potrivit: «Cele rele să se spele, cele bune să se-adune». Aceasta ar fi atitudinea corectă la finalul unui an“, arată preotul.
Se mai apropie un bilanţ. Ce a fost bun, ce a fost rău, ce am mai învăţat şi cu ce folos a trecut timpul. Pentru fiecare dintre noi, 2013 a însemnat ceva. Pentru cei greu încercaţi, dar şi pentru care au avut mari bucurii, duhovnicul are un sfat: orice ni se întâmplă este un test; contează ce facem cu experienţa căpătată. Cum să închidem uşa vechiului an şi cum să păşim pragul Noului An, astfel încât să fim împăcaţi cu sine, poate fi un moment de răscruce în viaţa noastră. Depinde de ce alegeri facem.
Părintele Eugen Tănăsescu: „Viaţa omului este o conlucrare cu Dumnezeu, nu libertinaj sau teroare divină“
- Se scurg ultimele clipe din an. Pentru ce a fost bun, pentru ce a fost rău, care trebuie să ne fie gândurile?
Românul înţelept are un proverb potrivit: Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Cam asta ar fi atitudinea corectă. Să nu uităm să învăţăm din succese sau greşeli, asta dacă mai suntem în stare să recunoaştem că am greşit.
Iar viitorul va fi mai clar dacă vom înţelege că el se construieşte prin prezent şi trecut, nu vine de nicăieri şi nici nu este ceva predestinat de o forţă magică. Viitorul ne aparţine, dacă ştim să-l înţelegem. Victor Hugo spunea că „viitorul este un edificiu pe care-l construim astăzi, pentru mâine. Să-l făurim cu ce avem mai bun în suflet, cu dragoste“.
- Ce le transmiteţi celor care au fost greu încercaţi în anul care se încheie? Dar celor care au avut mari bucurii?
Mama mea îmi spunea, în încercările mele, că necazurile cad pe oameni, nu pe pietre. Creştinul are capacitatea de a transforma orice încercare într-un test al maturităţii duhovniceşti. Poate cea mai grea încercare este pierderea cuiva drag. Este firesc să plângem, până şi Maica Domnului a plâns pentru fiul ei.
Dar să nu deznădăjduim! Sigur ne vom reîntâlni cu cei dragi, după somnul temporar al morţii! Nimeni nu e pierdut, căci Dumnezeu nu-i nebun să ne nască şi apoi să ne piardă. Iubirea nu moare niciodată, doar adoarme un timp ca somnul de noapte. Astfel că nu trebuie să ne lăsăm doborâţi de necazuri, pentru că disperarea sau deznădejdea nu sunt o soluţie, nu duc nicăieri.
Iar celor care au avut mari bucurii le-aş spune să mulţumească lui Dumnezeu, înainte de toate, pentru că omul plănuieşte, însă prin Dumnezeu împlineşte. Apoi să ofere şi celorlalţi din bucuria lor şi să devină ei înşişi motiv de bucurie pentru semenii lor. Nici o bucurie nu este deplină dacă este trăită singură.
- Care este rugăciunea pe care trebuie să o spunem când ne despărţim de un an? Dar pentru anul care începe? Care sunt cuvintele prin care putem să ne aşezăm sub protecţia divină în Noul An?
Pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu trebuie ca rugăciunile personale să fie în acord cu voia Sa. De altfel, Însuşi Dumnezeu ne lasă ca model rugăciunea „Tatăl nostru“ în care se afirmă clar „facă-se voia Ta“. Asta nu înseamnă că noi suntem depersonalizaţi ci, dimpotrivă, suntem invitaţi să ne punem voia noastră în acord cu voia lui Dumnezeu.
Mergând pe acest model, Biserica oferă ca model rugăciunea de la Te Deum-ul de la Anul Nou, în care se împletesc trecutul şi viitorul. Astfel, mulţumim pentru anul ce a trecut şi-L rugăm să binecuvinteze cununa anului nou ce a sosit. Este o expresie extraordinară, „cununa anului“, care semnifică ce spuneam mai sus: viitorul este determinat continuu de prezent. Ne mai rugăm pentru zile îndelungate, pentru sănătate, mântuire şi pentru spor în faptele bune, pentru că, din păcate, există şi un spor în rele, de care nu avem nevoie, dar care pare că este în creştere.
În fine, ne mai rugăm pentru pace şi izbăvire de toată întâmplarea rea, pentru a putea împlini voia Domnului prin viaţa noastră. Dar aici ar putea fi nemulţumiţi cei ce trăiesc din scandal. Oare cum ar arăta lumea fără presa de scandal sau fără conflicte armate? Unele publicaţii şi fabrici de armament ar falimenta şi ar spune că nu e bine, aşa-i? Iată cum răul unuia este stimulat prin binele altuia. Nu mi se pare normal.
Din fericire, există şi o formă de scandal binecuvântat, Hristos fiind socotit El însuşi un scandal contra relelor. Bine ar fi să trăim zilnic acest scandal (termenul „skandalon“, în greacă înseamnă obstacol, barieră, limită, piatră de poticnire).
Prin urmare, folosind ca model această rugăciune a Bisericii, putem să o împodobim cu propriile noastre cuvinte. În fond, rugăciunile Bisericii sunt doar literele unui alfabet, cu care compunem propriile cuvinte de rugăciune.
Părintele Eugen Tănăsescu, blogger „Adevărul“
- Este miezul nopţii. Deschidem şampania, încep artificiile, sirenele sună. Ce dorinţă să ne punem? Să aspiram către năzuinţe înalte, să ne dorim ceva uşor de obţinut, pentru noi, pentru ceilalţi, pentru toţi?
- Depinde câtă dragoste şi educaţie avem. Orice zi este un nou început, iar miezul nopţii este doar o convenţie civilă cronologică. Sunt alte culturi şi popoare care au Anul nou la diferite date. Oricum, frumuseţea exterioară a momentului ar trebui să reflecte frumuseţea interioară a omului. De aceea, dragostea şi educaţia sunt esenţiale, luate împreună, nu separat. Prezenţa sau lipsa lor determină ce şi pentru câţi ne dorim ceva.
De pildă, observ că mulţi spun că „sănătatea este mai bună ca toate“, deci să ne dorim sănătate că pe restul le facem noi. Probabil că ei ajung la concluzia asta după ce îşi pierd sănătatea, dar, în realitate, degeaba ai sănătate dacă nu o împlineşti prin fapte bune. Plus că nu este posibil să faci rele şi să rămâi sănătos. Dar prefer să fiu mântuit decât sănătos, deşi mântuirea dispare încet şi periculos dintre dorinţele noastre. Aud că unii doresc spitale, nu catedrale. Visul de a fi sănătos şi nemântuit nu ţine prea mult. Fără catedrale, umplem spitalele.
Asta nu înseamnă că vreau desfiinţarea spitalelor. Toţi avem loc sub soare. Aşa că personal, înainte de sănătate, îmi doresc mântuire, adică înţelepciune şi dragoste creştinească. Fără acestea toate celelalte devin mofturi şi nu sunt de folos nici mie, nici aproapelui meu. Sfântul Pavel ne învaţă să petrecem timpul vieţii noastre în înţelepciune „răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt“. La fel învaţă şi Sfântul Petru.
- Există o reţetă pentru a cere ceva, astfel încât să se împlinească?
Depinde ce cerem. Dacă cerinţa este după voia Donnului, se poate cere orice. Iar voia lui Dumnezeu este sfinţenia. Biserica are astfel de rugăciuni şi rânduieli (reţete, cum le spuneţi) pentru diverse situaţii. Cine doreşte, le poate afla. Important este să înţelegem că nici nu trebuie să ne închipuim că putem face totul singuri, dar nici că trebuie să devenim pietişti, paralizându-ne orice iniţiativă, chiar şi pe cele elementare. Viaţa omului este o conlucrare cu Dumnezeu, nu libertinaj sau teroare divină.
De altfel, sunt convins că mulţi vor fi intrigaţi de prezenţa semnelor zodiacale chiar în viziunea ortodoxă asupra Anului Nou, din fotografia de mai sus. Asta se întâmplă pentru că preţuim prea mult horoscopul şi ne place să rămânem sclavi ai hazardului, nu stăpâni ai propriei vieţi. Dar pe fond, astrologii au denaturat semnificaţia astronomică a constelaţiilor, care semnifică frumuseţea, profunzimea şi diversitatea Universului material.
- La cumpăna dintre ani, în acel moment în care păşim în Noul An, către ce trebuie să ne îndreptăm gândurile? Are acel moment specific vreo însemnătate spirituală/religioasă?
- Anul Nou are, în toate civilizaţiile lumii o semnificaţie spirituală, datorită nevoii omului de a înţelege timpul. Mai puţin în trei, destul de contemporane: ateismul, materialismul şi capitalismul. În acestea, timpul devine ceva potrivnic omului.
De aceea, eu aş propune să ne îndreptăm gîndurile către... veşnicie, care este parte a fiinţei noastre. Cu fiecare An Nou ne îndreptăm spre veşnicie. Platon afirma că „timpul este imaginea mobilă a eternităţii imobile“. De aceea, fericiţi vom fi dacă ne vom pregăti pentru eternitate cum se cuvine. Altfel, e un chin să exişti veşnic, dar nepregătit. Devine un nonsens existenţial: exişti, dar nu ştii ce ai de făcut.
De altfel, denumirea din franceză a Anului Nou, réveillon provine din termenul réveil, care înseamnă trezire, deşteptare. Adică să facem un bilanţ şi să ne dăm seama spre ce trebuie să mergem. Sfântul Pavel scria „Deşteaptă-te tu, cel ce dormi, scoală-te din morţi şi-asupra ta va lumina Hristos“. Din acest motiv, veşnicia înseamnă neapărat pregătire pentru fericire. Iar fericirea este iubire, iar singura definiţie a iubirii este Dumnezeu. Iată aşadar formula Anului nou: iubire + fericire + veşnicie = An Nou cu Dumnezeu.
- Cum să folosim în avantajul nostru trecerea ireparabilă a timpului?
- Desăvârşindu-ne prin bine. Dacă tot am ajuns la formule existenţiale de viaţă, iată alta:
Credinţă + fapte bune = timp bine folosit. Altfel, trăim inutil. Credinţa fără fapte este ideologie fariseică, faptele bune fără credinţă sunt activism steril pentru că nu au scop şi motivaţie. Seneca sfătuia „socoteşte fiecare zi o viaţă“, iar Honoré de Balzac atenţiona că „un minut de îndoială face cât o veşnicie de suferinţă“.
- Din punct de vedere religios, ce serbăm la 31 decembrie şi ce serbăm la 1 ianuarie? Şi mai ales, cum trebuie să serbăm?
- Pe 31 decembrie, ortodocşii şi catolicii cinstesc pe Sf Melania din Roma, o femeie care după ce a avut o viaţă de familie şi a născut doi copii, împreună cu soţul ei, au decis să se călugărească. Iată ce schimbare majoră a percepţiei asupra vieţii, de la cele lumeşti la pregătirea pentru veşnicie, prin monahism. Desigur, mai sunt şi alte căi, fiecare potrivindu-se după darurile fiecăruia.
La 1 ianuarie ortodocşii au o triplă sărbătoare, iar catolicii o cinstesc pe Sf. Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Noi, ortodocşii, mai întâi cinstim Tăierea Împrejur a Domnului Iisus Hristos, care ne aminteşte, imediat după Crăciun, de semnificaţiile Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi de punerea numelui de Iisus, care.
Totodată cinstim şi pe Sf. Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii (la catolici este cinstit pe 2 ianuarie), al cărui nume este purtat de aproape 600.000 de români şi care se traduce din latină prin „împărat“, „rege“ . Este cinstit şi pe 30 ianuarie, dar acum mai cu seamă pentru faptul că între scrierile sale are o explicaţie a începutului lumii (Hexaimeron - tâlcuire la Facere).
În fine, a treia sărbătoare este cea a Anului Nou, deoarece timpul are o deosebită importanţă în spirutualitatem el trebuind să fie folosit cu înţelepciune. De aici, recomandarea că nu trebuie să pierdem timpul, căci ne vom pierde odată cu el. Dimitrie Cantemir învăţa că “pierderea vremii bune este sămânţa vremii rele”. Din păcate, sunt încă destui mahmuri după Revelion care dau dovadă de pierderea timpului.
- Am intrat in Noul An. În dimineaţa de 1 ianuarie, când ne trezim, care trebuie să ne fie primul gând?
Doamne, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat o nouă zi. Te rog să mai îmi dai un an ca să pot fi după voia Ta. Ajută-mă să fac ce trebuie ca să nu mă găseşti nepregătit. Pentru că nimeni nu are contract pe timpul acestei vieţi.
- O urare perfectă pentru Noul An?
- Aici iar o să stârnesc frământarea cititorilor. Eu cred că formula arhicunoscută „La mulţi ani!“ este incompletă. E bine că ne dorim să trăim mulţi ani, dar esenţial este cum vor fi ei: binecuvântaţi, fericiţi, frumoşi, cu înţelepciune sau răi, pierzători de suflet şi de trup sau mai ştiu eu cum. Dacă-s mulţi şi goi de sens, nu-i va dori nimeni. Aşa că urarea mea, ca preot, este „La mulţi şi binecuvântaţi ani!“.
Iar pentru cei ce-şi doresc fericire, dar şi tuturor colegilor jurnalişti de la Adevărul, cărora le mulţumesc pentru un an de frumoasă colaborare, un scurt Pluguşor în variantă proprie.
Aho, aho, drag cititor,
Ia seama să faci cu spor:
Fapte bune şi iubire,
Iertare, că-s fericire.
Domnul sa vă dea de toate,
Roade bune-mbelşugate,
Mântuire de păcate,
La mulţi ani cu sănătate!
Vă mai recomandăm
Urarea corectă de Sărbători. De ce este pleonastică formula „Crăciun fericit“
Se încarcă comentariile...
