Miting la Constanța pentru a forța recunoașterea Mitropoliei Tomisului: „Înțelegem frustrarea justificată a poporului“. Sfântul Sinod: „Este o ambiție personală“
0Sâmbătă, sâmbătă, 10 februarie 2024, va avea loc un miting în municipiul Constanța în favoarea recunoașterii Mitropoliei Tomisului. Nimeni nu-și asumă inițiativa organizării lui.
Credincioșii vor mărșălui sâmbătă, 19 februarie 2024, pe traseul Piața Ovidiu-Catedrală-Prefectură, în intervalul orar 15.30-17.00.
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat într-un comunicat de presă că nu este inițiatoarea sau organizatoarea acestui eveniment. „Deși înțelegem frustrarea justificată a poporului pentru cele două decenii în care, cu multă cuviință, Arhiepiscopia Tomisului a depus numeroase solicitări de recunoaștere a adevărului privind Mitropolia Tomisului și dreptul incontestabil al acesteia, solicitări respinse până la momentul de față, îndemnăm și de această dată credincioșii să mențină ascultarea și rânduiala în calitatea lor de fii ai Bisericii“, spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
IPS Teodosie, care doreşte de mai mult timp reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului, a depus mai multe solicitări în acest sens la Patriarhia Sfântului Sinod.
IPS Teodosie spune că reînfiinţarea Mitropoliei Tomisului ar fi o reparaţie morală întrucât la Tomis a existat mitropolie, încă din secolul V după Christos şi a dispărut după ce Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană. „Mitropolie a fost aici, chiar înainte de prima Mitropolie a Ţării Româneşti, şi trebuie să fie şi de acum încolo“, a spus ierarhul Tomisului.
El spune că iniţiativa a avut-o încă din anul 2002, când a existat un comitet de iniţiativă pentru concretizarea acestei idei. „Au fost peste 10.000 de oameni care au venit să-mi propună acest lucru, printre care şi profesorul Adrian Rădulescu“, spune Teodosie.
El spune că dovezi sunt destule, amintind de mulţimea de izvoare recuperate anul trecut, de la arhive şi biblioteci, inclusiv de la Vatican, care dovedesc faptul că pe aceste tărâmuri a existat o mitropolie, care avea 14 arhiepiscopii în subordine, cum ar fi cele din Constanţa, Tulcea, dar şi cele de la sud de Dunăre. „Această istorie şi-ar dori-o orice popor s-o pună în lumină. Am simţit o datorie sfântă nu pentru mine, ci pentru adevărul istoric“, spune Teodosie.
Sfântul Sinod al BOR i-a răspuns ierarhului de la Constanţa într-o adresă, prezentată de Dobrogea Live, în care sunt trecute în revistă o serie întreagă de acuzaţii la adresa comportamentului său şi la modul în care administrează eparhia.
„Reactivarea Mitropoliei Tomisului fără să existe în Mitropolie eparhii sufragane componente este contrară sistemului administrativ bisericesc românesc, întrucât înfiinţarea unei mitropolii nu este un demers onorific, în virtutea meritelor istorice din primul mileniu, ci reprezintă un demers de necesară reorganizare administrativ-bisericească, motivată temeinic pastoral şi misionar”, spun reprezentanţii Sfântului Sinod.
Mai departe, în aceeaşi adresă, Sinodul îi transmite ÎPS Teodosie că solicitarea trimisă este „insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiţie personală a Chiriarhului său”.