Mesajul emoţionat al unui ofiţer de „Ziua Eroilor“ în 1942: „Ai mers mii de kilometri pe jos. Ai dormit pe pământul gol, pe-o scândură sau pe paie“

Eroi români morţi

Cu prilejul Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, în plin război, unităţile şi marile unităţi române au ţinut slujbe de pomenire şi ceremonii militare la cimitirele unde erau înhumaţi ostaşii căzuţi în lupte.

Istoricul militar Alesandru Duţu consemnează cum a fost sărbătorită Ziua Eroilor la 14 mai 1942. ,,În zorii zilei (14 mai 1942 – n.n.) – consemna Vasile Scârneci – îi iau pe Băleanu şi pe Sima peste dealurile, acum înverzite, pe care Batalionul 3 vânători a scris cu atâta sânge cele mai măreţe fapte de arme. Mergem la Kucika (în Crimeea – n.n.) să-i pomenim prin slujbă bisericească pe aceia care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au deschis drumul înainte, spre victorie. Pe fiecare cruce a întinsului ţintirim, ostaşii vrednici, supravieţuitori, recunoscători au împletit coroniţe cu flori. Vremea este minunată. Doi preoţi slujesc mormintele, unele proaspete, prin rugile spre cer, spre Atotputernicul Dumnezeu. 

Cerem milostenia Lui pentru odihna celor care s-au săvârşit pentru credinţa lor, pentru scumpa noastră Patrie! Generalul comandant al diviziei cu un grup de ofiţeri germani sunt printre noi. O companie din Batalionul 24 vânători de munte, un pluton şi un detaşament germane, în genunchi, cu capetele plecate, descoperite, străjuiesc sfintele morminte. Sunt adânc impresionat când părintele face pomenirea – apelul – celor căzuţi până astăzi. Pe cei care acum nu mai răspund la apel îi simt, îi văd lângă mine în toate faptele de arme, în toată vrednicia lor. Cutremurat de emoţia clipelor, cu lacrimi pe care cu greu le pot stăpâni, le vorbesc: Domnule comandant, ostaţi, camatazi germani, strânşi în jurul acestor sfinte morminte, nu am venit să-i plângem pe aceia plecaţi dintre noi în lumea veşniciei, am venit aici să-i slăvim, să le aducem prinosul nostru de recunoştinţă, să le cântăm imn de slavă celor mai bravi din Batalionul 3 vânători d emunte. Ei nu au murit. Ei trăiesc, ne privesc, ne ascultă, ne îndeamnă… Mulţi dintre cei mai bravi, mai vrednici, mai scumpi nu mai sunt astăzi printre noi. Rândurile noastre au fost mult rărite, dar nădejdea şi ardoarea au trit şi trăiesc în inimile noastre. Astăzi se va alinia cu voi, într-un proaspăt mormânt, ostaşul Zaharia Vasile, căzut vitejeşte alaltăieri. Huma rece îl va acoperi şi pe el aici, alături de voi, cei 64 de bravi între bravi… Aici, în faţa mormintelor celor ai noştri scumpi şi dragi, ne legăm prin jurământ că ne vom întoarce la Braşov numai prin Oradea şi Cluj”. Apoi, prin faţa mormintelor au defilat, în pas cadenţat şi apăsat, ,,subunităţile de onoare”. 

Eroii au fost respectaţi şi elogiaţi pe întregul parcurs al războiului de către comandanţi şi camarazi.

,,Eroii sunt pentru neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale”, spunea mareşalul Ion Antonescu. La rândul său, generalul Ion Dumitrache, rostea aceste cuvinte: „În clipa când puneţi piciorul pe pământul binecuvântat al patriei, în clipa aceea minunată, gândiţi-vă negreşit la Dumnezeu, care a făcut minunea şi v-a ajutat să vă păstraţi viaţa şi ţara care are nevoie să trăiţi şi să învingeţi. Cădeţi în genunchi acolo, la primul pas, cu faţa la răsăritul de soare dincotro aţi venit şi cu sufletul luminat de bucuria că aţi scăpat din iad. Să făgăduiţi lui Dumnezeu că: Nu veţi uita niciodată pe acei ce au căzut în întunericul din răsărit pentru înălţarea ţării şi pentru scăparea voastră. Ei rămân pentru totdeauna Sfinţii noşti între sfinţii din calendar“.

Locotenent-colonel Florin Rădulescu se adresa astfel în cadrul ceremoniilor în care erau slăviţi eroii: ,,Ai mers mii de kilometri pe jos. Ai dormit pe pământul gol, pe-o scândură sau pe paie. Ai suferit frigul, umezeala, vântul capricios al stepei sau căldura neiertătoare a amiezii. Ai jinduit după scrisorile a lor tăi, care întârziau. Paraziţii şi-au găsit locaş îmbelşugat în trupul tău când n-aveai timp să te cureţi. Ai ascultat fără crâcnire ordinul şefilor tăi, necerându-le decât să vie cu tine. Ai întrebuinţat arme şi ai lovit cu sete inamicul care anul trecut ţi-a luat o parte din pământul tău şi mai cerea încă. Uneori ai fost slab, e drept şi asta. Ai rămas în urmă în marşuri. După zile întregi de bombardament ai fugit năucit. Dar şi tu eşti om. Şi noi te-am înţeles. Şi ne durea în suflet slăbiciunea ta de care nu tu erai vinovat. Şi cei mai buni din ai tăi sunt strânşi acum în grupe mici sau în plutoane numite cimitire şi-n adăposturi numite morminte. Ei au rămas acolo. Şi-au mai rămas acolo – tu eşti cinstit şi recunoşti cu aceeaşi strângere de inimă şi pentru ai tăi – mulţi din şefii tăi ce dorm acum cu gărzile lor”.