Magnatul Gheorghe Bosînceanu: „Afacerile sunt ca o ruletă: pui bani pe culori şi numere şi vezi ce iese“

0
0
Gheorghe Bosînceanu
Gheorghe Bosînceanu

Proprietarul Şantierului Naval Constanţa şi al trustului maritim Histria rămâne pe locul doi în topul miliardarilor din Dobrogea, alături de soţia sa, Dumitriţa Bosînceanu. Averea lor este estimată la 170-175 de milioane de euro.

Gheorghe Bosînceanu (54 de ani) recunoaşte că a avut noroc în viaţă, însă adaugă că nu se ştie niciodată ce-ţi oferă ziua de mâine. „Stăm pe nisipuri mişcătoare în prezent. Nu se ştie niciodată ce-ţi oferă ziua de mâine. Cred că greul de abia acum începe“, spune Bosînceanu.

Afacerile sunt ca o ruletă: „Iniţial pui sume pe diferite culori şi numere şi vezi ce iese“, este de părere unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Constanţei.
Proprietarul SNC este foarte cumpătat când vine vorba de cheltuirea banului. Conduce un autoturism Audi de şase ani. „Este şi maşină de serviciu, cu care plimb şi delegaţiile externe, dar şi de protocol“, recunoaşte el. De cealaltă maşină nu s-a despărţit timp de 11 ani.

Amintiri din viaţa cazonă

Gheorghe Bosînceanu a vrut să urmeze Facultatea de Automobile Bucureşti. Mânca fizica şi matematica pe pâine. Însă viaţa lui a luat o altă turnură după ce a dat cu ochii de un anunţ publicat în ziarul „Zori Noi“, din Suceava, în care se spunea că Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa face înscrieri. Împreună cu alţi opt colegi a luat drumul Constanţei. Era în anul 1975. „Nu am fost niciodată un iubitor al educaţiei cazone şi al hainei militare“, mărturiseşte magnatul constănţean. Aşa se face că festivitatea de absolvire a institutului („la data de 20 august“) l-a prins în spatele plutonului, fără câţiva nasturi la haina militară, cu şireturile desfăcute şi cu o sticlă de Corăbioară în mână.
Nici nu se încheiaseră bine acordurile fanfarei, când directorul de personal de la Navrom a întrebat „Cine pleacă în voiaj?“. Bosînceanu a răspuns: „Eu!“ S-a îmbarcat pe cargoul Frăsinet, pe care a navigat timp de patru luni şi jumătate. Au urmat Alba Iulia, Bihor, Foişor, Bihor.
A primit botezul marinăresc în 1980, la Sumatra. „M-au bărbierit cu un brici de lemn şi m-au pus să citesc ce scria pe cele două feţe ale briciului: «Nu fi curvă!» şi „Nu mânca căcat!“. Sunt vorbe valabile în orice meserie, nu numai în marinărie“, povesteşte Bosînceanu.

Cum s-a încheiat aventura pe mare

În 1988, aventura pe mare a comandantului de cursă lungă Bosînceanu s-a încheiat după ce i s-a ridicat avizul de ambarcare. A fost numit responsabil de grup tancuri. „Am descoperit că la uscat activitatea presupune mai multă implicare, că experienţa de pe mare te ajută în munca cu oamenii, însă dacă nu eram lăsat la uscat cred că aş fi navigat şi astăzi“, este nostalgic Bosînceanu.

Constanţa


Ultimele știri
Cele mai citite