Judeţul Constanţa, corigent la educaţie. Grija primăriilor pentru şcoli, măsurată de Asociaţia Elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi a anului şcolar 2015-2016, Asociaţia Elevilor din Constanţa a lansat un index al accesului la educaţie, aşa cum este redat de datele publice ale primăriilor din judeţul Constanţa.

Practic, elevii au contorizat felul în care administraţia locală, care are în grijă unităţile de învăţământ şcolar şi preşcolar, a facilitat în anul şcolar trecut frecventarea cursurilor de către populaţia şcolară arondată.

Bursele şcolare, decontarea transportului, rampele de acces pentru elevii cu dizabilităţi, siguranţa elevilor, existenţa bibliotecilor, cantinelor sau a internatelor sunt criterii pe baza cărora s-au acordat punctaje.

Cercetarea, efectuată de AEC în decursul primei decade a lunii septembrie, relevă că localitatea care acordă cea mai mare atenţie educaţiei este comuna Mihai Viteazu (punctaj 9), urmată de Peştera, Ostrov, Ciocârlia şi oraşul Eforie.

Constanţa este pe locul 17, cu punctaj 6. La coada clasamentului se situează 8 localităţi care nu au afişate datele publice pe siteurile proprii, aşa cum sunt obligate. Unele nu au siteuri deloc, iar cele mai multe au refuzat să răspundă studiului realizat online şi telefonic.

„Media generală a judeţului Constanţa este de doar 4,95, ceea ce arată probleme semnificative în asigurarea condiţiilor necesare pentru oferirea accesului la educaţie de calitate. Vorbind ca la şcoală, judeţul este corigent în domeniul asigurării accesului la educaţie al elevilor“, a arătat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa. În judeţul Constanţa există 3 municipii, 9 oraşe şi 58 comune.

Ideea indexului şcolar-administrativ

Indexul a fost dezvoltat la iniţiativa Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în urma unor discuţii extinse cu reprezentanţii din sistemul de învăţământ, experţi în educaţie şi alţi actori interesaţi.

„Scopul acestui index este măsurarea modului în care comunităţile locale din judeţul Constanţa îşi îndeplinesc obligaţiile legale cu privire la facilitarea accesului la educaţie de calitate pentru populaţia de vârstă şcolară. Totodată, în conformitate cu misiunea generală a Asociaţiei Elevilor din Constanţa, prin intermediul indexului urmărim să arătăm problemele legate de facilitarea accesului la educaţie al elevilor şi să milităm pentru remedierea acestora“, a precizat Constantin-Alexandru Manda, autor al indexului în colaborare cu Marius Ghincea, preşedintele Asociaţiei Tinerii Europeni pentru România şi student al Universităţii din Bucureşti. Membrii AEC care au participat la culegerea datelor sunt Cristian-George Fărăuanu, Andrei-Eduard Burghelia, Geanina-Maria Bostan şi Mihnea-Ionuţ Călugăru.

„În condiţiile în care în judeţul Constanţa promovabilitatea la prima sesiune a examenului de bacalaureat 2015 este de doar 56,56%, fiind cu 11,4% sub media naţională de 83,42%, acordarea burselor şcolare reprezintă unul dintre instrumentele de bază prin care statul stimulează şi oferă sprijin material elevilor. Acest fapt are consecinţe importante pentru rata de promovabilitate a examenelor de final de studiu, dovadă fiind judeţele care oferă toate tipurile de burse, cum ar fi Cluj, Brăila sau Iaşi, au avut în ultimele două sesiuni ale examenelor naţionale rate de promovabilitate peste media naţională“, a demonstrat Marius Ghincea.

Elevii au relatat că investiţiile materiale în şcoli, sub diferite forme, a fost singurul indicator la care majoritatea comunităţilor locale au răspuns pozitiv întrebărilor. „Doar 2,85% dintre comunităţile locale din judeţul Constanţa au comunicat că nu au bugetat şi nici nu au asigurat investiţii în baza materială a şcolilor din subordine (Cogealac şi Castelu), iar în cazul a 8 comunităţi locale, reprezentând 11,42%, nu au putut fi obţinute date suficiente“, au precizat ei.

Întregul material realizat de Asociaţia Elevilor din Constanţa poate fi consultat în amănunt pe site-ul asociatiaelevilor.ro.

„Aş vrea să le transmit un mesaj elevilor acum, la începerea noului an şcolar. Să fie curajoşi şi să se implice în viaţa comunităţii! Să nu se mai lase manipulaţi de diverse canale de comunicare şi să aibă gândire critică!“, a afirmat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

De la înfiinţare, structura elevilor a repurtat o serie de reuşite, printre care se obţinerea unor dreturi refuzate elevilor, în special celor din Constanţa: decontarea a 50% din transportul în comun al elevilor din Constanţa, locul în consiliul de administraţie a şcolilor, asigurarea burselor şcolare.

Vă mai recomandăm

Elevii constănţeni vor primi burse. Edilii au decis alocarea bugetului pentru anul şcolar 2015-2016

Asociaţia Elevilor din Constanţa se ia din nou la trântă cu autorităţile. Motivul: naveta şi bursele neplătite. „Regula la Constanţa este nerespectarea legii“

Elevii din Constanţa cer decalarea anului şcolar 2015-2016. „Odată cu venirea verii, interesul pentru ore scade“

Elevii majori vor fi în conducerea şcolilor. Legea propusă de liceenii din Constanţa a fost adoptată de Parlament

Ce vor elevii din România, semnatari ai petiţiei: „La şcoală ar trebui să ne înveţe să gândim, nu să tocim. Dar este mai uşor să conduci oameni proşti“

Radu Mazăre, înfrânt de elevi. O lecţie în 11 paşi dată de juniorii democraţiei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite