De 3 X şantaj la Mircea Băsescu. Şi fiul lui Bercea Mondial a fost inculpat de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumetri: Bercea Mondial şi Mircea Băsescu FOTO Arhivă Adevărul
Cumetri: Bercea Mondial şi Mircea Băsescu FOTO Arhivă Adevărul

Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, a fost inculpat de DNA cu trei infracţiuni de şantaj în cazul lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de şantaj, faţă de Florin Anghel (fiul lui Bercea Mondial). Acesta se află în penitenciar, executând o pedeapsă dispusă într-o altă cauză.

La data de 31 mai 2014, într-o discuţie telefonică purtată din Penitenciarul Colibaşi cu persoana vătămată Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, Florin Anghel i-a cerut să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte că nu există fapta de şantaj pentru care cumnatul său Marius Constantin este arestat, iar sora sa Izaura Anghel este urmărită penal fiind lăsată în libertate pentru că este însărcinată.

Florin Anghel voia ca Marius Constantin să fie pus în libertate, prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa. Marius Constantin se află în acest moment în stare de arest preventiv pentru şantaj, în stare de recidivă.

Florin Anghel a ameninţat că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromiţătoare pentru Mircea Băsescu şi pentru familia sa, privind implicarea în infracţiuni de corupţie.

Anterior, la data de 1 noiembrie 2013, Florin Anghel a exercitat ameninţări asupra aceluiaşi Mircea Băsescu, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 euro. La data de 26 martie 2014, Anghel a exercitat ameninţări asupra unei alte persoane vătămate, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să îşi transfere averea în proprietatea sa

Vă mai recomandăm

Mircea Băsescu a fost audiat la DNA Constanţa

Intermediarul dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu a mărturisit că şi-a oprit banii pentru sine

VIDEO UPDATE Mircea Băsescu, despre flagrant: „A fost un moment neplăcut. Acum mă aştept la orice“. Şantajistul a fost arestat

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite