Intermediarul dintre familia lui Bercea Mondial şi Mircea Băsescu a mărturisit că şi-a oprit banii pentru sine
0Circuitul şpăgii care trebuia să ajungă la Mircea Băsescu, pentru eliberarea lui Bercea Mondial, s-a oprit la intermediarul Marian Adrian Căpăţână. Acesta a recunoscut că şi-a păstrat banii pentru sine.
Judecătorul de la Tribunalul Constanţa care l-a arestat pe Marius Constantin - ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - a arătat circuitul şpăgii care trebuia să ajungă la Mircea Băsescu. Conform Mediafax, în motivarea deciziei de arestare este descrisă împrejurarea în care fratele preşedintelui Traian Băsescu a ajuns să fie şantajat.
În 2010, Mircea Băsescu şi soţia sa Doina acceptau să o boteze pe fetiţa Izaurei Anghel, fiica lui Bercea Mondial (Sandu Anghel pe numele real), care este măritată cu Marius Constantin. Botezul a avut loc la Catedrala marinarilor din Constanţa, micuţa a primit numele Doiniţa Renata, iar petrecerea a fost găzduită de restaurantul El Stefanino din Eforie Nord.
Marian Adrian Căpăţână este cel despre care se spune că a făcut cunoştinţă celor două familii, Băsescu şi Anghel. Tot el a fost cel care a luat mari sume de bani de la familia lui Bercea, pentru eliberarea acestuia. Căptăţână trebuie să intervină la Mircea Băsescu, în care se puneau toate speranţele pentru ca Bercea Mondial să fie scos din puşcărie.
În anul 2013, familia Anghel şi-a pierdut răbdarea în lipsa unui rezultat şi a început să facă presiuni asupra fratelui preşedintelui. Acesta era ameninţat că va fi expus în presă, cu toată familia sa, iar lumea va afla despre faptele de care rudele lui Bercea îi acuzau. Discuţiile dintre fiul lui Bercea, Florin Anghel şi Mircea Băsescu, au fost înregistrate, iar transcrierile convorbirilor, aşa cum au fost înregistrate de Mircea Băsescu cu telefonul mobil, se află la dosar.
Într-o întâlnire comună, la care au participat atât Mircea Băsescu, cât şi Marian Căpăţână, rudele lui Bercea Mondial au cerut restituirea banilor. Întâlnirea a fost monitorizată de lucrătorii de Poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Constanţa, iar discuţiile au fost înregistrate în mediul ambiental.
„Din cuprinsul acestei discuţii rezultă unele indicii privind primirea de către Marian Adrian Căpăţână a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obţine eliberarea numitului Sandu Anghel. Cu toate acestea, Marian Adrian Căpăţână a folosit banii respectivi în interes personal, investindu-i într-una din societăţile sale. Din acest motiv, Florin Anghel şi Anghel Fănica au exercitat multiple ameninţări cu moartea asupra lui şi i-au cerut să îşi treacă toate bunurile pe numele lor“, se arată în motivarea judecătorului, citată de Mediafax.
Ulterior, Florin Anghel a fost condamnat şi el la închisoare, iar ameninţările care erau exercitate şi asupra lui Mircea Băsescu s-au mai temperat.
La 25 mai, familia lui Bercea Mondial a început să-şi revendice din nou banii daţi pentru eliberarea acestuia. Însărcinată în luna a şaptea, Izaura Anghel a mers împreună cu soţul ei Marius Constantin, întâi acasă la Mircea Băsescu, apoi la firma acestuia din zona liberă Agigea a Portului Constanţa, cerându-i suma de 280.000 euro. Fiica şi ginerele lui Bercea l-au anunţat pe fratele preşedintelui Traian Băsescu că vor veni în ziua de 30 mai pentru a-şi primi banii.
Amânarea cerută de Mircea Băsescu n-a fost acceptată. Acesta a sunat-o pe Izaura la 29 mai, propunându-i să se întâlnească la 6 iunie, dar ea n-a fost de acord. Data stabilită a rămas 30 mai. Totuşi, în câteva ore, Izaura se răzgândea. Mircea Băsescu era sunat şi anunţat că întâlnirea va avea loc chiar mai devreme decât data stabilită. Izaura şi Marius Constantin voiau urgent cel puţin o tranşă de 10.000 euro din bani în acea zi, altfel „toată ţara va afla“ despre fratele preşedintelui.
În după-amiaza zilei de 29 mai, Izaura Anghel, Ion Anghel Grinică (fratele ei minor) şi Marius Constantin au mers acasă la Mircea Băsescu. Cei patru s-au deplasat la sediul firmei fratelui preşedintelui. Aici, în biroul acestuia, spiritele s-au încins. Pe înregistrarea video se aud din nou ameninţările familiei Anghel cu dezvăluirile din presă. Nemulţumiţi de suma de 10.000 euro, pe care într-un final au acceptat-o, cei trei au anunţat că revin în câteva zile să primească restul de 270.000 euro. La ieşirea din birou, fiica, fiul cel mic şi ginerele lui Bercea Mondial au fost prinşi în flagrant cu banii asupra lor.
„Inculpatul şi soţia sa au călătorit distanţe apreciabile şi au vizitat-o pe persoana vătămată atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă. De altfel, practica inculpaţilor era de a veni neanunţaţi la locuinţa persoanei vătămate pentru a nu-i permite acesteia să ia măsuri pentru a-i evita ori pentru a anunţa organele de urmărire penală“, se arată în motivare.
Bercea Mondial este încarcerat pentru tentativă la omor calificat. Soţia Fănica şi fii săi Florin şi Laurenţiu sunt de asemenea în închisoare. Ginerele Marius Constantin era eliberat din penitenciar de 7 luni, după executarea parţială a unei condamnări pentru violenţă şi complicitate la tâlhărie. El a fost arestat din nou, pentru şantaj, pentru 30 zile, de Tribunalul Constanţa.
Vă mai recomandăm