Cum ajunge un om obişnuit să fie declarat sfânt. Criterii de recunoaştere a sfinţeniei
0Arsenie Boca, Ilie Lăcătuşu sau Sfinţii Închisorilor sunt numai câteva exemple de „sfinţi” care se bucură de mare evlavie în rândul credincioşilor, dar care nu sunt recunoscuţi ca atare de Biserică.
De nenumărate ori, credincioşii au tendinţa de a numi „sfinţi” persoane care nu au primit această recunoaştere din partea Bisericii Ortodoxe. Pentru a fi declarat „sfânt”, un om trebuie să treacă prin mai multe etape de cercetare şi evaluare din partea preoţilor.
„Prin canonizare, în Biserica Ortodoxă se înţelege înscrierea sau aşezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinţilor că o formă de recunoaştere a sfinţeniei unei persoane de către autoritatea bisericească”, scrie Veaceslav Goreanu, citat de crestinortodox.ro.
Înainte de această înscriere în catalogul sfinţilor, persoană respectivă trece printr-o cercetare amănunţită a vieţii, a învăţăturii, a minunilor şi a moaştelor (dacă sunt descoperite), făcută de Biserică, sub supravegherea episcopului.
Sursă citată spune că, în timp, Biserica a fixat mai multe criterii pentru evaluarea acestor persoane: moartea martirică, mucenicia, adică suferinţa pentru Hristos, sfârşirea prin moarte pentru credinţă. Aceasta a fost socotită şi a rămas semnul şi dovadă de netăgăduit, cea mai sigură a sfinţeniei.
Alte semne ale sfinţeniei:
- mărturisirea neînfricată a dreptei credinţe în faţă oricărei ameninţări
- viaţă sfântă, viaţa fără prihană, însoţită de faptele milei trupeşti şi ale milei sufleteşti, cea mai înaltă trăire morală şi religioasă.
- darul facerii de minuni din această viaţă sau după moarte, săvârşirea minunilor fiind socotită ca al patrulea semn al sfinţeniei
- lupta pentru apărarea dreptei credinţe
Teologul Veaceslav Goreanu aminteşte actele formale-generale premergătoare canonizării:
- Instituirea de către întâistătătorul sau de Sinodul unei Biserici autocefale a comisiei de studii şi investigaţii pentru cercetarea şi constatarea existenţei condiţiilor de fond.
- întocmirea şi prezentarea în Sfântul Sinod a raportului Comisiei de studii şi investigaţii.
- Aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii autocefale respective a raportului Comisiei de studii şi investigaţii.
- Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii autocefale respective de a se proceda la canonizarea solemnă.
- întocmirea vieţii şi a slujbei sau canonului sfântului şi aprobarea lor de către Sfântul Sinod
- înfăţişarea icoanei sfântului şi aprobarea ei de către Sfântul Sinod
- Fixarea de către Sfântul Sinod a tipicului de observat la săvârşirea solemnă a canonizarii, precum şi a zilei în care se va savarsi acest act.
- întocmirea de către Sfântul Sinod a unui act sinodal scris, care va cuprinde: motivarea canonizarii, hotărârea sinodului prin care se face însăşi trecerea în rândul sfinţilor, adică în catalogul sau canonul sfinţilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau local, fixarea zilei de sărbătorire a sfântului, trecerea lui în calendarul bisericesc (sinaxar) şi a slujbei lui în cărţile de ritual, şi, în fine, orânduirea că anumite biserici să aibă de acum înainte hramul sfântului respectiv.
Urmează momentul canonizării solemne care constă în aducerea moaştelor acelui sfânt, ungerea cu mir şi aşezarea lor în raclă. Se oficiază un ultimul parastas al acestei persoane. În cadrul unei Liturghii solemne, episcopii unei Biserici vor face canonizarea solemnă a sfântului respectiv prin citirea Actului de Caonizare întocmit de Sinodul Bisericii.
Ultima etapă în recunoaşterea oficială a sfinţeniei unei persoane constă în publicarea actului de canonizare, transmiterea către celelalte Biserici Ortodoxe a acestui act, publicarea vieţii sfântului, înscrierea sărbătorii în calendar şi răspândirea icoanei cu persoană decalarată sfânt.
Pe aceeaşi temă:
De ce începe Anul Nou bisericesc pe 1 septembrie. Evenimente importante legate de această dată
Se încarcă comentariile...
