Rugăciuni mai puţin cunoscute de credincioşi. Ce trebuie să rostească un preot care este „ispitit în vis”
0Molitfelnicul este una dintre cele mai folosite cărţi de cult de către preoţii ortodocşi. În ea se găsesc rânduielile diferitelor taine sau rugăciuni pe care Biserica le pune la îndemâna credincioşilor. Însă multe din aceste rugăciuni sunt puţin cunoscute.
Conform Patriarhului Daniel, citat de basilica.ro, „Molitfelnicul cuprinde în principal rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine, a ierurgiilor, a altor slujbe şi rugăciuni de sfinţire a vieţii omului credincios şi a lucrărilor sale, de binecuvântare şi sfinţire a firii înconjurătoare, a lăcaşurilor şi obiectelor de cult, a unor momente deosebite din viaţa comunităţilor creştine, de izbăvire a omului şi a naturii de puterea şi lucrarea duhurilor rele.”
Astfel, pe lângă rugăciunile cunoscute şi utilizate de credincioşi, în această carte se regăsesc rugăciuni la care se apelează mai rar sau chiar deloc în momentul de faţă.
Printre acestea se numără şi „Rânduiala sfinţirii, la cerere, a steagului unei grupări de meseriaşi”, în acest caz preotul stropeşte steagul cu aghiasmă mare, zicând: „Se binecuvintează şi se sfinţeşte steagul grupării meseriaşilor din (numele oraşului sau al satului) prin stropirea cu această apă sfinţită, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Şi l înmânează celui mai mare sau purtătorului, zicându i: Încredinţându vă steagul acesta, care este sfinţit cu cerească binecuvântare, doresc ca membrii grupării (numele oraşului sau ai satului) pururea să l cinstească prin dragoste şi unire unul cu altul, prin muncă şi bună chivernisire şi prin ajutorarea aproapelui, spre slava lui Dumnezeu, spre a lor bunăstare şi spre cinstea ţării noastre.”
„Rânduiala slujbei preotului ce se ispiteşte în vis” – În acest caz, preotul trebuie să spună o serie de rugăciuni prin care cere ajutorul şi iertarea lui Dumnezeu. „Însuţi, Făcătorule de bine Doamne, şi pe mine pătimaşul şi iubitorul de păcat, care m am spurcat cu nălucirea din vis, curăţeşte mă de toată spurcăciunea trupului şi a sufletului; şi nu mi socoti mie aceasta ca păcat, sau de m am spurcat în vis din pizma urătorului de bine şi a diavolului celui fără chip, sau din nebăgare de seamă şi din neînfrânarea de la cele vătămătoare, sau din obiceiul cel rău, sau prin tirania nesaţiului. Şi mă întăreşte de acum asupra neruşinării şi tulburării lui, cu harul Tău cel atotputernic, şi mai presus de feluritele lui uneltiri mă fereşte, păzindu mi sfeşnicul întregii mele înţelepciuni nestins până în sfârşit”, este una dintre rugăciunile pe care le va rosti slujitorul Domnului ce a fost „ispitit”.
Alte rugăciuni:
- Binecuvântării corabiei celei noi şi a luntrei
- Rugăciune la izbăvirea de cutremur
- Rugăciune ce se face când s-a întâmplat să cadă de curând ceva spurcat sau necurat în vasul cu vin, cu untdelemn, cu miere, sau cu altceva
- Rugăciune la binecuvântarea cărnurilor
- Rugăciune pentru casa ce este supărată de duhuri rele
- Rugăciuni pentru copiii ce nu pot lesne învăţa
- Rânduiala la înfierea de copii
- Rugăciune la sfinţirea vasului cel spurcat
Pe aceeaşi temă: