Constanţa: Litoral 2009 / Dă-te cu „zmeul apelor“ la Mamaia! | adevarul.ro

Constanţa: Litoral 2009 / Dă-te cu „zmeul apelor“ la Mamaia!

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Constanţa: Litoral 2009 / Dă-te cu „zmeul apelor“ la Mamaia!
Constanţa: Litoral 2009 / Dă-te cu „zmeul apelor“ la Mamaia!

Un curs complet de kiteboard costă aproape 1.200 de lei şi durează în funcţie de cât de repede înveţi. Turiştii dornici de senzaţii noi se pot avânta pe mare cu zmeul, dar au nevoie neapărat de vânt prielnic.

Marea Neagră este potrivită pentru mai multe sporturi, iar cei pasionaţi de cele extreme au găsit un nou hobby, kitingul. La capătul staţiunii Mamaia, spre Năvodari, în zona „La Butoaie“, plaja îi aşteaptă.

Când valurile nu sunt mari şi nu se poate face surfing, iar afară este vânt, este momentul cel mai bun pentru kiteri. Totuşi, instructorii îşi selectează atent practicanţii pentru că este un sport destul de periculos. „Eliberăm un card cu un anumit nivel de pregătire pentru ca cel care se prezintă cu el să ştie de unde să înceapă“, spune instructorul Vlad Nilă, venit din Braşov să înveţe turiştii acest sport.

Practicanţii trebuie să aibă peste 50 de kilograme

Kiteboard-ul este un sport extrem, practicat de tot mai multe persoane de toate vârstele. Există totuşi o condiţie. Practicantul trebuie să aibă mai mult de 50 de kilograme pentru a putea încerca acest sport.

Cursurile sunt structurate pe module, care în total ajung la 1.180 de lei. Pe timpul antrenamentelor, echipamentul este asigurat de şcoala de kiteboard. Cursurile încep pe mal, iar apoi marea devine adevărata provocare. Chiar dacă tot mai mulţi încep să înveţe kiteboard, unii prind mai greu mişcările dibace. „Cine vrea să încerce, reuşeşte. Unii sunt mai motrici şi prind repede mişcările, alţii mai greu, dar în final totul este în regulă“, ne explică instructorul.

Zbori şi la 10 metri înălţime

Pare simplu când vezi zmeul care flutură în aer, dar, practic, trebuie să stăpâneşti bine fiecare mişcare, iar antrenamentul serios înseamnă şi asumarea unor pericole. „ Zmeele se aleg în funcţie de vânt. Când este mai puternic se alege unul mai mic, iar când e mai slab, unul mai mare. Te poţi trezi într-un copac dacă vântul este foarte puternic, pentru că poţi ajunge la peste zece metri înălţime. Pot fi turbulenţe şi de asta trebuie respectate nişte reguli“, mai spune instructorul.

Kiteboard-ul câştigă tot mai mulţi adepţi

Instructorul spune că, de la vară la vară, acest sport are tot mai mulţi adepţi. „Sunt şi turişti, dar şi mulţi constănţeni care vor să înveţe. Nu suntem atâţia instructori câţi elevi sunt“, declară Vlad Nilă.

Cei care nu se încumetă să se avânte în larg cu zmeul pot încerca un caiac, pentru care plătesc 20 de lei pentru o oră de plimbare.


Top articole

Partenerii noștri