Constanta: „Jurnalul national”: Reverenţă pentru Marius Tucă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constanta: „Jurnalul national”: Reverenţă pentru Marius Tucă
Constanta: „Jurnalul national”: Reverenţă pentru Marius Tucă

Cotidianul “Jurnalul naţional”, al cărei director este Marius Tucă, a luat atitudine în mai multe rânduri împotriva celor care merg cu maşinile pe plajă. Mai mult, la începutul săptămânii, postul de televiziune Antena 3, care are acţionariat comun cu publicaţia „Jurnalul naţional”, difuza o ştire în care critica atitudinea şmecherilor pe litoral.

Cotidianul “Jurnalul naţional” publica, într-un articol din data de 29 mai 2009, un articol în care descria festivalul organizat de publicaţie drept “cel mai ecologic festival românesc de muzică”.

Într-un alt articol, publicat de acelaşi cotidian în data 30 aprilie 2009, autorul critica atitudinea celor care au schimbat “vechiul sat într-o staţiune modernă”: “Anii au trecut şi încet-încet domnii de la oraş au adus cu ei alţi domni şi apoi alţii, şi alţii. Bărbaţi cu părul răsucit de sarea mării şi întărit de praf, domnişoare cu tulpane, înfăşurate în pânze înflorate şi străvezii, îşi ancorau corturile în nisipul plajei. Tălpile goale au bătut pământul şi au trasat un drum prăfuit pe lângă plajă. Apoi, maşinile care aduceau tot mai mulţi domni de pe la oraş au preluat această sarcină, vălătucind praful alb şi aşternându-l pe fiecare foaie de cort, pe fiecare faţă şi pe fiecare fir de păr”.

„Jurnalul naţional”: Marius Tucă promovează lucruri adevarate

Într-un alt articol publicat lunea trecută de „Jurnalul naţional”, autorul îl ridica în slăvi pe Marius Tucă. “Încăpăţânarea lui Marius Tucă de a promova lucruri adevărate într-o era a prefabricatelor din plastic - carte sau muzică, în ediţii de colecţie - şi încrâncenarea în cel mai bun sens al cuvântului de a face în continuare acest festival de folk în ciuda condiţiilor «de criză» din 2009 merită o elegantă reverenţă din partea noastră, a celor dăruiţi cu talent şi har pentru care se strânge lumea pe plaja de la Vama Veche”, scria, într-un articol din data de 27 iulie 2009, “Jurnalul naţional”.

Şi Antena 3 critică şmecherii care intră cu maşinile pe plajă

Şi postul de televiziune Antena 3, care are acţionariat comun cu publicaţia „Jurnalul naţional”, critica atitudinea şmecherilor pe litoral, într-o ştire publicată marţi dimineaţa pe site-ul său de ştiri, www.antena3.ro. „Plaja este un loc destinat persoanelor care doresc să se bucure de razele soarelui, de o baie răcoritoare, dar şi... maşinilor”, se spunea în ştirea postului Antena 3.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite