Constanţa: A murit în autobuzul care îl ducea acasă
0Un angajat de la Midia Năvodari a murit subit, după terminarea programului de muncă. Bărbatului i s-a făcut rău brusc şi a căzut ca secerat.
Cazul angajatului a intrat în atenţia Poliţiei şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa. Din primele informaţii, angajatul se numeşte Ion Italion şi avea 56 de ani. În jurul orei 18.30, bărbatul se îndrepta spre mijlocul de transport care îl ducea spre casă. Martorii au povestit că bărbatului i s-a făcut rău brusc şi a căzut la pământ.
„Angajatul s-a simţit rău brusc, cel mai probabil a suferit o comoţie cerebrală. Necropsia va stabili cu exactitate. Am deschis o anchetă şi vom afla ce s-a întâmplat la Năvodari“, a declarat Marian Becheanu, inspector ITM.
