Codul prin care Regele Mihai a anunţat telefonic lovitura de palat de la 23 August 1944. Mareşalul Ion Antonescu trebuia arestat pentru că-i era fidel lui Hitler
0Regele Mihai era conştient că este supravegheat non-stop de regimul instaurat de mareşalul Ion Antonescu, care comanda Armata Română, aşa că stabilise un cod prin care să comunice cu regina-mamă Elena. Cei doi ştiau că Eugen Cristescu, şeful Siguranţei statului, era aliatul lui Antonescu, deci trebuia să fie prevăzători.
La 20 august 1944, ruşii care ne erau inamici atacaseră pe neaşteptate graniţa de nord a României, ameninţând să facă prăpăd în Moldova, în rândul populaţiei civile. Armata Română, aliată cu Germania hitleristă, suferise deja grele înfrângeri, iar Rusia se răzbuna pentru că Axa pătrunsese pe teritoriul ei.
Prima atacată era România, aflată atât de aproape de marea putere care avea ca aliaţi Anglia, SUA, China. Ocuparea cu forţa a României ca inamic ar fi fost devastatoare, de aceea întoarcerea armelor de partea Aliaţilor era imperios necesară.
Regele Mihai se afla cu regina-mamă Elena la Castelul Foişor din Sinaia când a primit vestea atacului de la 20 august 1944. Suveranul a plecat intempestiv la Bucureşti hotărât să acţioneze pentru răsturnarea regimului Antonescu, fidel lui Hitler. Mihai a promis mamei sale că o va anunţa cum decurg planurile de înlăturare a mareşalului, care nu voia în ruptul capului să renunţe la parteneriatul cu Adolf Hitler, pe motiv că i-a dat cuvântul că va lupta alături de Germania contra Rusiei.
Timp de 3 zile, regina-mamă Elena n-a ştiut nimic despre ce se întâmplă cu fiul ei. Când în sfârşit, Mihai a sunat-o de la Bucureşti, i-a dat o veste neaşteptată: din tonul lui se înţelegea că momentul hotărâtor este foarte aproape. Ca să obţină mai multe lămuriri de la el, Elena a vorbi cifrat, aşa cum conveniseră înainte de a se despărţi. Ştiau că Eugen Cristescu, şeful Siguranţei Statului, îi este aliat lui Ion Antonescu, iar telefoanele le erau ascultate.
Regele Mihai a lăsat să se înţeleagă, vorbind codificat, că e pe punctul de a acţiona chiar în acea zi. „Cred că o să mă spăl pe cap după ce iau prânzul“, i-a zis regina-mamă vrând să ştie când trebuie să se pregătească de a-i fi alături. Conform consemnului, el i-a răspuns: „Nu, spală-te mâine. Poate e nevoie să vii aici la cină în seara asta. Te mai sun eu“.
Relatarea de culise este cuprinsă în cartea lui Arthur Gould Lee, „Regina-mamă Elena a României“ (Editura Humanitas, 2005). Ce a urmat la Bucureşti a schimbat cursul istoriei României, ameninţată la acel moment de distrugere.
Cele 12 cuvinte prin care Regele Mihai a ordonat arestarea lui Ion Antonescu
Episodul arestării mareşalului Ion Antonescu a fost descris de însuşi Regele Mihai, care a vorbit despre planurile grupului care-l susţinea pe suveran, despre ipotezele luate în calcul, dar şi despre opoziţia întâmpinată, care era să schimbe totul. Deşi stabilise totul până-n cele mai mici detalii cu colaboratorii săi (printre care se numărau liderii politici Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Titel Petrescu, Lucreţiu Pătrăşcanu), Regele Mihai s-a trezit în ziua decisivă din august 1944 doar cu câţiva demnitari şi aghiotanţi care să-l susţină în confruntarea cu mareşalul Antonescu.
„Am căutat să dau de membrii grupului nostru, dar n-a fost găsit niciunul: plecaseră toţi în diferite locuri - n-a fost chip să dau de vreunul. Toţi fuseseră la curent cu ultima decizie şi ar fi trebuit să fie în alertă. În sfârşit, aici ar fi multe lucruri de spus. Au fost găsiţi abia seara, târziu. Nu vreau să dau altă semnificaţie absenţei lor, cred că şi ei ar fi trebuit să ţină seama de consemnul alertei“, s-a rezumat să zică Regele Mihai în interviul acordat în februarie 1992 publicistului Mircea Ciobanu, care a publicat apoi „Convorbiri cu Regele Mihai I al României“ la Editura Humanitas.
Convocarea celor doi Antoneşti - mareşalul Ion Antonescu şi ministrul de Externe Mihai Antonescu - fusese stabilită pentru ziua de 26 august 1944, dar planul fusese devansat de decizia intempestivă a mareşalului de a pleca pe front la 24 august. Astfel că trebuia acţionat de îndată. Antoneştii au fost chemaţi la Palat la ora 16 a zilei de 23 august 1944, pentru a discuta cu regele situaţia de pe front care devenea total nefavorabilă României, aliată cu Germania hitleristă. Cum Rusia ameninţa să nimicească trupele române (se întâmplase deja în bătălia de la Stalingrad) şi să atace populaţia civilă, obţinerea unui acord cu marea putere de la Răsărit şi cu aliaţii săi Anglia, SUA, China era stringentă. La 20 august 1944, graniţa de nord a României fusese atacată pe neaşteptate de ruşi.
La întâlnirea din 23 august 1944, mareşalul Antonescu şi-a păstrat poziţia intransigentă, spunând că nu rupe alianţa cu Axa şi nu poate pleca de la cârma ţării pe care s-o lase pe mâna „unui copil“. Regele Mihai avea la acea dată 23 ani neîmpliniţi. „Nu pot renunţa la cuvântul dat lui Hitler“, a fost argumentul suprem al mareşalului, care sosise cu întârziere şi care nu a renunţat cu niciun chip la ideea sa de a păstra alianţa cu naziştii.
„Nu luasem în calcul ipoteza unui refuz şi arestarea lui Antonescu. Dar după o oră de discuţii fără rezultat, am rostit: <Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut>. O frază-parolă“, dezvăluie Regele Mihai. Era semnalul prin care câţiva membri din garda regală, un căpitan şi trei subofiţeri, erau anunţaţi că trebuie să-l ridice pe mareşalul Ion Antonescu.
Când căpitanul Anton Dumitrescu l-a atins pe braţ pe mareşal, acesta a devenit rigid şi s-a întors către generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Militare, întrebându-l sec: „Ce înseamnă asta?“. Sănătescu a avut un moment de ezitare şi a dat să intervină, moment în care regele Mihai a părăsit salonul. Nu voia să fie de faţă la arestarea mareşalului. Cel care a salvat situaţia pentru grupul de iniţiativă al regelui a fost aghiotantul Emilian Ionescu, care privea scena de lângă uşă şi a strigat: „Executarea!“.
Când l-au condus pe mareşal spre încăperea de detenţie, membrii gardei regale au primit o ameninţare: „Mâine o să fiţi toţi executaţi“, a zis Antonescu scuipând în faţa ofiţerului. El a fost închis în camera-seif a lui Carol al II-lea, unde acesta îşi ţinuse colecţia de timbre, şi avea să fie executat la 1 iunie 1946, la Jilava.
„În ziua aceea de 23 august 1944 am simţit mâna lui Dumnezeu. Eram încordaţi, dar în acelaşi timp lucizi. Sunt momente grele ale vieţii când judecata ţi se limpezeşte în loc să se întunece, nu ştiu cum, parcă eşti alt om. Simţeam înfrigurare, nu teamă“, a mai relatat Regele Mihai despre cum a decurs acea zi de o însemnătate radicală pentru cursul istoriei poporului român.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
