Clădiri emblematice ale Constanţei, în paragină. Primăria vrea supraimpozitarea proprietarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Regal din Mamaia foto Călin Gavrilaş
Palatul Regal din Mamaia foto Călin Gavrilaş

Cândva, simboluri şi puncte de atracţie pentru vizitatorii Constanţei, multe clădiri vechi au ajuns astăzi o paragină. Proprietarii par dezinteresaţi, iar primăria încearcă să-i determine să investească în reabilitarea lor.

Pe 28 decembrie, consilierii locali ai municipiului Constanţa vor discuta supraimpozitarea cu până la 400% a proprietarilor unor clădiri istorice aflate în paragină.

Monumente de arhitectură, ridicate la finalul secolului XIX, începutul secolului XX, aceste clădiri nu au rezistat vremurilor şi oamenilor. Dacă în perioada comunistă li s-a schimbat destinaţia, după 1989 ele au revenit în mâinile unor persoane private care le-au abandonat, fără a realiza nicio investiţie.

Palatul Regal din Mamaia, Casa cu Lei, Cabarateul Britania şi Hotelul „d`Angleterre” sunt patru exemple de clădiri aflate într-un stadiu avansat de degradare, ai căror proprietari au intrat în atenţia Primăriei Constanţa.  

Palatul Regal, monument de nepăsare

Palatul Regal din Mamaia, construit între anii 1923-1924, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice (în 1992), cu denumirea „Club Castel“.

După Revoluţia din 1989, Palatul a intrat în proprietatea companiei de stat SC Mamaia SA. În anul 2003, SC Mamaia SA a vândut Palatul Reginei Maria unei firme, SC Light System SRL (cu 850.000 de lei), fără ca Ministerul Culturii să aibă drept de preemţiune. Un an mai târziu, terenul aferent monumentului, în suprafaţă de 1,5 hectare, a fost vândut de Primăria Constanţa aceluiaşi proprietar în schimbul unui preţ derizoriu: 23 euro/mp.


                                     Palatul Regal Mamaia - foto Sorin Belu

Imagine indisponibilă

Palatul Regal din Mamaia a ajuns astăzi o ruină, camerele regale sunt spaţii de depozitare, toaletele sunt distruse, acoperişul este degradat. În 2012, în urma unui incendiu puternic, mai bine de jumătate din clădire a fost distrusă.


                        Palatul Regal Mamaia - foto Sorin Belu

palatul regal mamaia FOTO Facebook/ Sorin Belu

Abia la sfârşitul anului 2018, Ministerul Culturii a făcut primul pas pentru recuperarea monumentului istoric, cerând anularea contractului de vânzare-cumpărare între SC Mamaia SA şi SC Light System SRL. De atunci, soarta monumentului istoric s-a mutat în sălile de judecată.

Casa cu Lei, clădirea admirată de Regele Carol I


O altă clădire ajunsă ruină, pe care primăria vrea să o supraimpoziteze, este Casa cu Lei. Ridicată în anul 1902 de un negustor armean, Dicran Emirzian, pe o străduţă din Centrul Istoric al Constanţei, casa poartă amprenta arhitectului Ioan Berindei (cel care a realizat planurile Palatului Culturii din Iaşi).

Construcţia are două etaje şi o mansardă şi a fost admirată chiar de Regele Carol I şi Regina Elisabeta, care vizitau des la Constanţa.

Imagine indisponibilă

                        Casa cu Lei Constanta foto Poliana Barabanciuc Căpitan

Casa cu Lei, denumire primită după cei patru lei sculptaţi pe coloanele clădirii, îmbină elemente de arhitectură din perioadele Clasicismului, Renaşterii şi Barocului.

În perioada comunistă, clădirea a fost mai întâi sediu administrativ, apoi, după restaurare, a devenit unul dintre cele mai luxoase restaurante ale Constanţei.

După 1989, moştenitorii fostului proprietar au intrat în proprietatea imobilului. Tot de atunci a început procesul de degradare a clădirii care a fost cumpărată de SC Vega Turism SA, firmă a cunoscutului om de afaceri Gabriel Comănescu. Nici acesta nu a reabilitat clădirea.

Cabarateul Britania şi Hotelul „d`Angleterre”

Clădirea în care a funcţionat Cabaretul Britania a fost construită în 1909, în stilul Art Nouveau. Iniţial, a fost hotel, restaurant şi cabaret, ulterior ea găzduind baroul de avocaţi, apoi, în perioada comunistă, a fost sediul Întreprinderii Miniera.

În anul 1923, când funcţiona aici Cabaretul Britania, presa constănţeană numea locul drept „Paradisul Constanţei, cel mai frumos şi elegant loc de varietăţi, singurul loc de distracţie intim, pur familiar" (ziarul Dacia).

După 1989 clădirea s-a degradat, fiind acum în proprietatea SC Consal Trade SRL.


                Interiorul Hotelului „d`Angleterre” - foto Diana Slav

Imagine indisponibilă

Hotelul „d`Angleterre” este situat pe aceeaşi stradă cu fostul Cabaret Britania, strada Nicolae Titulescu. Hotelul funcţiona încă din perioada anilor 1880 şi este locul unde a stat timp de 10 zile poetul Mihai Eminescu.

La începutul secolului XX, hotelul îşi schimbă denumirea în Hotel Regina, fiind un loc de întâlnire al intelectualilor Constanţei.

Hotelul Regina va fi rebotezat în Hotelul Intim, nume dat de comunişti.

Clădirea aflată acum în stare de degradare a ajuns, după 1989, în proprietatea firmei DGN-ROMAG SRL.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Decăderea Palatului Regal din Mamaia, ajuns WC public, în contrast cu bijuteria de la Balcic FOTO

Istoria de peste 100 de ani a Cazinoului din Constanţa va fi expusă în două camere tip muzeu de la subsolul clădirii





 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite