Cel mai modern spital din sud-estul României, „Ovidius Clinical Hospital“, inaugurat la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai modern spital privat din sud-estul României, Ovidius Clinical Hospital, va fi inaugurat în această săptămână la Constanţa.

„Ovidius Clinical Hospital“ (OCH) este o investiţie 100% românească, făcută de un nucleu de medici constănţeni care au dorit să ofere local alternativa unui act medical în condiţii de performanţă.

„Tot ce vedeţi aici este aparatură medicală din anul 2014. Vrem să infirmăm ideea înrădăcinată că «în provincie, cel mai bun medic este trenul de Bucureşti». Avem specialişti, iar acum avem şi aparatură cu care să putem face performanţă“, spune directorul spitalului, reputatul specialist chirurg Ion Aşchie.

Medicul are faima de a nu accepta atenţii de la pacienţi, iar aceasta va fi politica nescrisă a spitalului pe care îl va conduce. „Acest lucru este de la sine înţeles într-un spital privat. Diferenţa va consta în primul rând în atitudinea cu care vor fi trataţi pacienţii. Trauma de a fi bolnav este deja destul de mare, este poate mai important să fii îngrijit cu atenţie şi zâmbet pe buze, să ai condiţii civilizate şi confort, astfel încât pacientul să depăşească mai uşor perioada în care este vulnerabil“, arată unul dintre investitori, medicul primar Eugen Dumitru - preşedintele Societăţii Române de Endoscopie Digestivă.

Operaţie transmisă live

Spitalul este situat la ieşirea din Constanţa, spre Ovidiu, pe DN2A. „N-am mai vrut spital construit între blocuri şi case. Totul a pornit doar cu o idee, de la o speranţă. Ne ştiam între noi, colegii - unii din facultate, alţii din spital. Fiecare am visat la un loc în care să lucrăm aşa cum ne-am dorit încă de pe băncile şcolii. Investiţia a fost făcută pe cont propriu de nouă medici, din credite făcute la Banca Transilvania pe termen lung“, spune chirurgul Răzvan Popescu.

După aproape un an de lucrări, s-a ridicat spitalul Ovidius: cu recepţie de hotel de patru stele, saloane utilate ultramodern, cu saloane de 1-2-3 paturi cu telecomandă, unde pacienţii pot cere ajutorul asistentelor printr-un sistem de alertare fixat la capătâi. Fiecare pacient va avea un card de memorie, în care medicul curant înregistrează toate informaţiile, tratamentul şi procedurile medicale.

Saloanele chirurgicale de ultimă generaţie sunt dotate cu camere de luat vederi, iar operaţia se transmite live prin intermediul unor monitoare. Intervenţia chirurgicală poate fi urmărită prin circuit închis din încăperi de studiu sau la faţa locului, dincolo de un perete de sticlă al sălii de operaţie.

Ce afecţiuni pot fi tratate la noul spital

Principala specializare a spitalului este chirurgia, dar aici pot fi tratate şi alte afecţiuni care necesită specialişti în gastroenterologie, ortopedie, balneofizioterapie, urologie, ginecologie, cardiologie, reumatologie, oncologie, diabet, neurologie, imagistică şi terapie intensivă. La clinică vor fi invitaţi şi specialişti din Bucureşti şi alte centre medicale din ţară, care să efectueze intervenţii chirurgicale la cerere.

Unitatea are farmacie proprie, program permanent de gărzi, dispune de 52 de paturi, iar un punct forte îl reprezintă bazinul medical pentru recuperare, dotată cu camere de luat imagini subacvatice şi bicicletă subacvatică, în care apa curativă este dirijată prin curenţi.

Spitalul va încheia contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa pentru ca pacienţii asiguraţi să poată beneficia de o reducere a tarifelor. De notat că la Ovidius Clinical Hospital vor activa medici cu experienţă de la fostul spital de ortopedie din Eforie Sud, închis de autorităţile locale.

Tarife

O zi de spitalizare costă aproximativ 400 lei, în care pacientul beneficiază de cazare, consult şi tratament. Intervenţia chirurgicală este plătită separat: o rezectare de hemoroizi sau varice costă 450 de lei, tratarea unui abces sau flegmon 1.500 de lei, o colecistectomie (eliminarea veziculei biliare) - 4.000 de lei. În cazul unei amputări de rect, preţul intervenţiei chirurgicale poate ajunge la 6.000 de lei. Acelaşi tarif se aplică în cazul unei operaţii de tratare a obezităţii.

Cum ajungeţi la spital

„Ovidius Clinical Hospital“ este situat pe Drumul Naţional 2A, între Ovidiu şi Constanţa. Accesul se poate face uşor atât pentru pacienţii din ambele oraşe, cât şi pentru cei din împrejurimi: Mangalia, Medgidia, Tulcea şi Hârşova. Aici sunt aşteptaţi şi americanii cantonaţi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, dar şi pacienţi din afara ţării.

Vă mai recomandăm:

Premieră medicală. Se deschide Ovidius Clinical Hospital, primul spital din sud-est cu investiţie 100% românească. Imaginea OCH era Gabriela Szabo

Spital de pe litoral, închis de un baron local. Medicii ortopezi de la Eforie Sud sunt daţi afară, fără ofertă de transfer

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite