Brad de Crăciun pe front, făcut din proiectile şi ornat cu grenade şi cartuşe: „Nemţii sunt şi emoţionaţi şi miraţi, iar prizonierii ruşi plâng şi se închină liber“
0
Chiar şi când moartea pândea la tot pasul, iar aerul mirosea a praf de puşcă, militarii români au respectat sărbătorile de iarnă sau Paştele.
Militarii Batalionului 3 Vânători de Munte şi-au petrecut Crăciunul în anul 1941 departe de casă, undeva în zona Sevastopolului. Când focul înceta, soldaţii au făcut un pom de Crăciun din proiectile ruseşti, pe care l-au ornat cu grenade şi cartuşe. Apoi s-au fotografiat în jurul copacului, aşa cum obişnuiau în vremuri de pace. Imaginea face parte din arhiva lui Vasile Scârneci, comandantului batalionului 3 Vânători de Munte din Braşov, şi a fost publicată de Retromil.ro.
Istoricul Alesandru Duţu citează arhivele militare unde sunt consemnate informaţii despre Crăciunul din tranşee: „În 1941, Naşterea Domnului a fost întâmpinată de ostaşii Batalionului 3 Vânători de Munte, pe frontul de la Sevastopol, după datinile strămoşeşti, făcând un Pom de Crăciun din proiectile ruseşti, cu un brăduleţ ornat cu grenade, cartuşe etc. şi acoperit de zăpada ce începea să acopere deja plaiurile“.
De altfel, povestirile soldaţilor şi ofiţerilor sunt pline de momente de sărbătoare în perioada 1941-1944.
În 1942, Crăciunul a fost sărbătorit de sublocotenentul (r.) Gheorghe Şuşanu din Divizia 2 munte în centrul Caucazului, în satul Lesken: ,,Aseară am ascultat la radio colindele şi cântecele divine care anunţă naşterea Domnului şi sufletul ni s-a umplut de durere, încât pe unii dintre noi i-au trecut lacrimile. În acorduri duioase de cântec, sufletul, gândul şi dorul nostru zboară către ţara noastră, unde am lăsat tot ce este mai scump pe lume şi pentru care noi pătimim şi murim pe pământurile Rusiei” .
„Noapte de Crăciun, noapte sfântă – consemna şi Vasile Scârneci. S-a aprins steaua. Fie ca aceasta să fie steaua mântuirii noastre. Colindele încep cu glasuri duioase, cu izbutită armonie. Ochii ostaşilor sclipesc de emoţie. La unii le picură lacrimi. Amintirile copilăriei, gândurile la cei dragi şi scumpi de acasă... În picioare, cu capetele plecate, ascultăm colindele şi urările şi, de emoţie, pe furis, ne înecăm lacrimile. Nemţii dintre noi sunt şi emoţionaţi, şi miraţi. Ei sunt hăt, de departe, din Silezia. Prizonierii ruşi plâng şi se închină acum liber, aşa cum s‐au închinat părinţii lor când, în pravoslavnica Rusie, Dumnezeu era cu faţa la ei. Cu înfrăţire de camarazi de arme şi creştini, împărţim puţinul de hrană ce-l avem. Steaua se stinge. Bombele ruseşti şuieră sinistru şi horcăie sălbatic. Cei orânduiţi pentru veghe trec la posturile lor, ceilalţi îşi pregătesc culcuşul pe cimentul îngheţat al cazematei”.
Daruri de sărbători: vin, rom şi ţigări „Antonescu“
În tranşee, spune istoricul, era însă o cu totul altă atmosferă: „Ostaşii de pe poziţie suferă grav de frig. Adăposturi adânci nu se pot face, căci terenul este stâncos, pietros. Inamicul este foarte aproape şi trage din armele cu lunetă, cum ridici capul. Sunt uzi leoarcă şi tremură ca varga, bieţii de ei. De 12 zile primim numai hrană rece şi aceasta când dă Dumnezeu, căci cei care aduc hrana dinapoi sunt dibuiţi de proiectilele duşmanului hain. În fiecare noapte avem cai şi bucătari răniţi şi omorâţi”.
Ca daruri, comandamentul diviziei a oferit ostaşilor Batalionului 3 câte 250 mililitri vin, 150 mililitri rom, două pachete de ţigarete şi câte o carte poştală, iar ofiţerilor mai multe sticle de rom, un săpun şi... trei pachete de ţigări ,,Antonescu”. Soldaţii germani au primit pacheţele cu dulciuri, sticluţe de cognac şi vin, ţigarete etc.
Aflaţi în centrul Caucazului, şi ofiţerii Batalionului 10 vânători de munte „îşi urează la telefon unii altora sărbători fericite, căci situaţia nu permite să se întâlnească”. „În receptor – menţionează jurnalul de operaţii al unităţii – se mai aude şi câte o colindă“. Deşi era sărbătoare, inamicul a atacat continuu. Fără succes însă deoarece vânătorii de munte români nu s-au speriat nici chiar atunci când inamicul a ajuns la câţiva metri în faţa lor” .
Fiind singurul preot al Diviziei 20 infanterie în încercuirea de la Stalingrad, căpitanul Octavian Friciu a făcut o slujbă religioasă la cartierul diviziei, în prezenţa generalului Nicolae Tătăranu şi a statului major, binecuvântând pomul de Crăciun (un brad ce avea pe el puţină vată şi două mucuri de lumânare). În ziua naşterii Domnului, preotul a făcut slujbă la răniţii din Bazarguno, apoi s-a deplasat la Pitomnik, unde a făcut un serviciu divin la răniţii şi bolnavii internaţi la ambulanţă, precum şi pentru ofiţerii şi trupa diviziei.
Brad ornat cu vată, cu ţigări şi cu monezi
În 1943, Naşterea Domnului a fost întâmpinată cu bucurie şi în prizonierat. ,,Seara – consemna locotenentul Gheorghe Tănăsescu –, serbare foarte reuşită dată de ofiţeri, cu obiceiuri de Crăciun. Coruri, irozi, «Bună dimineaţa», şi «Moş Crăciun». Înainte de masă, s-a ţinut în corpul de dormitoare o slujbă religioasă, ocazie cu care s-a sfinţit anafura. Ni s-a comunicat de la comandament că avem dreptul să facem slujbă pe corpuri. Astă seară, slujba oficială m-a mişcat foarte mult... Seara ne-am strâns la pomul de Crăciun făcut de Novac şi Jean Dumitrescu.
La colindat FOTO retromil.ro
Mic şi cam sărac, era totuşi ordonat cu gust, din nimicuri: vată, aţă albă, câteva coşuleţe frumos făcute, cu ţigări în ele, lumânări mici. O monedă de argint lucea în vârf. Era minunat, s-a stins pentru câteva clipe lumina, s-au aprins lumânările şi am cântat cu toţii «O, brad frumos!»... Dimineaţa, au venit trei soldaţi cu o stea frumos făcută şi ne-au urat. Apoi ne-am adunat ofiţerii din regiment şi nea‐m dus la colonei sî‐i colindăm” .
Ziua în care nu s-a atacat
În 1944, unităţilor de pe front li s-a indicat următorul program: cuvânt de deschidere, prezentarea obiceiurilor creştineşti de Ajun, Crăciun şi Anul Nou (terminate cu cadouri şi urări), piese comice (umor şi bună dispoziţie), revista militară (în legătură cu dezrobirea Ardealului şi colaborarea cu sovieticii, relevându-se faptele de arme comune), declamaţii patriotice, un marş etc. Intuind că într-o asemenea zi de sărbătoare nu se va ataca, Mihai Constantinescu, comandant de baterie în Regimentul 42 artilerie, a organizat, la Isaszeg, o festivitate adecvată (brad împodobit ,,cu multă gingăşie, imaginaţie şi evlavie” de unguroaicele din zonă, program de colinde şi dansuri româneşti şi ungureşti, masă adecvată – căprioară, porc, prăjituri după reţete ungureşti – vin de Tokay etc.), rezultând ,,o atmosferă plăcută, de o adevărată înfrăţire creştinească”.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
