Bătaia de pe plaja din Costinești, din alt unghi. Momentul în care turiștii și jandarmii și-au împărțit pumni VIDEO
0Scandalul a fost provocat inițial de mai mulți bărbați, care s-au bătut, dar când au venit polițiștii și jandarmii au sărit și la ei la bătaie.

Un scandal de proporții a fost marți, 15 august 2023, pe plaja din Costinești, unde două grupuri de turiști s-au luat la bătaie pe nisip.
Când au apărut oamenii legii, scandalagii au sărit să îi bată și pe aceștia. Din imagini se vede că unul dintre jandarmi îl pălmuiește pe un agresor, apoi se bate cu el parte în parte.
"Câțiva smardoi s-au simțit prinși în aglomerația de pe faleza din Costinești și au început să își care reciproc pumni și picioare. În apropiere erau două patrule de poliție a căror prezență a fost solicitată de larma turiștilor. Doar că, în stilul specific românesc, cei care se luaseră la bătaie au uitat brusc de conflictul dintre ei și și-au îndreptat atenția asupra polițiștilor și jandarmilor. De la lovituri corp la corp și până la înjurături cu trimiteri către origini sau morți, pe cei implicați în conflict, aflați într-o stare avansată de ebrietate îi veți vedea mâine la televizor spunând că sunt victime. Se poate observa că înregistrarea este realizată după începerea conflictului în condițiile în care deja se folosise aparat-ul iritant lacrimogen, iar unul dintre jandarmi avea uniformă sfâșiată", a scris pe Facebook Sindicatul de poliție Europol.
Cu privire la incidentul care a avut loc pe plaja din Costinești, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a ținut să facă precizări.
„În timpul intervenției în stațiunea Costinești, jandarmii s-au confruntat cu situații tensionate, în care au fost expuși la comportamente agresive și injurii repetate din partea persoanelor implicate în conflict.
Menționăm faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța va examina atent imaginile pentru a evalua modul în care s-a acționat și va lua măsuri de verificare a tuturor aspectelor legate de modul de intervenție.
În situația în care vor fi constatate abateri de la normele legale, acestea vor fi supuse sancțiunilor prevăzute de regulamentele militare”, se arata în comunicatul Jandarmeriei.
IPJ Constanța a deschis un dosar penal.
„La data de 15 august 2023, în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.
Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați. Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști și jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, este comunicatul IPJ Constanța.