Aventurile pe mare ale navei-şcoală Mircea: bombardamente, furtuni, Triunghiul Bermudelor
0Nava-şcoală Mircea se află în serviciul Marinei Române de 78 de ani, ducând mai departe tradiţia bricului Mircea, o corabie construită integral din lemn, care, din păcate, a fost bombardată în cel de-Al Doilea Război Mondial. Nava-şcoală, pe care îşi fac în prezent practica studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, are o istorie tumultuoasă: a scăpat din bombardamente, din furtuni şi din Triunghiul Bermudelor.
În cele aproape opt decenii de existenţă, nava-şcoală Mircea a fost în peste 45 de marşuri de practică în Marea Neagră, Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Cele trei traversade, din anii 1976, 2004 şi 2009, au reprezentat cele mai lungi şi complexe misiuni din cariera sa. Datorită bunei pregătiri a comandanţilor, dar şi a echipajului, nava Mircea a trecut cu bine de toate obstacolele de pe traseu şi s-a întors întotdeauna cu bine acasă.
România mai avea o navă cu numele Mircea la vremea când a început construcţia pentru nava-şcoală. Dar bricul Mircea, construit integral din lemn în 1882, a fost bombardat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru construirea navei-şcoală Mircea, care a fost lansată la apă pe 22 septembrie 1938, s-a făcut subscripţie publică, la iniţiativa Ligii Navale Române. Istoricul Valentin Ciorbea spune că suma strânsă de la oameni a fost de doar şase milioane de lei, mult prea mică, şi atunci regele Carol al II-lea a aprobat din bugetul de stat alocarea a 120 de milioane de lei. Noul bric a fost construit în Germania, la şantierele „Blohm+Voss“ din Hamburg, unde se realizau alte patru nave de acelaşi tip. Spre deosebire de primul bric, nava-şcoală Mircea are corpul din oţel. Măsoară 84 de metri lungime şi are o lăţime de 12,5 metri. Are trei catarge şi 23 de vele.
CORVOADA MARINARULUI: BRICUIREA PUNŢII
În anul 1939, nava a plecat în primul său voiaj. Din jurnalul de bord al unor marinari, publicat de prof. univ. dr. ing. Vergil Chiţac şi de dr. Mariana Păvăloi, aflăm amănunte inedite despre cum se făcea marinărie înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Corvoada oricărui marinar era, şi în urmă cu aproape opt decenii, curăţarea vasului, activitate obligatorie înaintea plecării în cursă. Iată cum descrie unul dintre elevi, N. Valasoglu, cum începea ziua pentru ei: „Dimineaţa, în picioarele goale şi îmbrăcaţi în combinezoane de corvoadă, am ieşit să facem toaleta navei, mai precis să bricuim puntea. Iată în ce constă această bricuire: se udă mai întâi puntea cu ajutorul unui furtun, sau ghiordel (găleată de lemn), apoi se presară nisip şi, cu nişte cârpe de sac, se freacă scândurile până ies toate petele de pe ele. În cazul nostru, petele erau de smoală, puntea fiind proaspăt călăfătuită. Pentru scoaterea petelor ce nu ies cu nisip, se întrebuinţează nişte raşchete de otel. După ce se freacă puntea de câteva ori – noi am făcut-o de cinci, şase ori – cu nisip, se toarnă multă apă şi se freacă cu perii aspre, până ce puntea rămâne curată, lipsită de nisip. Pentru ca să se usuce mai repede, se freacă lemnul cu nişte raşchete de oţel. Acest «sport» l-am practicat toată ziua – dimineaţă am bricuit babordul punţii principale, iar după-masă, tribordul dunetei“.
La 11 iunie, nava a luat camp-compas spre Sulina, trecând prin porturile româneşti Brăila şi Galaţi, ocazie cu care s-a intersectat cu distrugătoarele Regina Maria şi cu Mărăşti. „În tot timpul a cântat muzica militară de pe distrugătorul Regina Maria“, scrie M.C. în jurnalul de bord din 12 iunie.
UN REGE PE NAVĂ
Câteva zile mai târziu, pe navă a urcat însuşi Carol al II-lea, suveranul care aprobase alocarea fondurilor necesare construirii vasului. Iată cum este descris acest episod în jurnalul de bord: „Tot echipajul, îmbrăcat în haine albe de sărbătoare, aşteaptă sosirea MS Regele. Elevii cu posturile la ridicarea pavoazului, printre care sunt şi eu, aşteaptă cu saulele în mână semnalul pentru ridicarea pavoazului. Distrugătoarele Mărăşti şi Regina Maria, împreună cu patru monitoare, stau ancorate în linie de şir, gata să salute prin lovituri de tun apariţia Suveranului. La ora 10.15, Majestatea Sa soseşte la tribună în uralele entuziaste ale marinarilor de la posturile de salut şi în ropotul de trăznete al tunurilor de pe vase. Urmează apoi serviciul divin pentru botezul noului vas şi botezul lui cu tradiţionala sticlă de şampanie spartă de prova argintie. După ce puitorul de mine a fost lansat, în salutul cu sirenele al celorlalte nave, Majestatea Sa soseşte la bordul bricului nostru, însoţit de dl. general Teodorescu, Ministru al Aerului şi Marinei, şi de alţi miniştri şi ofiţeri superiori, vizitează bricul, se dă la posturile de plecare şi nava porneşte spre gara fluvială, unde ancorează. Majestatea Sa primeşte apoi, de pe dunetă, defilarea navelor. Apar întâi siluetele graţioase ale distrugătoarelor, în urma cărora vin monitoarele, puternicele cuirasate ale Dunării. Ajunşi în dreptul bricului, marinarii de la posturile de salut aclamă prin cele şapte urale regulamentare pe Majestatea Sa. După terminarea revistei, Suveranul părăseşte nava cu şalupa. După-amiază, la ora 15.45, trenul regal se pune în mişcare în bubuiturile tunurilor şi în strigătele de «Ura» ale mulţimii“, aflăm din jurnalul de bord scris de elevul-caporal V. Ionescu.
Apoi, nava-şcoală a ridicat ancora pentru a merge în faţa vechiului bric Mircea, lângă gara fluvială, de unde a avut defilarea distrugătoarelor şi a monitoarelor. „Peste puţin timp, MS Regele părăseşte bricul pentru a merge la banchetul dat pe vaporul Regele Carol II, de unde, la ora 15.45, cu un tren special, părăseşte portul în uralele echipajelor navelor ancorate în mijlocul Dunării“.
ULTIMA NOAPTE DE VOIAJ, PRIMA DE RĂZBOI
Nava-şcoală a plecat în primul său voiaj la 3 iulie 1939, din Portul Constanţa, urmând să facă escale la Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger, Tripoli, Alexandria, Beyruth, Famagusta, Phaleron. Iată cum descria un elev emoţiile primului său voiaj cu nava-şcoală Mircea, precum şi operaţiunea de întindere a velelor, pe care o cunosc doar cei care au avut ocazia să navigheze cu Mircea: „Sunetele metalice ale goarnei par ca niciodată mângâieri duioase. Privirile tuturor sunt îndreptate spre pavilionul de la pic, dincolo de care albastrul cerului ne priveşte atent, proteguitor ca o îmbrăţişare divină. Am plecat!... şi, într-adevăr, sifleele pe punte cheamă echipajul la manevra velelor. Este prima desfăşurare în navigaţie şi emoţia este mare. La comanda de «Sus!», trupurile sprintene, cu paşi mărunţi pe grijelele fără număr, aleargă spre înălţimi. Iată-i în arboradă, răspândiţi pe vergi la locurile ştiute. «Desfăşuraţi!» Velele cad ca nişte cârpe boţite, supărate parcă de atâta odihnă. Fără comandă, armamentele coboară cu iuţeală pe puntea plină de parâme. «Pentru întinderea velelor, la şcote, mure şi fungi!» Comanda sună ca un tunet în megafonul ofiţerului cu manevra. Fără o şoaptă, fiecare apucă strâns manevra ordonată. «Gata de tras!» Mâinile se încleştează, trupurile se încordează. «Întindeţi velele!» O mare de capete, fără formă la început, se aliniază pe şiruri de bonete albe de-a lungul parâmelor de manevră... Arborada, golaşă ca o pădure fără frunze, se umple dintr-o dată de umbra celor 1.750 de metri pătraţi de velatură. Sub presiunea vântului, nava se înclină uşor. Motorul s-a oprit şi nu se mai aude decât clipocitul apei la etravă şi comenzile de pe punte...“.
„E O PLĂCERE SĂ ADMIRI SILUETELE CUIRASATELOR“
Istoricul Valentin Ciorbea spune că, din păcate, la scurt timp, a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, Germania invadând Polonia, iar echipajul navei-şcoală Mircea a fost chemat în ţară. De altfel, marinarii au povestit, în primul voiaj, la Toulon, că au putut să admire cuirasatele, crucişătoarele şi distrugătoarele ce formau Escadra din Mediterană.
„Cum era de aşteptat, portul e plin de vase de război de toate mărimile. E o plăcere să admiri siluetele fine ale unităţilor iuţi, ancorate de-a lungul malului cu prova la cheu, sau pe cele care îţi inspiră siguranţă şi putere, a cuirasatelor şi crucişătoarelor. Din mulţimea lor distingem siluete de care am auzit: Algerie, Foch, Tourville, Duquesne, Emile Bertine, Bearn, iar printre cele mai mici, te conduci după serie: T71, X28 etc. Toate aceste vase sunt legate la geamanduri, în radă, iar printre ele furnică o mulţime de şalupe, bărci, remorchere într-un du-te vino ameţitor“, scria unul dintre elevi în jurnalul de bord, în anul 1939.
Marş de instruire în 11 porturi din 9 ţări
În perioada 23 mai-22 septembrie 2017, nava Mircea se află în marşul anual de instruire practică, cu escale în 11 porturi din 9 ţări cu deschidere la Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Baltică şi Oceanul Atlantic. Alături de echipajul de bază al navei, pe vas s-au îmbarcat 34 de studenţi din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, 36 de elevi din anul I ai Şcolii Militare de Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu“ şi 8 cadeţi străini de la Academiile Navale din Bulgaria, China, Grecia şi Polonia. În premieră, Forţele Navale Române şi Marina Militară a Republicii Federale a Germaniei cooperează şi în domeniul instruirii ofiţerilor. La bordul navei-şcoală Mircea sunt ambarcaţi şi 110 cadeţi şi 13 instructori germani, în două serii a câte 55 de cadeţi. Prima serie se va prezenta pe data de 2 august în portul Wilhelmshaven din Germania şi va face schimbul cu cea de-a doua serie de cadeţi în portul Palma de Mallorca din Spania, cu debarcare în portul Constanţa.
Toate încercările comandantului Petre Zamfir
Bricul Mircea şi nava-şcoală Mircea au fost duse, la începutul războiului, în aval de Brăila, unde au fost bombardate în 1944. Primul bric a luat foc şi aşa a dispărut o pagină frumoasă din istoria Marinei Române. Nava-şcoală Mircea a fost confiscată de ruşi după război şi redată României în 1946. Numai că nava avea urgent nevoie de reparaţii, fiind mai mult o epavă.
La festivităţile prilejuite de Ziua Marinei, în 1964, urma să vină şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. La ultima repetiţie, când navele au fost puse în dispozitiv, pe partea de vest, locul rămăsese liber. Atunci au decis ca golul să fie umplut de nava-şcoală Mircea, deşi mulţi s-au opus, spunând că nu are aspect plăcut şi este dezarmată. La festivităţile de la Constanţa a participat şi Gheorghiu-Dej. Revăzând bricul, a întrebat oficialităţile din Marină ce s-a întâmplat cu vasul de se află într-o stare atât de avansată de degradare. Când a aflat în ce situaţie este, a dat imediat ordin să fie dus la reperaţii în şantierul naval „Blohm+Voss“ din Germania, unde fusese construit.
PE COADĂ DE FURTUNĂ, ÎN GIBRALTAR
Odiseea navei Mircea nu avea să se sfârşească aici. Aproape o ruină, nava a plecat în anul 1965 în cel mai greu voiaj al său, spre şantierul unde urma să fie reparată. Ar fi putut fi ultimul ei drum dacă la comanda bricului nu s-ar fi aflat contraamiralul în rezervă Petre Zamfir (93 de ani).
Nava a părăsit portul Mangalia în octombrie 1965, cu motorul avariat. „Am spus că a fost cea mai mare greşeală să trimiţi o navă avariată pe mare în asemenea condiţii. Ne-a trimis la moarte. Am avut de la început probleme. Până la Bosfor, am avut furtuni. Când să ieşim la Marea Egee, nu am putut. Am stat două zile în port, era praştie toată marea. Dar ne-am continuat drumul. Am intrat la Valletta, capitala Maltei, pe coadă de furtună, am stat la Gibraltar şapte zile“, povesteşte Petre Zamfir.
În portul Vigo, nava Mircea ar fi putut sfârşi din nou. Când au intrat în port, apa era calmă, dar la jumătatea drumului, există un banc de stânci numit Şoseaua Sânului, care are la extremităţi geamanduri, care avertizează navele că nu au voie să se apropie de el. Însă curentul de maree este foarte puternic şi aruncă navele direct pe stânci. Aici se afla şi nava-şcoală Mircea când a fost început o furtună foarte puternică. Remorcherele care o însoţeau au fost avariate şi nava a rămas singură.
„Ne-am apropiat de geamandură. Şi a început bătaia între navă şi geamandură. Am făcut geamandura zob, dar geamandura are un flotor şi nişte întărituri puternice şi în momentul în care s-a făcut zob, Mircea s-a lovit de întărituri. Şi mi-a făcut şapte găuri de apă în prova. Şi când am văzut că prima ancoră nu ţine, am ancorat şi cu cea de-a doua. Şi totul s-a rupt la bord. Mi s-a spart barca, iar pe vapor nu se mai putea circula. Trei zile şi trei nopţi nu am mâncat şi am băut doar apă minerală. Au venit francezii cu o navă salvator şi la un moment dat, ancora s-a rupt. Şi am lăsat lanţul la apă, şi apoi ne-am depărtat de geamandură. Ce se întâmplase? Prin derapare, ancora navei se agăţase de ancora geamandurii. Când s-a rupt, am reuşit şi noi să scăpăm şi ne-am depărtat“, îşi aminteşte Petre Zamfir.
Din prima seară de furtună, autorităţile au trimis şase şalupe amfibii şi i-au cerut comandantului să părăsească nava, dar el a refuzat, ştiind că, în baza legislaţiei, dacă echipajul părăsea nava şi era salvată de alt stat, primea pavilionul ţării respective şi a refuzat. După ce, la faţa locului, au încercat mai multe remorchere să îi salveze fără niciun rezultat, în cele din urmă, şi cu ajutorul unei şalupe, o navă de intervenţie a reuşit să tragă şi nava-şcoală Mircea.
Primul bric Mircea
NICIUN MORT ŞI UN SINGUR RĂNIT
Un ultim incident a avut loc la intrarea în Brest, când nava era să intre într-un dig înalt, după ce echipajul de pe remorcher a vrut să întoarcă şi a rupt remorca, lăsând vasul Mircea în voia valurilor şi gata-gata să intre într-un dig înalt. Noroc a fost că s-a aruncat ancora, recuperată după furtuna din golf, şi astfel nava a mai fost salvată încă o dată. „Nu mori în furtună şi mori în port“, mi-am zis eu atunci, povesteşte fostul comandant. Dar asta nu a fost tot. O a doua remorcă a făcut o mişcare greşită şi iar a lăsat vasul singur. Pe mal era o clădire a Direcţiei Hidrografice, care ar fi devenit mormântul nave româneşti dacă nu s-ar fi aruncat ancora la timp.
După ce nava a ajuns în siguranţă în port, o şalupă a Marinei Militare Franceze a venit spre navă şi cineva de pe ea a cerut să vorbească cu comandantul. „După ce m-am prezentat, mi-a spus că Nicolae Ceauşescu vrea să ştie câţi morţi şi câţi răniţi avem la bord. I-am spus că nu avem nici un mort şi doar un marinar este rănit uşor. Trecusem printr-o furtună de gradul 8“, spune comandantul. Pe timpul acelei furtuni, se scufundaseră 40 de nave.
În Triunghiul Bermudelor, nimeni nu a dormit două zile şi două nopţi
O altă pagină frumoasă a istoriei bricului Mircea a fost semnată în anul 1976, de către un alt lup de mare, contraamiralul Eugen Ispas (83 de ani). În acel an, nava-şcoală Mircea a traversat Atlanticul participând, alături de veliere din întreaga lume, la comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei SUA, în urma unei invitaţii a Departamentului Forţelor Maritime al Statelor Unite ale Americii. În acest marş, bricul Mircea a fost nevoit să treacă prin Triunghiul Bermudelor, adică în zona cuprinsă între Insulele Bermude, Porto Rico şi Fort Lauderdale, Florida, căruia i se mai zice şi „Triunghiul Diavolului“, zona de pe glob de care se leagă cele mai multe legende privind dispariţia navelor şi a avioanelor.
UN VÂNT DEOSEBIT DE BUN
Eugen Ispas râde când îşi aduce aminte de acea traversadă, din golful Mexic până în Insulele Bermude: „Am luat măsuri suplimentare de siguranţă şi echipajul a fost bine instruit din acest punct de vedere. Le-am adus tuturor la cunoştinţă, de la primul la ultimul om de pe vas, ceea ce a scris literatura despre această zonă: despre dispariţia unor nave şi a unor avioane“, povesteşte el. Astfel că, timp de două zile şi două nopţi, cât Mircea a traversat „Triunghiul Diavolului“, nu a dormit nimeni. „Până şi noaptea, echipajul stătea cu ochii la stele“, îşi aduce aminte Eugen Ispas.
Din fericire, spune el, traversarea zonei s-a făcut în condiţii foarte bune. „Ba chiar am avut parte de un vânt deosebit de bun, încât am ajuns la Bermuda în condiţii foarte bune. Aici am stat câteva zile“. Era şi pentru comandantul bricului Mircea un fapt inedit, fiind pentru prima oară când a traversat o zonă atât de plină de mistere.
SALUTUL LUI ISPAS
Cât timp a fost comandantul navei-şcoală Mircea, Eugen Ispas a mers cu nava în trei voiaje. În 1972, sub comanda sa, echipajul a întins velele şi a plecat spre Orientul Apropiat, timp de 30 de zile. „Am vizitat Libanul şi Egiptul. A fost marşul în care şi-a făcut practica şi Traian Băsescu. Era un student foarte bun şi foarte glumeţ. Râdea toată ziua. După mulţi ani, când el era preşedinte, ne-am întâlnit şi mi-a zis: «Să trăiţi, domnule comandant». I-am răspuns că eu ar trebui să-i zic aşa, la care el a spus că nu, că eu sunt comandant toată viaţa“, îşi aminteşte Eugen Ispas.
Un alt voiaj, care a durat trei luni, a fost la Amsterdam, la împlinirea a 700 de ani de la atestarea oraşului. Fostul comandant îşi aminteşte că în acest marş a realizat un salut marinăresc care îi poartă numele: „salutul lui Ispas“: „Am avut eu atunci o idee şi i-am aranjat pe marinari pe vergi şi de aici ei scoteau boneta de pe cap şi strigau «Ura», «Ura», «Ura»“.
Cel de-al treilea voiaj al navei Mircea comandat de el a fost cel din America şi a durat şase luni. Nava s-a deplasat de la Las Palmas la Marea Caraibilor, pe o distanţă de 3.500 de mile marine, doar cu ajutorul velelor. Bricul a participat cu această ocazie la regata velierelor, dar şi la defilarea grandioasă care a avut loc în SUA la 4 iulie 1976.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
